Trebuie să învăţăm să ne ascultăm corpul şi să trăim în armonie cu no...

Corpul nostru, chip după asemănarea Tatălui Ceresc, este templul divin în care locuim cu toate manifestările, trăirile şi emoţiile pozitive sau negative. Asupra acestui templu pot acţiona o sumedenie de factori care pot să îl înfrumuseţeze sau să-l pângărească, pot să-i prelungească existenţa sau dimpotrivă să o scurteze. Mulţi asemenea factori sunt generaţi de cel ce locuieşte în acest lăcaş care are mereu nevoie de primenire interioară şi exterioară, de cât mai multă lumină – vibraţii înalte care înseamnă armonie, echilibru şi paşi importanţi spre fericire.

Fiecare om se naşte frumos şi bun, oare pe parcurs se urâţeşte şi se înrăieşte el însuşi, ori îi fac alţii acest lucru ? Cred că e nevoie ca fiecare să-şi pună pe o balanţă tot ce i-a oferit propriului corp, bune şi rele şi să constate ce primează, ce trebuie dezvoltat şi ce trebuie diminuat sau chiar înlăturat definitiv. Un mare filosof spunea: „Omul s-a născut liber şi pretutindeni e în lanţuri”. Da, în zilele noastre, mai mult ca oricând lanţurile au mai multe verigi, răzvrătirea şi pornirile violente sunt tot mai asidue, iar normele eticii sunt ignorate cu desăvârşire de foarte multă lume.

Ne dorim să trăim liberi cu adevărat?

Dar oare cum s-au format verigile lanţului, cine şi cum a contribuit la această stare care reduce posibilitatea de a trăi liber, de a cunoaşte gustul inegalabil al libertăţii? Oare câtă lume îşi doreşte cu adevărat să trăiască liber, neîncorsetaţi de tot felul de puzderii de elemente care ucid frumosul, adevărul, preţuirea celor din jur? Cine se preţuieşte pe sine îi preţuieşte şi pe alţii, conştientizează existenţa scânteii divine şi în el şi în ceilalţi, iar a-i răni pe alţii înseamnă a răni divinul din ei. Corpul cu siguranţă doreşte ceea ce-i bine, corpul ne transmite, ne îndeamnă, ne apără de pericole prin diferite forme de comunicare. Dar dacă omul nu comunică cu propriul corp, nu-i ia în seamă limbajul şi îndemnurile, nu se realizează comuniunea minte – corp – suflet iar gândurile de toate felurile năpădesc şi sfarmă multe raze care licăresc în ochi-ferestre divine deschise spre nemărginire.

Primenirea interioară, în primul rând mentală, este baza unei vieţi trăită frumos, cu dragoste de toate formele de viaţă care la rândul lor sunt o bogăţie a universului. Desigur că fiecare individ e unicat şi are talanţii lui, dar nimeni nu poate să se dezvolte, să crească vibraţional şi să se eleveze fără a relaţiona, a socializa şi a fi util sieşi şi celorlalţi. Competiţia prost înţeleasă i-a dus pe oameni la ură, ranchiună, invidie şi câte alte asemenea atitudini care nu fac altceva decât să genereze mari poveri – boli, insuccese, drame, traume – de care omul nu mai ştie cum să scape şi mai mult de atât tinde să creadă că alţii sunt vinovaţi de situaţia în care se află. Înainte de a se gândi la alţii ar fi foarte bine ca omul să se gândească mai atent la el, să îşi asculte înţeleptul corp, acesta respinge ceea ce nu e benefic şi cere, doar că nu strigă să nu i se mai dea tot felul de otrăvuri fie la nivel fizic, fie la nivel mental. Corpul doreşte bunătatea şi frumuseţea, tânjeşte după o relaxare, după clipe de spiritualitate şi după multă, multă iubire.

De multe ori noi suntem cauza nefericirii nostre

Mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi din diferite motive şi spun diferite afirmaţii, fac diferite fapte prin care îşi implementează programe negative, ca de exemplu: „mai bine aş muri”, „să mă ia dracul”, îmi vine să mă spânzur”, se mutilează, îşi expun corpul la tot felul de lucruri pentru a ieşi în evidenţă, se expun la fapte necuviincioase şi multe altele care afectează viaţa dată de bunul Dumnezeu. Sunt dese cazurile în care chiar dacă propriul corp respinge o mâncare sau un lichid, totuşi i se administrează ceea ce nu-i place acest aspect ducând la disfuncţii, la inestetic şi vibraţii energetice foarte scăzute.

Un gând rău, o vorbă rea la adresa propriei persoane înseamnă o programare a blocajelor, a insucceselor; neîncrederea în sine, lipsa aprecierii propriilor valori duc la manifestări negative şi faţă de cei din jur de parcă cineva ar fi vinovat de situaţia altuia. În inconştient fiecare persoană are foarte multe resurse, în stare latentă, care activate îl ajută să depăşească cele mai grele evenimente, de altfel se spune că „ Dumnezeu nu-i dă omului mai mult decât poate duce”.

Terapiile complementare şi naturiste ne pot ajuta să ne revenim la starea noastră naturală

Există o paletă largă de terapii prin care omul poate fi consiliat, ajutat să îşi cunoască propriul potenţial şi să îl utilizeze, trebuie doar să caute, să ceară ajutorul la timpul potrivit nu când e prea târziu şi nu se mai poate face nimic. A avea măsură în tot ce facem, a fi cu picioarele pe pământ indiferent de profesia şi preocupările pe care le avem reprezintă esenţa care menţine echilibrul.

Părintele Teofil Pârâianu spunea: „ Trezvie dragii mei, de trezvie avem nevoie în tot ce facem!”

A depăşi măsura şi a ajunge la extreme, înseamnă dezechilibru şi urmări nefaste pe diferite planuri, de multe ori se reliefează supraaprecierea, orgoliul, egocentrismul, egoismul şi dorinţa de dominare nemaivorbind de subaprecierea celor din jur şi de nerespectarea liberului arbitru. Astfel se formează sechele care dăinuie în timp, iar după ani buni greu se mai disipează, e nevoie de multă voinţă şi răbdare pentru a se restabili echilibrul. E important să învăţăm să ne menţinem tinereţea, să trăim şi să îmbătrânim frumos, doar aşa putem da şi altora lumină din căuşul nostru, făcându-ne astfel misiunea pentru care am venit pe această minunată planetă. Salutul dat din inimă şi însoţit de un zâmbet, strângerea de mână cu pornire din suflet, ajutorul dat din inimă la timpul potrivit, îmbrăţişarea ca şi când ai îmbrăţişa ceva divin şi bucuria revederii – sunt doar câteva petale din imensa floare a Iubirii şi Recunoştiinţei, floare ce răspândeşte mireasmă neasemuită care străbate întreg Universul. Să fim mereu în rezonanţă cu această floare şi vom cunoaşte gustul inefabil al clipelor fericite.

Marilena Moldovan