Ce înseamnă când visez că mă tund sau că îmi taie cineva părul?
În vis simbolurile care ne apar sunt încărcate de semnificaţii care sunt adânc înrădăcinate în subconştientul nostru şi în valorile cu care ne-am născut. Simbolul părului este un simbol puternic în numeroase culturi iar atunci când visezi că te tunzi adesea are legătură cu încrederea de sine sau cu modul în care reacţionezi la o etapă dificilă a vieţii tale.
Ce înseamnă când visez că mă tund singur/ă?
Atunci când visezi că te tunzi singur este semn că treci printr-o perioadă dificilă şi că asta este forma ta de a te pedepsi singură sau de a exprima un strigăt de ajutor. Motivele pentru care te tunzi singur în vis sunt legate de starea ta de spirit – te simţi mereu nervos, trist, o problemă nerezolvată te frustrează peste poate şi simţi nevoia să te descarci cumva. Tăierea propriului păr semnifică o răzbunare dar şi un sacrificiu în acelaşi timp. Te răzbuni pe cei care ţi-au făcut rău prin prejudicierea propriei imagini.
Există numeroase superstiţii şi mituri legate de părul nostru şi de aceea atunci când ne apare în vis, acest simbol, este de luat în seamă.
Ce înseamnă când visezi că te tunzi scurt?
Atunci când visezi că te tunzi scurt este semn că treci printr-o perioadă foarte grea, posibil chiar după o despărţire în dragoste şi încerci să faci o schimbare pentru a tăia răul de la rădăcină şi pentru a alunga toate energiile negative din viaţa ta. Îţi tai părul scurt pentru a te pedepsi pe tine pentru faptul că te laşi amăgit şi târât într-o situaţie în care nu te simţi confortabil şi în care simţi că îţi sunt încălcate sentimentele. Pe de altă parte prin faptul că în vis te tunzi scurt, speri ca pe această cale să scapi de ceea ce îţi face rău şi să înlături evenimentele negative din viaţa ta. Faptul că te tunzi scurt în vis prevesteşte faptul că poţi avea parte de dezamăgiri în dragoste sau chiar o despărţire dureroasă.
Semnificaţiile visului în care te tunzi scurt:
- Veşti triste
- Trădare în dragoste
- Inimă rănită
- Răzbunare
- Pepdesire
- Etapă dificilă
Ce înseamnă când visezi că te tunde cineva?
Atunci când visezi că te tunde cineva este semn că o persoană
apropiată ţie îţi constrânge libertatea de exprimare şi acţiune. Te simţi presat să faci ceea ce nu vrei, ţi se ia puterea din mână şi altcineva îţi dictează cum să procedezi. Prin faptul că cineva îţi taie părul în vis este semn că în viaţa reală, îţi simţi autoritatea subminată, simţi că oamenii nu dau doi bani pe cuvântul tău şi cel mai important – nu te simţi deloc apreciat la locul de muncă. Dacă în vis te doare atunci când cineva te tunde este semn că suferi foarte mult de pe urma faptului că nu ai poziţie importantă anturajul tău şi că nu eşti suficient de popular în cercurile în care te învârţi.
Semnificaţiile visului în care cineva îţi taie părul:
- Privarea de libertate
- Constrângeri exterioare
- Autoritate scăzută
- Încredere de sine scăzută
- Imagine precară în anturaj
- Nu te simţi apreciat
- Batjocură
Ce înseamnă când visezi că cineva te tunde la zero?
Dacă în visul tău persoana care îţi taie părul te tunde la zero este semn că în viaţa reală ai greşit cu ceva foarte grav faţă de cineva şi asta este modul în care acea persoană se răzbună. Simţi că plăteşti pentru nişte păcate dintr-o viaţă anterioară, ai senzaţia că ţi se întâmplă mereu numai necazuri şi eşti mai mereu trist. Atunci când eşti tuns la zero simţi că pierzi controlul asupra propriului destin şi că toate relele s-au abătut asupra ta.




7 comentarii
Foarte util
extrem de utila/s potriveste maxim
Foarte util
Necesar si adevărat
Aseara am visat ca imi tai paru. Cineva m-a ajutat, nu stiu cine era ca o unbra neagra. Nu imi era frica, eram multumita ca am parul taiat. M-am simtit usurata si fericita. Redeeam.
La fel și eu, exact același vis aveam
Eu stateam la masă cu mai multe persoane (nu imi aduc aminte cu cine) si a venit matușa mea dragă (care este decedata de dou ani si care era frizerița) si mi -a taiat din par,din partea din față, fara ca eu sa stiu sau sa vreau.Eu am inceput sa plang ca mi-a stricat parul,culoarea nu mai era asa blond fain.Ea sa asezat pe o canapea si plangea ca a vrut sa imi faca bine,ca era foarte ars parul !!