Ce înseamnă când visezi câini

Cercetătorii nu au descoperit încă un răspuns concret la întrebarea: “De ce visăm?” însă cu siguranţă, după atâtea studii şi fenomene studiate pe diverşi indivizi, putem spune cu acurateţe care sunt beneficiile viselor. Activitatea cerebrală pe care o avem în timpul somnului este un mod involuntar al creierului nostrum care ajută subconştientul să se elibereze de barierele din viaţa reală şi să analizeze posibile scenarii pe care le putem pune mai apoi în practică. Asta ar fi şi una dintre explicaţiile pentru care anumite vise se îndeplinesc. În somn găsim soluţiile necesare la nivel mental, iar când suntem puşi în viaţa reală să executăm acele scenarii ne vine mult mai uşor să o facem sau cel puţin ştim să recunoaştem conjuncturile favorabile pentru a putea pune practică ceea ce ne dorim să se întâmple. Bineînţeles, pe de altă parte este posibil ca prin intermediul scenariilor concepute în vis să dobândim capacităţile necesare de a împiedica anumite lucruri care nu dorim să se materializeze.
Ce reprezintă câinele în vis?
Simbolul câinelui în vis este unul dintre acele simboluri care pot apărea recurent în visele adulţilor dar şi ale copiilor şi ascund de regulă anumite aspecte psihologice dar şi spirituale în legătură cu activitatea onirică a creierului pe timpul nopţii. Câinele în vis poate fi emblema atât prietenilor, dar şi a duşmanilor, cât şi reprezentarea unei situaţii favorabile sau nefavorabile a celui care visează.
În funcţie de atitudinea câinelui, de înfăţişarea lui cât şi de statutul lui, acest simbol relevă anumite aspecte ce sunt în strânsă legătură cu evenimentele petrecute în viaţa reală. În afară de prieteni sau duşmani, atitudinea şi înfăţişarea câinelui ne mai poate releva detalii importante asupra sexualităţii noastre sau asupra modului în care se desfăşoară viaţa amoroasă.
Dacă animalul din visul tău este bland înseamnă că ai parte de suport şi înţelegere din partea prietenilor, dar dacă este fioros şi cu colţii scoşi este foarte posibil să ai parte de anumite certuri cu prietenii sau ei să se întoarcă împotriva ta. De asemenea câinele mai simbolizează propria conşiintă şi chiar instinctul celui care visează. Dacă animalul din vis te însoţeşte peste tot asta înseamnă că norocul este de partea ta dar şi dacă te lasă la greu este posibil ca un ghinion mare să se apropie de tine.
Ce înseamnă când visezi un câine alb, negru sau galben-maro?
Culoarea câinelui are foarte mare importanţă în cadrul acestui simbol, deoarece ea este încărcată de energiile spirituale pe care câinele le poartă şi de aspectele asupra cărora încearcă să ne avertizeze.
Câine alb de visezi e semn că vei cunoaşte o persoană foarte plăcută în viitorul apropiat şi veţi avea o amiciţie frumoasă. De asemenea, câinele alb poate semnifica faptul că începi să te integrezi într-un anumit colectiv şi asta datorită unei persoane din cadrul acelui grup care te place foarte mult şi are puterea să îi convingă şi pe ceilalţi de calităţile tale.
Câine negru de visezi este posibil ca unul dintre amicii tăi să îţi întoarcă spatele sau să te trădeze într-un mod la care nu te aşteptai. Câinele negru mai poate simboliza şi schimbarea de atitudine a partenerului faţă de tine, sau chiar nişte veşti mai puţin plăcute din partea rudelor. Dacă visezi câine negru este posibil să fie un semn că eşti înconjurat de nişte persoane rele care nu au ce căuta în anturajul tău.
Câine galben-maro poate semnifica faptul că vei avea parte de nişte câştiguri financiare de care se va bucura toată familia.
Ce înseamnă când visezi un câine mort?
