Tot ce trebuie să știi despre Solstițiul de Iarnă din 21 decembrie 2016: cea mai scurtă zi din an

Tot ce trebuie să știi despre Solstițiul de Iarnă din 21 decembrie 2016: cea mai scurtă zi din an

Vechile tradiții vorbesc despre solstițiu ca despre sărbătoarea renașterii. Răsăritul soarelui, miercuri, 21 decembrie, simbolizează apariția luminii din întunericul cel mai profund. Așa cum știm deja, solstițiul marchează cea mai scurtă zi din an.

Tradiții antice au făcut conexiunea între creație și solstițiul de iarnă, și între Soare și sursa creației. Biblia ne spune că la început au fost cerul și pământul, și întunericul era și la suprafață și în interior. Și apoi, Dumnezeu a făcut lumina:

Și a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.  Geneza

Solstițiul și Salvatorul Divin

Tradiții spirituale diverse onorează viața unui Salvator Divin asociat cu soarele, și multe învățături leagă nașterea Salvatorului de momentul Solstițiului. Se spune că acest Salvator Divin scoate umanitatea din întuneric, și o conduce către iluminare și unitate. În rândul acestor Salvatori îi găsim pe:

  • Iisus Hristos (figură creștină) – Fiul lui Dumnezeu, născut în ziua de 25 decembrie, din mamă Fecioară. Este amenințat cu moartea în copilăria mică; tatăl lumesc este tâmplar. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el până în jurul vârstei de 30 de ani. Este tentat în sălbăticie de diavol. Transformă apa în vin. Merge pe apă. Este răstignit pe cruce; învie din morți și se ridică la Cer.
  • Mithras (Zeul Luminii în tradiția Persană) – numele său înseamnă Soarele Nebiruit. S-a născut în ziua de 25 decembrie. A avut 12 discipoli și a făcut miracole.
  • Krishna (zeitate hindusă)- după Bhagavata Purana (carte de istorie), zeul s-a născut fără uniune carnală. A fost numit Fiul, și tatăl său lumesc a fost tâmplar. A fost vizitat la naștere de înțelepți și păstori, care au urmat o stea. Îngeri i-au avertizat părinții că dictatorul local avea de gând să omoare toți nou-născuții; părinții săi l-au luat și au fugit. La maturitate, a stat în sălbaticie și a postit. După unele variante, Krishna a fost crucificat într-un copac și s-a ridicat la cer.
  • Dionis (Zeul Vinului în mitologia greacă) – s-a născut dintr-o mamă fecioară pe 25 decembrie. A fost considerat Copil Sfânt. Dionis a fost omorât și mâncat într-un ritual euharistic, pentru fecunditate și purificare. El a înviat pe data de 25 martie. A tranformat apa în vin.
  • Zarathustra (profet și zeu în Iranul arhaic)– s-a născut dintr-o mamă virgină și a fost botezat în râu. A fost tentat în sălbăticie de diavol. Și-a început misiunea la vârsta de 30 de ani.
  • Horus (zeu din Egiptul Antic)– născut din fecioară – Isis. Prunc fiind, a fost în pericol de a fi ucis. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el între vârsta de 12 și 30 de ani. Este botezat la 30 de ani. Putea merge pe apă. A fost crucificat; a înviat din morți.

tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-solstitiul-de-iarna-din-21-decembrie-2016-cea-mai-scurta-zi-din-an-2

Cu cât studiem mai în amănunt viețile acestor Salvatori, cu atât găsim similitudini între experiențele lor de viață și, putem potrivi evenimentele prin care ei trec cu mișcarea Soarelui și a planetelor. O teorie care încearcă să explice acest lucru, spune că tradițiile religioase au împrumutat aspecte una de la cealaltă. Altă teorie indică faptul că fiecare Salvator a fost asociat Soarelui.

În centrul acestor învățături si curente, rămâne, însă, conexiunea dintre Soare, Salvator și Solstițiu. Nu putem decât să ne întrebăm cât de profund este, până la urmă, simbolismul celei mai scurte zi din an.

21 decembrie 2016 marchează un nou ciclu emotional, fizic și spiritual. Lumina se naște din nou din întuneric, generând forță creatoare, speranță, conștientizare și conectare. Cu ocazia acestui solstițiu, adu-ți aminte că ești parte integrantă a acestei lumi, și că, odată cu fiecare ciclu natural, părti din tine reacționează și răspund la tot ceea ce se petrece în jur.

 

Manuela Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>