Horoscopul indian. Care dintre cele 36 de zodii indiene ești

horoscop
Miercuri, 03.Ian.2018 19:38 Astrologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Horoscopul indian este alcătuit din 36 de decade, iar fiecare dintre acestea poate fi pusă în corespondență cu câte o zodie specifică horoscopului european.

Lotus: 1-10 ianuarie

Potrivit zodiacului indian, Lotusul are multă prezență de spirit și este extrem de independent. Nu suportă să se pună presiuni asupra sa, indiferent de natura lor. Fiind introvertit, evită de multe ori zonele aglomerate, preferând locurile liniștite.

Arcaș: 11-20 ianuarie

Cei care s-au născut sub protecția Arcașului și-au creat propriul lor univers, departe de lumea exterioară. Au înclinații puternice spre filosofie și visare. În general, dau dovadă de hipersensibilitate în anumite contexte, iar, de cele mai multe ori, preferă să fie singuri, înconjurați de liniște.

Vultur: 21-30 ianuarie    

Vulturul este înzestrat cu calmitate și dă dovadă de multă toleranță față de greșelile celor din jur. Totuși, nu se abține atunci când vine vorba să-i atenționeze pe aceștia cu scopul de a-i corecta. De asemenea, vulturul demonstrează că are o personalitate puternică, fiind foarte cinic în multe situații.

Caleaşcă: 31 ianuarie-9 februarie

Cei care s-a născut sub protecția acestei zodii hinduse sunt persoane vivace, care adoră să experimenteze lucruri noi și să descopere noi teritorii. Detestă rutina, în consecință se vor afla mereu în căutare de schimbări.

Apă: 10-19 februarie   

Nativul acestei zodii este din cale afară de orgolios și de încăpățânat. De cele mai multe ori dă dovadă de irascibilitate și acționează sub impulsul momentului. În general, nu știe să fie chibzuit cu banii și nu îi place să fie contrazis. În ciuda acestui fapt, însă, cei născuți sub semnul acestei zodii pot fi prieteni loiali și de nădejde, care, la nevoie, oferă sprijin necondiționat.

Perlă: 20 februarie-1 martie     

Cei născuți sub mantia protectoare a acestei zodii au o mare nevoie de ocrotire din cauza vulnerabilității lor. Au o fire artistică și sunt foarte sensibili și creduli, fiind ușor de impresionat. De aceea, unii vor profita de pe urma naivității lor pentru a-și atinge scopurile.

Corabie: 2-10 martie    

Potrivit astrologiei hinduse, firea celui care s-a născut în această zodie este destul de dificilă. Deși la prima vedere pare sociabil, nu îi plac oamenii. Îi place să joace rolul de dominator datorită firii sale autoritare. Una dintre particularitățile specifice acestei zodii este că se lasă dusă de val.

Yoghin: 11-20 martie  

Yoghinul este vizionar și are o fire reflexivă. Are un caractar preponderent îndreptat spre latura spirituală a viețiii, nefiind deloc interesat de cea materială. Este dotat cu simț practic și este perfecționist din fire.

Toporișcă: 21-31 martie

Cei născuți în această zodie dau dovadă de perseverență și generozitate, de cele mai multe ori debordând de energie. Sunt siguri de potențialul pe care îl au, iar în unele situații devin intoleranți și rigizi. Cu toate acestea, în relațiile amoroase se dovedesc a fi foarte tandri.

Cal: 1-10 aprilie    

Calul este extrem de sociabil și îi place să fie înconjurat de cât mai mulți oameni. Din cauza faptului că detestă singurătatea, alege uneori companii nepotrivite. Are o reputație pe care se străduiește să o păstreze intactă, deoarece ține la imaginea sa mai mult decât la propriile convingeri.

Birjar : 11-20 aprilie   

Are un caracter instigativ și este nestatornic în ceea ce privește opiniile și atitudinile pe care le are. Îi plac schimbările și are capacitatea de a se adapta mereu la acestea. Are abilități de lider și dă dovadă de diplomație în anumite situații.

Foc: 21-30 aprilie   

Cei născuți sub protecția Focului sunt pasionali și au simțul umorului foarte bine dezvoltat. În relațiile cu cei din jur este înțelegător și blând. Focul se îndrăgostește foarte ușor, dar sfârșește relațiile cu aceeași ușurință cu care le și începe.