Dacă visezi un câine mort asta înseamnă că spiritul tău încearcă să îţi comunice că este timpul să trezeşti amintirea anumitor evenimente sau chiar a unor persoane în sufletul tău şi că vrei să reiei legătura cu ele. Câinele mort semnifică în acest caz un aspect al vieţii noastre ce ne-a făcut foarte fericiţi la un moment dat, dar asupra căruia am pierdut controlul şi vrem acum să reluăm contactul cu ele.
În cazul în care câinele din visul tău este bolnav sau pe moarte există şanse mari ca un prieten sau cineva foarte apropiat să treacă prin sabie şi foc, sau prin nişte evenimente din care ar putea să nu scape cu viaţă.
Ce înseamnă când visezi un câine mare sau un câine mic?
Intensitatea sau efectele evenimentelor petrecute în viaţa ta şi prevestite de simbolul câinelui în vis sunt direct proporţionate cu dimensiunea animalului.
Dacă visezi un câine sau mai mulţi câini mici pe care îi ai în grijă este posibil să aveţi în responsabilitatea dumneavoastră nişte copii mici sau nişte prieteni mai mici de vârstă care au nevoie de suportul tău.
Dacă visezi câini mari există mari şanse să consideri că nu poţi face faţă anumitor persoane care exercită o autoritate mare asupra ta, cât şi frica faţă nişte rude mai în vârstă. De asemenea, câinele mare în vis poate anunţa nişte situaţii periculoase care te iau prin surprindere, dar dacă din contra câinele mare din vis este al tău, te simţi mai degrabă protejat şi apărat decât în pericol.
Care sunt cele mai comune situaţii în care poate apărea simbolul câinelui în vis?
Întocmim o listă a celor mai comune situaţii în care poate apărea simbolul câinelui din vis tocmai datorită varietăţii de situaţii şi atitudini în care acest animal îşi poate face apariţia în visele noastre:
- Dacă visezi un câine alb – e semn că poţi cunoaşte pe cineva de care te vei îndrăgosti sau cel puţin veţi avea o prietenie frumoasă
- Dacă visezi un câine care te latră – e posibi să te simţi judecat şi acuzat de cei dragi şi ai mari supărări din această cauză
- Dacă visezi un câine ciobănesc – asta anunţă un noroc mare şi eventual nişte câştiguri care îţi vor pica foarte bine
- Dacă visezi că te iei la trântă cu un câine care vrea să te muşte – e semn că te simţi singur împotriva tuturor, dar ai totuşi curajul să-i ataci pe cei care sunt nedrepţi faţă de tine
- Dacă visezi un câine care conduce un orb – ai parte de iubire necondiţionată şi de oameni care nu te judecă după aparenţe
- Dacă visezi mai mulţi câini – este posibil să îţi atragi invidie şi mulţi duşmani în mediul profesional, dar e posibil de asemenea să ai parte de multe reuniuni cu prieteni vechi cu care te-ai certat la un moment dat
- Dacă visezi că te transformi în câine – este posibil că ceva din atitudinea să se fi schimbat, cel mai probabil în bine şi cei din jurul tău sunt foarte mulţumiţi de această turnură. De asemenea, este posibil ca tu să iei în considerare o schimbare de look la care te gândeşti de ceva vreme, dar nu neapărat de comportament, ceea ce înseamnă că vrei să păcăleşti prin anumite aparenţe
- Dacă visezi un câine care te muşcă de picior – e posibil să ai parte de anumite pierderi materiale sau veşti triste cu privire la propria sănătate
- Dacă admiri un câine – este posibil să râvneşti la o anumită persoană cu care vrei să intri într-o relaţie, dar persoana respectivă nu îţi dă foarte multă atenţie
- Dacă visezi un câine roşcat – este foarte posibil să te cerţi cu anumite persoane din anturajul tău
- Dacă visezi un câine care este urmărit de alţi câini – e semn că te simţi copleşit de responsabilităţile tale sau că ai o relaţie deficientă cu prietenii tăi
- Dacă visezi că omori un câine – e rost de pagube mari în domeniul financiar şi chiar înlăturarea unei persoane dragi din viaţa ta
Iată cum simbolul câinelui reprezintă atât de multe faţete ale personalităţii noastre şi ale aspectelor care se derulează în viaţa noastră: prieteni, slujbă, familie, anturaj şi viaţa amoroasă. Nu degeaba se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului, căci asta îl face un simbol foarte puternic pentru relaţia dintre om şi animal şi implicit pentru relaţia noastră spirituală cu vietăţile din alte regnuri. Este benefic să analizăm foarte bine visele în care ne apar câini şi mai ales conjuncturile în care aceştia ni se arată pentru că semnificaţiile pe care acest simbol le are sunt înrădăcinate foarte puternic în mentalul nostru şi mai ales în imaginarul oniric care ne populează visele de peste noapte.
