Interpretarea și semnificaţiile cărţii de Tarot Nebunul

Fiecare dintre cele douăzeci și două de atuuri ale Arcanei Majore, numite de unii chiar cele douzeci și două de arcane (secrete) sunt simboluri centrale, arhetipale, cu un înțeles destul de vast. Vom încerca să reducem înțelesul lor la câteva elemente cheie pe care să le putem decoda cu ușurință în funcție de domeniul în care se situează scopul divinației noastre. Fiecare carte va fi etichetată cu o semnificație esențială, vom descrie succint simbolistica imaginii, apoi fiecare va fi analizată în câteva cuvinte generale, iar mai apoi vom vedea ce semnificații are în domeniul spiritual, social, financiar, erotic și în cel al sănătății. Cum fiecare carte poate fi dreaptă sau întoarsă, vom vedea cum anume poate fi caracterizată în fiecare domeniu în funcție de aceste poziții.
Nebunul este prima arcană din cele douăzeci și două, însă este nenumerotată sau poartă marcajul 0.
Cuvântul cheie pentru cartea de Tarot Nebunul este ÎNCEPUT
În orice domeniu am avea nevoie de un răspuns, Nebunul semnifică începuturile, fie ele bune sau rele, inspirate sau neinspirate, gândite sau pripite. Cartea arată un tânăr visător, cu o floare în mână și o desagă pe umăr, pornit la drum cu ochii spre cer, în timp ce în fața sa se întinde o prăpastie. Un câine aflat în spatele său încearcă să îi atragă atenția.
În poziție normală semnifică inocența, înțelepciunea, simplitatea, noutatea, inovaţia, entuziamul și prospețimea. Orice început este marcat de această carte, iar ideea principală în orice extragere în care apare Nebunul este demararea unor noi planuri sau idei. În poziție inversă semnifică iluzia, pripa, graba, nebunia, haosul, impertinența, iraționalitatea și nesăbuința. Dacă esența nebunului este tânărul sau copilul, imaginea inversată este esența elementelor negative ale copilului sau tânărului: proasta creștere, răsfățarea, lipsa de înțelepciune, impulsivitatea, răzvrătirea și obrăznicia. Marchează începerea unor procese negative, care trebuiesc evitate.
În domeniul spiritual, Nebunul semnifică spiritul venit la întrupare în stadiul său de inocență și necunoaștere. În poziție normală determină prospețimea unui drum nou, o cale nebătută încă de nimeni sau poate dobândirea copilăriei interioare și realizarea inocenței. Deasemenea, el este simbolul discipolului, al ucenicului la începutul drumului său în căutarea adevărului spiritual, care are multe încă de învățat și de înfruntat. În poziție inversă, nebunul arată orgoliul spiritual al celui aflat la început de drum, care abia își cunoaște măsura puterilor și judecății dar nu își cunoaște măsura propriei ignoranțe. Este greșeala în drumul spiritual, însă greșeala minoră, făcută din neștiință, care încă nu pecetluiește calea celui care o face. Arată rebeliune față de normele generale ale vieții spirituale, lipsa de obediență față de maestru sau de autoritate și dorința de a progesa în mod orb și vanitos.
În domeniu social arată proiecte noi și posibilități noi demne de exploatat. În poziție normală arată un început benefic, poate cunoaștem o persoană interesantă, care aduce ceva nou în viața noastră. În poziție inversată anunță nesăbuință și lipsă de tact în ceea ce dorim să facem. Nu procedăm cum trebuie dar ne încăpățânăm să facem așa deoarece… așa vrem noi. Nu avem un motiv întemeiat înafara propriei voințe prost canalizate și riscăm să pierdem extrem de mult. Arată deasemenea prieteni nestatornici sau legături sociale prăpăstioase.
În domeniul financiar, în poziție normală, arată o afacere nouă sau posibilitatea unui câștig nou. Riscăm iar riscul ne este răsplătit din plin. Ideile curajoase, oricât de nebunești sau utopice, vor aduce un câștig bun. În poziție inversă, Nebunul indică pierderea și riscul asumat în afaceri neprofitabile. Acționăm fără tact, în mod cât se poate de imprudent și ar fi bine să oprim orice demers nou pentru a ne concentra pe o mai bună verificare și evaluare a tuturor datelor înainte de a lua o decizie.
În domeniul erotic și emțional, nebunul arată inocența. În poziție normală indică noutatea și libertatea în cadrul relației, prospețimea unei noi relații sau reinventarea relației în care ne aflăm. Ne îndrăgostim ”nebunește” sau poate ne re-îndrăgostim. Privim lucrurile cu ochi noi, pășim cu dreptul spre o idilă nouă și avem tot dreptul să ne comportăm copilărește. Nebunul în domeniul erotic arată inocență, iubire dulce, fluturi în stomac și deopotrivă pasiune și lubricitate. În poziție inversă, acesta arată lipsă de maturitate, egoism și certuri iscate din individualismul partenerilor. Se aruncă vorbe cu care nu știm de fapt cât rănim, suntem copilăroși, răzbunători, imaturi, răutăcioși și nesăbuiți. Orice relație începută sub semnul Nebunului inversat arată probleme și incopatibilitate, chiar și fixații și probleme de ordin psihic.
În domeniul sănătății, în poziție normală, Nebunul este fie sănătate și optimism, fie însănătoșire. În poziție inversată arată un curs greșit al acțiunilor, lipsă de grijă față de propria sănătate, impulsurile autodistructive și dependențele începute din teribilism. Tinerii și copiii sunt vizați în special. Deasemenea, este foarte posibil să avem de-a face cu un diagnostic greșit sau cu un tratament total neadecvat, care mai mult ar distruge decât ar repara.
Asterion