Majoritatea reacţiilor umane se bazează pe sentimente şi inteligenţa emoţio...

Fiinţa umană este o adevărată uzină vie, complexă şi fascinantă în funcţionalitatea ei. Modul în care întreaga alcătuire a omului ne apare în urma cercetărilor, denotă faptul că este opera unei Inteligenţe Divine sublime, care a aranjat în interiorul nostru toate aspectele astfel încât mai bine de atât nu se poate.
Indiferent de educaţie şi provenienţă, oamenii reacţionează instinctiv şi emoţional
Aşa cum există oamenii în societate, şi mai ales dacă ar fi să ţinem seama de astrologie care clasifică tipologiile umane în 12 categorii, avem de-a face cu un mozaic al comportamentului uman suficient de complex din perspectiva modului în care oamenii acţionează şi reacţionează faţă de situaţiile cu care fiecare se confruntă de-a lungul vieţii. Dacă ar fi să considerăm fiinţa umană la modul cel mai simplist, am putea spune că înainte de orice oamenii reacţionează emoţional.
Din experienţa pe care o am de trei decenii, în observarea şi evaluarea caracteristicilor psihologice, psiho-afective şi intelectuale ale oamenilor, pot spune că indiferent de nivelul educaţiei însuşite, aproape 90% din populaţie reacţionează din punct de vedere emoţional faţă de o chestiune sau alta. Şi de obicei reacţiile sunt aproximativ asemănătoare, bineînţeles şi în funcţie de specificul zodiei sub influenţa căreia s-au născut.
De ce oare marea majoritate a populaţiei reacţionează la fel sau asemănător?
Există vreun model ca un fel de tipar, undeva în ADN-ul uman, valabil pentru întreaga specie umană, care îi determină pe oameni să reacţioneze identic din punct de vedere emoţional? Se pare că da. Amintesc aici de efectul celei de-a 101 maimuţe, un experiment prin care s-a dovedit că o colonie de maimuţe care-şi însuşeşte o abilitate nouă, chiar dacă este izolată pe o insulă, transmite în biocâmpul planetar această nouă abilitate altor colonii de maimuţe aflate la zeci sau sute de kilometri distanţă. Adică această abilitate este copiată şi transmisă mai departe, printr-o undă vibraţională specifică.
Se poate să fie o chestiune similară şi în cazul nostru, al fiinţelor umane? Un astfel de aspect este evident, chiar dacă noi suntem fiinţe raţionale, capabile de grai articulat şi raţionamente prin care înţelegem ce este cu noi pe planeta aceasta.
Şi ştiţi de ce reacţiile oamenilor sunt similare cu cele ale animalelor? Pentru că planul emoţional este conectat cu modul în care, ca şi oricare altă specie, acţionăm şi reacţionăm faţă de ceea ce trăim şi ni se întâmplă. Iar acest mod de acţiune-reacţiune îşi are sediul, din punct de vedere anatomic, în trunchiul cerebral.
Mergând cu înţelegerea acestor aspecte până la nivel atomic şi subatomic, este cât se poate de clar că fiecare fiinţă umană are înscris în codul său ADN programul de manifestare emoţională. Astfel unii reacţionează emoţional mai lent, mai restrictiv, în timp ce alţii sunt mai temperamentali sau chiar vulcanici.
Cercetătorii pun pe seama reacţiilor temperamentale sau vulcanice lipsa de educaţie, dar aceasta nu este o regulă
S-au constatat destule cazuri în care oameni cu pregătire intelectuală răbufnesc emoţional ori sunt de-a dreptul temperamentali atunci când sunt puşi în faţa unor probleme importante. De asemenea există persoane cu educaţie universitară care reacţionează vehement, uneori chiar dincolo de limitele normalului, atunci când unele nedreptăţi sunt constatate. Aţi putea considera că fiind educate şi cu un nivel intelectual suficient de ridicat, asemenea persoane nu ar trebui să reacţioneze aşa.
Dar realitatea ne dovedeşte de cele mai multe ori contrariul. Şi în acest punct ne dăm seama că reacţiile emoţionale nu ţin neapărat de educaţie, ci de ceea ce simte persoana în cauză. Şi dacă admitem că reacţiile emoţionale sunt mai intense la persoanele care se manifestă mai mult cu sufletul decât cu mintea, chiar dacă au pregătire intelectuală precum facultatea, vom înţelege că în realitate, cu cât persoanele simt mai amplu, cu atât reacţiile lor emoţionale sunt pe măsură. Deci nivelul inteligenţei emoţionale, care arată modul în care facem faţă problemelor, ţine de cât de mult simţim. Vom continua în articolele viitoare acest subiect, deoarece el are legătură cu evoluţia spirituală.
Radu Ran