60 de comentarii
Cainii sunt cei mai buni prieteni ai mei. Nu am visat niciodata ca ma musca sau ceva de genul acesta, in visele mele, mereu ma joc cu ei!
am visat ca eram urmarita de mai multi caini destul de mari in genul celor de lup. vroiau sa ma omoare dar am urcat pe o stanca si nu m-au ajuns.. pe urma toti au disparut in padure.Cert este ca m-am trezit foarte speriata…
eu ma joc cu ei …. uneori doar
Am visat ca doi caini ma incoltisera si voiau sa ma muste. Tipam disperata la doua rude de ale mele sa ma.scape si nu faceau nimic. Ptr mine logic ca cele doua rude sunt de fapt cainii din vis. Dusmanii mei adica. Fiorosi, ascunsi, imi vor raul dar nu o zic.
Am avut acest vis de mai multe ori.se facea ca aveam in grija 2 caini,unu alb si unu maro inchis.amandoi mici.cel alb era mai mare iar cel maro inca pui.trebuia sa trec in fiecare zi pe la casa unor doctori sa-i hranesc.doar ca eu mereu uitam de ei si timp de cateva zile nu le-am dat nici apa nici mancare.chiar inainte sa se intoarca proprietarii m-am dus cu o inca o persoana(nu stiu cine) si am gasit cainii pe terasa.erau slabi.cel alb era bine, destul de vesel,insa cel maro spre negru era slabit.nu stiam ce sa le dau.aveam un sentiment de vina, mila si frica.am deschis frigiderul si am inceput sa le dau tot ce era mai bun din el.am avut bucuria sa vad ca cel mic mananca cu nesat si eram convinsa ca se vor face bine.le-am pus si apa rece.ce o fi insemnand visul acesta.il am des
Am visat ca cumparam de le magazinul de animale un caine mic si de culoarea mov care ave o lesa portocalie,cainele semana cu un bison dar mult mai paros.Dupa ce l-am cumparat am decis sa il iau si sa-l scot la plibare,dupa ce am mers putin cu el printr-un parc visul se termina.
Salut, eu sunt foarte iubitor de caini mai ales de cei deacasa, am visat pe cainele care lam avut cand aveam cam 12-15 ani era mare roscat si am plans mult cand a murit, lam visat cum ca ii era dor de mn si statea lipit de mine si se uita doar la mn, dupa aia am inceput sa intreb unde e cainele care il am acum acasa, si taicameu mia zis ca la dus la cineva sa aiba grija de el.
Mam trezit cu lacrimi in ochi si cu doru de cainele de acasa dar si de cel roscat. Acasa nu e nimeni, toti suntem plecati si am rugat un vecin sa aiba grija de caine, sai dea de mancare. Toti suntem plecati in diferite parti a le lumii, mam uitat pe camere sa vad catelu insa nu apare. Inca sunt coplesit de emotii.
Daca imi puteti da un sfat, ce ar insemna visul meu..
Multumesc
Mergi la catelul tau . Nu il lasa singur sa te astepte.Cert e ca sufera lipsa ta .
Gaseste o modalitate de a-l integra in viata ta .
E ca un copil abandonat si nu pricepe decat suferinta si singuratatea , abandonul .
Succes si sanatate .
