Sexualitatea este de fapt o latură spirituală a fiinţei umane

“Spiritualitatea este esenţa lui Dumnezeu exprimată în Suflet. Sexualitatea este esenţa lui Dumnezeu exprimată în plan fizic” ne spune Maureen Moss în cartea sa B.L.I.S.S. – natura extazului.

 

A fi spiritual nu înseamnă să te pocăieşti

Pentru a ne bucura de sexualitea noastră la un potenţial complet trebuie să aducem în armonie toate corpurile – fizic, mental, emoţional şi spiritual. Şansa vieţii noastre este de a ne elibera de prejudecăţi şi de a ne trăi propria sexualitate ca pe o bucurie supremă, nu ca pe o osândă. A fi spiritual nu implică neapărat o abstinenţă impusă.

Când am citit Codul lui Da Vinci, m-am bucurat în sinea mea că Iisus a fost apropiat în mod intim de Maria Magdalena. Asta l-a umanizat şi i-a dat o valoare şi mai mare în sufletul meu. Dacă vii ca şi un Fiu de Dumnezeu,ca Maestru, ca un mare sfânt sau un iluminat şi nu treci prin tentaţiile celei de-a treia dimensiuni, cum poţi să ştii prin ce trec muritorii de rând şi cum îi poţi ajuta? Sexualitatea în sine nu este nimic rău. Rău este modul de abordare al acesteia. Când braţele puternice ale bărbatului se întind să ocrotească delicata structură feminină este un act sacru, dacă e făcut cu recunoştinţă şi iubire.

La baza sexualităţii ar trebui să stea iubirea

Când oamenii se iubesc, se umplu unii din alţii, se completează, se întregesc, sexualitatea este o binecuvântare. Dacă există numai dorinţă carnală, nu se satisface decât corpul fizic şi sexualitatea devine un act mecanic, nu contopire sufletească şi extaz. Acest act se poate numi păcat fiindcă nu există nimic sfânt în el. Oamenii care se iubesc îşi deschid mintea şi sufletul deschizându-şi toate chakrele şi odată cu ele şi corpurile eterice. Creem şi asimilăm cele mai mari calităţi ale vieţii când avem inima deschisă şi când toate corpurile noastre sunt unite în energia lor. Cel mai ades ne îngropăm sexualitatea în spatele poveştilor noastre din trecut, adânc în inimă şi refuzăm să mai sângerăm şi să ne mai doară ceva din această cauză.

Dacă ne este ruşine de noi înşine, sexualitatea noastră poate fi periclitată

Şi asta se traduce ca un refuz de a trăi. Ruşinea şi vinovăţia ne obstrucţionează trăirile şi ne blochează sexualitatea, pentru că pur şi simplu ne afectează comportamentul în cadrul relaţiilor noastre. Educaţia religioasă cu care eşti îndoctrinat de mic te face să te simţi un adevărat păcătos când te gândeşti la sexualitate! De parcă sfinţii şi îngerii păzitori ar fi de la poliţia de moravuri şi n-ar avea altă treabă decât să stea cu un ochi critic pe noi în permanenţă!

Marii frustraţi sexuali ai istoriei au fost nişte monştrii tocmai pentru că şi-au reprimat orice pornire normală de sexualitate sănătoasă.

Dacă nu ar fi fost nevoie de sex probabil că eram androgini şi ne autofecundam. Aşa, având sexe diferite se cade să ne slăvim sexul pe care-l avem şi printr-o educaţie riguroasă să nu permitem reprimarea sau excesele. Aşa cum în toate lucrurile trebuie să existe armonie şi echilibru, mai ales în viaţa intimă a fiinţelor acest echilibru este foarte necesar.

Sexualitatea trebuie exprimată, nu reprimată

În viaţa de zi cu zi se face exces de sex, de perversitate şi lucrurile au scăpat de sub control. Eu pledez pentru sexualitatea realizată prin iubire, respect, recunoştinţă şi nu pentru sexualitatea ocazională care satisface numai simţurile. Pentru că aşa cum stă scris în Ştiinţa Esoterică, sexualitatea înseamnă meditaţie în doi, o uniune aproape tăcută şi sinceră, în care partenerii schimbă automat energii subtile în aurele lor. Orice lucru pervertit este un păcat, deci şi sexualitatea poate fi numită păcat când este folosită prost. Dar de la asta şi până la a-i pune în cârcă numai femeii toate păcatele lumii, aşa cum ne învaţă religia, este fabulant. Într-o lume condusă de bărbaţi prin voinţă şi putere, ei se puteau (şi se pot) împerechea şi între ei fără să considere asta un păcat şi pe ei păcătoşi. Şi cum întotdeauna trebuie să existe un vinovat, bărbaţii au decretat femeia drept “ispită”, vinovată de tot ce se întâmplă în lume. Şi de cel puţin 2000 de ani se chinuie să-i inoculeze un sentiment de vinovăţie profund, legat de sexualitate. Şi ce le-a mai ţinut figura acţionând în forţă! Dar să sperăm că s-a terminat cu vina şi vinovaţii şi lucrurile se vor normaliza.

Lumea ar trebui să înveţe multe din fanatismele care au ţinut-o pe loc şi să nu mai permită repetarea lor!

Cecilia David