Capacităţile paranormale – între binecuvântare şi blestem

Toată lumea îşi doreşte capacităţi ieşite din comun, care să uimească, dar şi care să le confere putere asupra celorlalţi. Din păcate nu-ţi poţi asuma puterea fără responsabilitate pentru că, neştiind şi neputînd fi controlate, aceste capacităţi pot deveni o pacoste distrugătoare de vieţi. Pentru că nu există o şcoală şi nici maeştri adevăraţi, lucrurile cam scapă de sub control. Radu Cinamar în cartea sa „Viitor cu cap de mort”, explică cât s-a chinuit Ceauşescu să formeze un Departament cu copii paranormali, sub stricta observaţie a profesorului Xien. Se angajase în schimb să şcolească 100 de chinezi pe an pentru acest serviciu. Sigur, lucrurile nu sunt deloc simple cînd eşti „nevoit” să fii diferit de ceilalţi, cu forţe pe care nu le poţi controla. Ai senzaţia că eşti un proscris şi harul tău devine o povară.

Capacităţile paranormale nu sunt un defect!

Educaţia pe această temă în unele locuri de pe glob lipseşte, părinţii  sunt primii care se ruşinează de capacităţile copiilor lor şi-i „protejează” de ele ca de o boală contagioasă sau mai rău îi duc la exorcizări, îi pedepsesc şi le induc sentimentul că  sunt posedaţi de diavol. Şi cum frica nu scoate din nimeni ce e mai bun, ci ce e mai rău, rezultatele sunt distrugătoare. Întotdeauna venim cu calităţi „deosebite” din vieţile anterioare. Dacă nu suntem ajutaţi, nu ajungem să ne bucurăm şi să le folosim la modul constructiv. Şi cum biserica a condamnat şi a hotărât că în această situaţie nu vin decât diavolii, drama se desfăşoară sub ochii noştri neputincioşi. Ce „uită” să anunţe presa care le ştie pe toate, este că toate guvernele sunt foarte interesate de copii cu capacităţi. Guvernul chinez are peste 100.000 de astfel de copii sub directa oblăduire şi îi consideră probabil cea mai mare bogăţie.

Copii care trec prin ziduri, care introduc monezi în obiecte etanşe cu puterea minţii şi câte altele.

Aceste calităţi nu sunt lăsate pentru spectacol sau pentru demonstraţii lejere sau în forţă. Ne sunt date pentru a repara acolo unde am stricat altă dată sau pentru a vedea că dincolo de banalul cotidian există şi altceva, care de fapt, este esenţa. Ele depind de spiritul care te animă şi de misiunea de viaţă. Dacă le descoperi prea devreme şi eşti nesprijinit, rişti să devii un ciudat şi societatea te marginalizează, iar dacă le descoperi prea târziu şi nu ai nicio noţiune despre asta, le reprimi şi se risipesc inutil. Folosite în exces sau nefolosite corespunzător, ele sunt o mare problemă, care duce sigur la boală. În tot şi în toate, calea de mijloc este bună şi fără pericole.

Cea mai mare provocare este să rămâi tot timpul în echilibru

Din nefericire există oameni care citesc din toate cărţile şi experimentează pe ei tot felul de experienţe care nu-i luminează, nu-i înalţă, nu-i întregesc, ci îi fac să piardă energia la modul prostesc. Cu cât se informează mai mult, cu atât se cred mai iluminaţi şi mai ascensionaţi. Când te naşti cu anumite capacităţi, nu înseamnă că eşti mai însemnat sau mai puternic, ci înseamnă că trebuie să-ţi asumi mai multă responsabilitate şi să rămâi tot timpul în echilibru. Când le dobândeşti prin muncă şi cunoaştere înseamnă să ai aceeaşi responsabilitate şi nevoie de echilibru, dar şi voinţa de a susţine şi îmbogăţi ce ai căpătat.

Există şi oameni calmi, echilibraţi, de mare bun simţ, responsabili şi plini de compasiune, care nu au nici o capacitate ieşită din comun, dar care fac mult mai bine voia lui Dumnezeu. Pentru că neavând capacităţi extraordinare, dar având credinţă fermă (nesusţinută neapărat de informaţia celor de sus) şi manifestîndu-te ca OM cu responsabilitate şi echilibru, eşti mai valoros decât un om plin de capacităţi, dar şi plin de tot felul de orgolii mari şi mici, de pretenţii şi dezechilibre. Şi sigur, dacă la un capăt e un mare plus, la celălalt e un mare minus. Există pe lumea asta oameni simpli care ştiu să preţuiască şi să admire tot ce-i bun şi frumos. Acest simplu fapt îi salvează de mediocritate şi nu trec prin viaţă degeaba. Concluzia finală este că „dacă am ajuns zei înainte de a fi oameni” nu este deloc bine, nici în cazul capacităţilor, nici în cazul tehnologiei.

Nu trebuie să adulăm pe nimeni, indiferent de ce capacităţi are

Dacă ne vedem ca un TOT, nu ne creem dependenţe şi iluzii deşarte. Există în lume şi oameni cu capacităţi extraordinare, care nu se dau în spectacol şi pe care nu îi cunoaşte nimeni, dar ei fac vindecări de la distanţă, apără hotarele ţării, pot vizualiza şi localiza pe oricine doresc, fac lansări de spirit în spaţiu şi timp, dar rămân modeşti şi echilibraţi, făcînd binele fără să aştepte ceva de la cineva. Lor le dă Dumnezeu deoarece chiar ştiu să-şi folosească darul. Orice problemă are un plus şi un minus. Citeam în „Legile lui Zamolxe” a lui Remer Ra că la ora actuală pe Terra cel mai mare Maestru este în comparaţie cu spiritualitatea adevărată ca un muşuroi pe lângă un munte. Şi eu cred asta, pentru că ne împopoţonăm cu o cunoaştere pe care abia o putem descifra, darămite să o înţelegem. Aşa că bucuraţi-vă în echilibru şi responsabilitate de ce vi s-a dat, nu vă lăsaţi păcăliţi de cât de mare  sunteţi, fiindcă întotdeauna va fi cineva mai mare şi mai bun. Asta nu înseamnă că nu va fi cineva şi mai mic sau că nu vă puteţi bucura de calitatea de OM, care nu se dobândeşte prin naştere, ci se câştigă pas cu pas!

Cecilia David