Eu am visat ca eram intr-o gradina si eram afara mama era in casa si deodata un om cu doi caini a aparut omul a fugit si caini sau dus inauntru la mama si spunea plecati deaici
am visat un cățeluș mic alb cu negru care ma jucam cu el si la urma vrea sa ma muște lătra la mine
Am visat 2 câini care ma lătrau si vreeu sa ma muște, eram foarte speriata. ..a doua zi mam certat grav cu prietenele cele mai bune si am avut parte de o trădare mare din partea lor
Eu am visat ca aveam grija de un caine fara stapan ii dadeam mereu mancare si aveam grija de el.Dar intr o zi cand am mers sa ii dau mancare dupa ce mi a mancat din mana m a muscat si a murit…. Eu speriat am fugit si m am trezit ca mana dreapta de unde m a muscat ma durea…
Bună ziua,
Cel mai probabil ați stat cu mâna într-o poziție proastă, de aceea când v-ați trezit vă durea mâna.Pe de altă parte mai există varianta să fii călătorit într-un plan astral.
Buna, si eu am visat ca m-a muscat un caine negru si m-am trezit ca ma durea muscatura din vis. Eram constienta ca visez dar nu ma puteam misca, nu puteam vorbi si nici trezi. A fost foarte foarte dureros.
am visat un ciine mare de culoare maro roscat ca avenit si ma musca furios de git si am vazut pe mama in acelasi timp ce semnifica
Am visat o furtună puternică și m.am ascuns cu bărbatul meu intr.o casa…in curtea aceea erau un caine mare si alb care se juca …i.am deschis ușa sa intre in casa sa nu stea in furtuna..Si a venit la noi fericit..dar dupa cateva secunde s.a transformat intr.un bărbat bine facut dar care se comporta tot ca un un caine bucuros….
Eu am visat catelul pe care il am . In vis se facea ca sotul meu a fost oprit depolitie pe bancheta din spate era catelul politistul la pus pe sot sa ii deschida geamul iar dupa aceea el a vrut sa bage mana la caine dar catelul l.a muscat de mana si el l.a lovit cu bastonul . Intre timp sotul a venit acasa si mi.a sp totul am alergat spre sectie iar acolo catelul meu era foarte speriat era ud iar pe sira pe spate avea lovituri . Eu cand l.am vazut l.am luat in brate si am inceput sa plang iar catelul bagase capul in mine si parca ofta. Ma puteti ajuta sa imi spuneti ce inseamna visul acesta . Va multesc
Buna seara,
Eu am visat ca eram la casa bunicului meu „cu care nu mai sunt in relatii bune” si incerca sa ma prinda impreuna cu un caine mare alb dar deoarece eu cunosteam bine locul am reusit sa sar peste casa si am trecut de partea cealalta a drumului la o prietena care ma astepta cu usa deschisa. am intrat in casa si apoi mi-a spus ” Aici esti in siguranta”.
Am visat doi caini lupi, unul mai mare si unul mai mic (parca era pui) care stateau numai pe langa mine si latrau intruna , pareau ca ma apara de ceva nevazut, se tot agitau si roteau in jurul meu. Cu toatr ca mie in viata reala imi este foarte frica de ei, in vis aveam constienta ca imi vor binele si ca latra doar ca sa ma apere..
Buna
Am visat pe o cumnata de a mea operata la piept si cazuta jos pe strada . Cand apasam pe pieptul ei putea sa respire cand nu ma apasam pe pieptul ei numai respira , iar in jurul meu erau multi caini negri care marai-au la noi , iar pe strada era o ambulanta care nu putea sa se dea jos medicul din ea sa vina la noi mai in fata era un tir oprit si soferul tirului era la ambulanta , care sa urcat in ea de frica , soferul tirului mi-a facut semn sa ma urc in tirul lui si sa plec apoi eu am luat-o in brate pe cumnata mea , si m-am urcat in tir cu chiu cu vai cainii maraiau mereu , am pornit tirul si am plecat de acolo ,
Am visat mai mulți câini căci le dădeam sa mănânce pâine
Buna ziua, am visat spre dimineata, cateaua mea caucaziană care dormea intinsa lipit langă mine si mie imi era teama să nu aibă capuse sau purici,eu o impingeam sa se dea jos din pat dar ea nici nu se singhisea…Mărturisesc ca este un caine deosebit de inteligent si este iubită de toată familia este de talie mare si are culoarea maro spre bej mai mult.
