Vrem să ne vindecăm?

În jurul nostru sunt foarte mulţi oameni care suferă de câte ceva. Aceştia susţin că vor să se vindece, dar nu ştiu cum. Au umblat pe la doctori, au luat un pumn de pastile, au fost şi la psiholog şi la preot şi la bioenergeticieni, iar bolile lor persistă. Am observat cu stupoare că aceste boli sau afecţiuni, fie ele fizice, psihice, sau mentale, sunt perfect vindecabile, însă oamenii nu numai că refuză să caute cauza şi să o elimine, dar refuză şi vindecarea. Foarte mulţi oameni, cu toate că nu recunosc, se complac în suferinţă. Unii fac bani buni din aceste suferinţe, alţii obţin atenţie şi compătimire din partea celorlalţi. Trist este faptul că ajung să depindă de bolile lor din punct de vedere financiar şi emoţional.

Câţi dintre noi nu am auzit sau nu am văzut persoane care reuşesc să menţină o discuţie de cel puţin două ore despre cât suferă, despre ce boli au, despre ce medicamente iau şi despre cum este să înfrunte zi de zi cine ştie ce boală? În afară de câteva persoane care suferă în mod cinstit şi care fac faţă cu stoicism şi chiar cu umor, cei mai mulţi nu îşi permit lor înşiși să se vindece. Aici am auzit nu numai plângeri legate de boli serioase, cum ar fi cancerul sau leucemia, ci şi de dureri mărunte, de incomodităţi mai bine zis.

Cât de mult ne dorim vindecarea?

Ne dăm seama de acele persoane care nu doresc să se vindece prin mai multe semne, însă în principal sunt două.

• Primul ar fi că încearcă să aducă în discuţie suferinţa lor sub orice pretext, în orice conversaţie, câteodată chiar din senin, faţă de persoane necunoscute.
• Al doilea semn ar fi neîncrederea în nici un mijloc de vindecare. Pe ei nimic nu îi vindecă, nimic nu are rost, nimic nu are efect şi tratează orice sfat ca şi cum le-am vorbi despre ceva dincolo de puterile lor de înţelegere sau de practică. Deseori cer să fie ajutaţi şi acceptă tratamentul numai pentru a ne arăta că nu va merge. Aceste persoane nu îşi doresc în mod sincer vindecarea.

Dacă există printre cei care citesc aceste rânduri astfel de persoane, vă rog să mă iertaţi, dar să citiţi cu atenţie. Nu ştiu cine sunteţi, nu vă judec, nu vă iau boala sau suferinţa în derâdere, doar vă rog cu toată inima: doriţi-vă vindecarea! Nu o spuneţi fără intenţie, nu căutaţi să vă vindecaţi dacă nu credeţi că este posibil sau dacă în interiorul dumneavoastră vă bucuraţi că aveţi un motiv pentru care semenii să vă acorde atenţie. Puteţi avea 20 de ani, puteţi avea 80 de ani, vindecarea este posibilă, trebuie doar să o doriţi cu adevărat. Gândiţi-vă dacă merită într-adevăr să rămâneţi în suferinţă doar pentru avantajele egoului: sunteţi întrebaţi mai des cum vă simţiţi, vi se cedează locul în metrou, primiţi telefoane de la prieteni mai des, iar în orice situaţie care cere responsabilitate, puteţi să vă eschivaţi oricând pe motiv că, bineînţeles, sunteţi bolnav.

Un bun exemplu ar fi orbul care nu vroia să fie vindecat de Iisus în curtea templului, ştiind că dacă va fi vindecat nu va mai putea cerşi şi nu va mai avea vreun motiv să cerşească. Sună cunoscut? Văd oameni cu boli grave care le ţin pentru ei înşişi sau le mărturisesc doar câtorva persoane, însă înfruntă viaţa cu optimism şi încredere fără a dori compătimire. Văd oameni care au handicapuri locomotorii serioase şi care muncesc la fel ca ceilalţi pentru a se întreţine. Văd de asemenea oameni care suferă în interior fără a dori să atragă atenţia şi care încearcă să se poarte cât mai normal. Şi văd oameni care îşi doresc vindecarea şi chiar se vindecă.

A venit timpul să luaţi o decizie

Din ce categorie doriţi să faceţi parte: vindecabili sau vindecaţi? Nici un vindecător, nici un sfânt, nici chiar Dumnezeu nu poate vindeca un om cu forţa. Dacă noi nu ne dorim sănătatea cu adevărat, ci doar o spunem tânguit pentru a ne bucura de mila celorlalţi, ea nu va veni. Va vedea că noi depindem de compasiunea, mila, părerea de rău şi atenţia pe care boala o provoacă şi va spune: omul acesta nu are nevoie de sănătate, e fericit aşa cum este. Dacă ar fi vindecat nu ar mai avea de ce să se plângă şi cui să se plângă.

Starea de boală sau vindecarea ne mulțumește mai mult?

Aici intervine problema egoismului: sunt egoist pentru că vreau să mă fac bine sau sunt egoist pentru că îmi place să fiu compătimit? Numai una din cele două situaţii implică un amestec spumos de durere, prefăcătorie, autoiluzie şi autodistrugere, iar aceea nu este Vindecarea. Înainte de a spune că vreţi să vă vindecaţi, cercetaţi în interiorul vostru pentru a vedea dacă spuneţi adevărul faţă de voi înşivă. Dacă nu doriţi într-adevăr să fiţi sănătoşi, liberi şi fără a vă plânge celorlalţi de nimic, atunci mai bine nu o spuneţi deloc. Dar dacă doriţi într-adevăr vindecarea, atunci este necesar doar să o ştiţi.

Maeştrii au spus întotdeauna oamenilor că pot să se vindece şi singuri

Oamenii au întrebat întotdeauna nedumeriţi acei maeştri: Cum facem asta? Acesta este primul pas spre vindecare: a vrea vindecarea. A ne dori sănătatea şi nu boala. Indiferent cât de incredibil poate părea unei minţi logice, oamenii nu vor să se vindece şi ştiţi acest lucru în interiorul vostru la fel de bine ca mine, doar că faţa de ceilalţi poate nu îl spuneţi. Nu trebuie să recunoaşteţi nimic, nu trebuie să daţi nimănui dreptate şi nu trebuie să agitaţi înspre nimeni pumnul pentru suferinţa voastră.

Trebuie doar să lăsaţi la o parte beneficiile bolnavului, starea de neputinţă şi să deschideţi uşa vindecării.

Fără a deschide această uşă cu voinţa voastră, nu veţi intra niciodată prin ea, nu o va deschide nimeni pentru voi, şi nu v-o va deschide nimeni din partea cealaltă. Doriţi vindecarea în mod sincer şi ea va veni.

Mihai Vârtejaru