Ronde.ro

Cum să folosești meditația în orice situație, dar mai ales toamna?

Marți, 12.sept..2017 00:00 Meditatie, Spiritualitate Lasă un răspuns 1 vizualizari

A venit toamna. Un pic prea repede pentru unii, prea încet pentru alții.

Pentru mine, pot spune cu mâna pe inimă, că sentimentul de regret este undeva pe la mijloc. Nu cred că suntem disperați după zilele caniculare ci mai degrabă, după zilele de concediu.

Recunosc, mie nu mi-a fost ușor să mă întorc la muncă. Mi s-a părut că vacanța a trecut prea repede. Acum, nu ne mai rămâne decât să trăim din amintiri până la concediul următor.

Suntem deziluzionați, și pe bună dreptate. Suntem triști, pentru că vara, deși caniculară, a fost mult prea scurtă. Suntem pesimiști, pentru că știm că vor veni zilele lungi de toamnă ploioasă, urmate apoi, de zilele friguroase ale iernii.

Totuși, nu trebuie să fie chiar așa!

Într-adevăr, s-au terminat zilele de concediu. Asta nu trebuie să însemne că și cheful nostru de viață s-a terminat.

Meditația este cea mai potrivită tehnică pentru a te bucura de orice moment al zilei, de orice clipă. De ce să nu îmbini utilul cu plăcutul?

Indiferent de situație, indiferent ce se întâmplă în viața ta, indiferent că ai meditat toată viața ta sau doar pntru 10 minute, meditația are rolul și capacitatea să te susțină. Meditația ne ajută în viața de zi cu zi să facem față problemelor cotidiene, să ne întărească corpul și mintea, să avem o altă perspectivă, și să ne dezvoltăm abilitatea de a trece prin viață cu grație și usurință.

Meditație pentru a face față stresului

STOP.Respiră.Observă.Continuă.

  1. Oprește-te din ceea ce faci.
  2. Respiră adânc și pune totul pe pauză.
  3. Observă ceea ce se întâmplă în interiorul tău și în mediul extern. Observă reacțiile pe care le ai de a acționa.
  4. Continuă prin a acționa în sensul rezultat din această pauză binemeritată.

Meditație pentru înțelepciune

Recunoaște. Permite. Investigează. Hrănește.

Această tehnică ne ajută să trecem peste situațiile dificile, emoții, gânduri, situații.

  1. Recunoaște ce se întâmplă. Dă-i un nume: tristețe, confuzie, stres, mânie.
  2. Permite emoției sau gândului să existe. Nu încerca să blochezi emoțiile sau problemele, ci doar permite-le să existe.
  3. Investighează sentimentele și gândurile pe care le ai. Nu atât povestea cât senzația lor și modul în care te afectează pe tine.
  4. Hrănește-le. Poți să te gândești la ele cu blândețe sau înțelegere? Poți să nu le iei personal? Astfel, îți dai seama că emoțiile și gândurile sunt ca anotimpurile sau vremea rea: vin și pleacă.

Meditație pentru perspectivă și energie

Fiecare zi ne-o petrecem la muncă, cu familia sau prietenii. Suntem într-o continuă comunicare. Atunci când ascultăm sau vorbim din inimă, vom fi surprinși să realizăm că ni se schimbă opiniile, ideile, punctul de vedere; ni se schimbă perspectiva.

  1. Când asculți concentrează-te să îi acorzi atenție corpului tău, dacă mintea vrea să o ia razna. Concentrează-te pe interlocutorul tău, acordându-i astfel, toată atenția ta.
  2. Când vorbești fă acest lucru cu autenticitate, intenționat și cu un scop. Atunci când ai o discuție dificilă, întoarce-ți atenția la corpul tău, la respirație, gândește-te înainte de a vorbi. Astfel suntem una cu cuvintele noastre și nu vorbim doar de dragul de a vorbi.

Alexandra Dănciulescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!