Eu mi-am visat propriul câine ,intr-un parc,in care erau mai mulți câini vagabonti ,si intr-un moment a sărit unul pe cățelușa mea ,dupa ce a lasat-o era vie dar plină de sânge ,m-am speriat groaznic ,a fost foarte ciudat ..
Am o bishonita malteza si am visat ca era plina de gongi erau in blanita ei…si eu,cand am vazut am incercat sa o curat cu dusul de la baie si in momentul cand dădeam cu apa blanita ei se umplea de sânge…eram disperată.. Ce inseamna?Am cautat aici si nu am gasit raspuns…
Am visat că mă pupau m-ai mulți cîini mici de nu m-ai puteam respira !
M-am trezit că mă sufocam !
Bună ziua,
Am avut un grijă doi cățeluși (fetiță și băiețel) bichon maltese, care urmau sa fie vânduți. Băiețelul a fost vândut primul. Fetita a mai stat cu noi pana a fost vândută. M-am atașat de ea, iar când a venit momentul sa o dau mi-a fost greu să mă despart de ea. Noaptea am visat-o ca sta lângă patul meu și plânge ca vrea sa o iau lângă mine sub pătură. Credeți că îi este greu cățelului la noua casă, cu noua familie?
Va mulțumesc
Am visat câinele meu care este mort de aproape 2 ani, cum era bolnav și era de un alb imaculat , stătea jos și se uita la mine fără a părea ca suferă , când m-am dus la el sa-l duc la spital s-a transformat in fratele mru mai mic ?!
Am visat că, câinele vecinului meu s-o eliberat de la clanța și vena spre mine să mă muște.
Am visat ca nu puteam scăpa de un câine…unde mergeam venea si el si dincontra imi era frica ca vrea sa ma muște ( sa ma rupă ) si eram gata sa pun mana pe ceva sa il bat , poate poate asa puteam scăpa de el. Într-un final el ma mușcat de mana dar spre surprinderea mea , el voia doar sa se joace. Imi băgase in gura toata mana iar eu eram super înfricoșat ca voi rămâne fără mana dar , câinele ma muscase în gen de joacă, suav ! Cu toate astea eu voiam să scap de el dar nu am putut iar încet încet începuse chiar sa imi placa de el . Se făcea că mai era un câine alb pe canapea si văzând toate astea începuse să latre într-un fel de al certa pe celălat sa imi dea pace văzând că vreau să scap de el , dar spre surprinderea mea i-am spus acelui câine alb sa taca iar eu am inceput mai departe sa ma.joc cu cățelul de care prima dată imi era frica . Din pacate nu sunt sigur de culoarea cainelui de care la început imi era frică!
Am visat o cățea mare si neagra dar care era jucăușă si pe care o luam in brațe. Si era in casa părinților si bunica imi spunea sa o las jos ca e diavolul, dar mie îmi plăcea si ma jucam cu ea.
Eu am visat, o bătrână care a venit la mine acasă cu un cățel alb și negru, iar bătrâna ia zis lu Tati să-l taie, și Tati ia tăiat puțin gatu, da nu ia curs sânge. Iar baba ia zi nu mă că nu-ți merge toporu, și eu m-am dus și am luat cățelul. I-am dus în casa iar peste puțin timp au venit doi oameni cu un fierăstrău electric și au încercat să-l taie dar nu i-au mai mers fierăstrău și eu m-am dus și am luat cățelul cu lacrimi in ochii și țipând de fica și de mila. Iar aceia mi-au zis „Hai că vedem că nu ne lași, ți-l lăsăm doar 37” și eu am înțeles 37 de ani și sora mea mi-a zis nu 37 de zile și am început să plâng… Ce înseamnă ????
Mi-a murit cainele anul trecut fiind otravit.
Am visat ca am mers sa imi caut cainele si aveam de rezolvat tot felul de ghicitori pana sa ajung la el(am mers la cineva mi-a dat o adresa,apoi la acea adresa am gasit o cutie cu o cheie, iar dupa ce am deschis un dulap am gasit locul unde era cainele,am mers si el era duoa un gard,l-am strigat eu si sotul a început sa latre apoi ne-am apropiat i-am zis ca sunt roxi si i-am aratat inelul de pe mana si a tacut,cand sa pun mana pe el m-am trezit) ce poate fi?
Dragă moderator, ce înseamnă un câine care mi-a vorbit ?
Am visat un câine care mă alerga și care îmi vorbea.
Buna ziua, ma visat 3 câini de talie mică unu era alb unu negru și celălalt nu știu ,care toți trei erau legătura cu lesa de un gard încercând sa ii dezleg cel negru a început sa m-a linge pe fata! Știți cumva ce înseamnă? Mulțumesc
Eu am avut un vis ciudat, parcă aveam un dalmațian foarte blind,s a aprobat de mine sa iau să mănânce,mergind spre debara auzeam voci ascunse, m-am apropiat și erau șobolani ,șoareci ce s-au transformat în păsărele,iar în loc de mâncare la cățel am găsit mizerie, pămînt.
Am visat ca in fata usii de la intrare in apartament statea un caine mare blând maro deschis iar eu vroiam sa deschid usa
Am visat un câine negru de statură medie nu foarte mic , stătea pe un deal să mă latră foarte agresiv . La un moment dat eu trebuia să traversez strada si acel câine se transformă se în pisic,pisicul meu de acasă,pisicul meu mă urmărește de fiecare dată ,oriumde mă duc vine si el după mine e foarte blând. Avem o relație deosebite. Faptul m a uimit la cat de agresiv era acel câine când mă latră si la un moment dat s a transformat în în animalul meu de acasă(nu am văzut transformarea)
am visat ca ma intorceam de la scoala noaptea si un catel mic murdar cu parul lung care a inceput sa latre la mine si apoi sa alerge in spre mine ma muscat de mana dreapta si a bagato pe toata in gura pana la incheietura. nu am simntit ceva dar dupa ce am citit ce inseamna si ce au simntit unii a inceput sa imi pocneasca si sa se inroseasca .
Am visat ca tineam in brate cainele meu (un bison bej, alb murdar) iar cand vroiam sa urc in casa mai era cineva care tinea in brate un caine pechinez maro si acestia nu se suportam, am facut tot posibilul si dupa cateva incercari am urcat in lift, apoi sar intr-un mediu rural, alerg un caine pana intr-o incapere in care erau 2 oameni. Unul era un sef si celalalt imi zicea ca el e catelul pe care il urmaream si ca se transforma si ma va ataca, am incercat sa-l lovesc in timp ce se transforma in caine apoi am luat-o la fuga. Am intrat intr-un tarc in care era un batran cu un caine care dormeau, am tras o poarta, acestia nu stiau cum sa faca sa intre sa ma atace, in cele din urma un caine negru cu putin alb in jurul gâtului reuseste sa intre si apoi si ceilalti, mentionez ca erau de mici dimensiuni cainii, unul chiar maro si unul, alb murdar, se trezeste celalat caine sa ma ajute, la un moment dat strigam dupa ajutor (chiar ini aduc aminte ca strigam dupa o pers anume, ruda) dar nimeni nu venea.. ma resemnasem cu faptul ca o sa ma sfâșie si cand sa ma atace m-am trezit…
Mi-am visat câinele care mi-a murit era bishon maltez era alb l-am visat cum era cu puiuuti după ea și era la mn in curte era foarte speriată și îi era foarte foame iam dat să mănânce apoi bunica mea ia dat drumul și au alergat foarte tare și apoi să făcut o ceata foarte mare și au dispărut îmi spune și mie va rog frm cineva ce inseamna
Eu astăzi, am visat un câine golden retriever, de când era mic, și ca am crescut cu el, iar când m am trezit din somn, am început sa plâng, sunt o mare iubitoare de animale, m am simțit de parca l am trădat, și a rămas singur în întunericul sufletului sau…
Am visat un caine negru mare care se pisa intr o casa si eu am mers sa sterg . Apoi eu am plecat si cainele a venit la mine si statea linga mine.
Am visat un câine mare, negru. Era jucăuș la început, apoi s-a schimbat și avea mai mulți cățeluși mici lângă el. Pe unul l-am luat în brațe ei, apoi l-am lăsat jos, iar câinele negru și mare l-a atacat. Apoi era numai sânge în jurul puiului de câine. Era mort.
Eu am visat ca ma urmărea un caine si nimeni nu il putea prinderea eu
Am visat ca am primit un catelus mic, abea nascut, galbui si era f infometat, ma muscat de deget, imi daduse sangele
Am visat doi câini mari. Eram acasă. Eram cu prieteni. Câini au spart ușa, prieteni mei nu făceau nimic, eu nu le-am spus nimic, doar m-am uitat la ei disperată, apoi nimic. Au fugit și ei și eu. Le-am zis să se ascundă. Nimic. Câinii au venit. Ei au fugit. Și eu la fel. Închid o ușă. Aproape o sparg. Apoi mă trezesc.
Daca am visat ca eram in curte cu familia mea si niste prieteni , dar si cu baiatul de care imi place si cu o prietena de a lui, iar aceasta a aruncat in apa cainelui meu un inel, cu care cainele meu sa innecat ,ce insemna ?
Buna . Am avut in vis ciudat. Eu iubesc caini ( am si avut ) , am visat ca eram undeva , unde se găteau fel fi fel de mancaruri. La un moment dat am fost servita cu carne de pe gratar. Cand m- am uitat , erau caini mici care inca se mai zbateau pe gratarul încins ! Eu m-am speriat si m-am si trezit. Eu visez foarte rar, si totdeauna ,, ciudat ” . Ce credeti ….despre acest vis ….?
Eu visez mereu caini mari, fiorosi care vor doar sa ma omoare. Mi se tot repeta acest vis si apuc sa ma trezesc inainte de a ma vedea sfasiata de ei.
Eu am visat cu un cățel negru atunci când dormea era totul ok iar cand se trezea înceapă să piuea ceva parca era conectat la aparat ce insemana ??
EU am visat ca i dadeam apa SA Bea din mana mes la un caine mare Maro cu mult par si l mangaiam pe CAP,si el vorbea si radea cu mine si ii spuneam ca vreau SA l mai vad ca suntem prieteni
Dar dacă visez un lup negru și înalt cu ochii portocalii strălucitori de șase ori și apoi îl vad în viața reală cum se uită la mine și fuge în pădure uitându-se pentru ultima oara la mine iar apoi intra in pădurea deasă. Și să menționez faptul ca prin zona noastră nu găsești lupi.
Asta ce înseamnă ?
Am visat propriul caine, dar în varianta mai mica, și fata atunci avea cred ca trei pui. Pe unul îl ținem în mana unul bej foarte frumos, iar ceilalți 2 abea ieșeau și unul s.a uitat direct la mine. Eram foarte îngrijorată ca era prea mica sa piața fata. Nu am mai citit nicăieri asta.
Am avut si eu un vis ciudatel. Am visat ca hraneam o catea si un pui. Animalele erau ceva rasa similara cu Cane Corse si negre total, insa extrem de prietenoase. Mai mult catelul mic, pe care il mai pierdeam din vedere venea la mine instant cand pocneam din degete. Acu, am vazut doar explicatii negative la acest tip de caine negru aparut in vis, dar poate imi puteti oferi si mie o lamurire ca este destul de ciudat. Multumesc mult
Am visat ca am dat apa la caine de la o ciusmea
buna ziua ,am visat un caine ciobanesc german care era al tatalui , se atasa de mine deseori,punea des botul pe picior,o cheama paula ,ce semnificatie este?multumesc
Am visat un caine negru si mare ca venea spre mine si vroia sa Ma pupe stie cineva Ce imi spuna daca e de bine Sau rau !?
Salut, eu am visat un câine maro asa și era al unui prieten, și acel prieten vroia sa îl pună pe mine sa ma muste, cainele era prietenos cu mine nu vroia sa îmi facă nimic(mai de graba a vrut sa îl muste pe el) pe mine nu ma baga in seama(cu mine era prietenos) oare de ce e înseamnă?
Am visat ca erau 2 câini mari la o poarta pe care eu aveam nevoie sa trec și nu am putut trece !
Știe cineva ce semnifică?