Capră: 1-10 mai  

Conform acestui zodiac, nativii zodiei Capră sunt optimiști și dau dovadă de inteligență. De regulă, aceștia sunt nerăbdători și încep mai multe taskuri deodată, însă fără să le finalizeze. Dau dovadă de multă inventivitate, fapt care îi ajută să se dezvolte atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.

Elefant: 11-20 mai     

La prima vedere, Elefantul pare o persoană rece, cu o statură impunătoare. Însă, sub învelișul tare pe care îl poartă ca pe un scut din teama de a nu fi rănit, se ascunde o fire calmă, plină de blândețe și răbdare.

Fir: 21-31 mai  

Firul din zodiacul indian este dotat cu multă înțelepciune și cu un simț practic care îl ajută să fie eficient în multe situații. De asemenea, este un familist convins și cântărește bine lucrurile înainte de a lua o decizie.

Pheonix – 1-10 iunie     

Nativii acestei zodii, sunt blânzi, tandri și sinceri. Sunt oameni cu principii morale bine înrădăcinate, care nu vor profita niciodată de bunăvoința celorlalți, chiar dacă sunt bine intenționați.

Diamant: 11-20 iunie     

Diamantului îi place să strălucească mereu în cercurile sociale în care se învârte. Este extrem de orgolios și încrezător în forțele proprii. O altă trăsătură care îl definește este superficialitatea de care dă dovadă pe toate planurile.

Vier: 21-30 iunie     

Vierul este dotat cu multă carismă și are calități înnăscute de oratorie. Astrologia hindusă semnalează că această zodie are abilitatea de a-i manipula pe cei din jur, din dorința de a-și atinge obiectivele.

Şarpe – 1-10 iulie    

Șarpele este imprevizibil și lipsit de modestie. În general, nu empatizează cu aproapele său și nu conștientizează cât de benefic ar fi ajutorul său pentru cel de lângă el. În relațiile de iubire, Șarpele nu este chiar cel mai fidel partener.

Ţestoasa: 11-21 iulie  

Țestoasa nu prea are prieteni datorită atitudinii sale rezervate și din cauza faptului că preferă solitudinea de cele mai multe ori. Țestoasa este o fire harnică și muncitoare, de aceea e capabilă de cele mai bune rezultate.

Câine: 22 iulie-1 august  

Cei născuți în această zodie sunt curajoși și plini de virtuți. Sunt altruiști și întotdeauna îi vor ajuta, după posibilitățile lor, pe cei care au nevoie. Familist din fire, Câinelui îi place să petreacă cea mai mare parte a timpului alături de ai lui, în detrimentul prietenilor.

Vânător: 2-12 august   

Vânătorul este capabil de a-și asuma orice risc, indiferent de situație. Sub masca jovialității se ascunde un individ autoritar căruia îi place să organizeze mereu regulile jocului. Este sufletul petrecerii, fiind mereu în centrul atenției și întreținând o atmosferă plăcută.

Urs: 13-23 august

Persoanele care s-au născut în această zodie debordează de entuziasm și de optimism. Le place corectitudinea și nu menajează pe nimeni atunci când observă greșeli. Se remarcă prin imaginație bogată și creativitate, în anumite situații.

Fecioară: 24 august-2 septembrie     

Cei care s-au născut sub mantia Fecioarei sunt foarte critici atât cu ei înșiși, cât și cu cei din jurul lor. De asemenea, au un spirit analitic foarte bine dezvoltat, dar și un spirit de observație foarte pregnant.

Pană: 3-12 septembrie

Răbdarea și toleranța nu sunt tocmai punctele sale forte. De aceea, interacțiunile cu această zodie pot deveni din ce în ce mai dificile. În general, dă dovadă de multă superficialitate în ceea ce privește relațiile cu cei din jurul ei. Nu este interesată de ce simte cel de lângă ea.

Rândunică: 13-23 septembrie    

Rândunica este o persoană disciplinată care nu suportă haosul. Are o viață echilibrată și ordonată supusă unor rigori. Se simte în largul său doar în sânul familiei și lângă prietenii săi.

Balanţă: 24 septembrie-3 octombrie   

Deși este o fire sociabilă, Balanța are puțini prieteni, dar aleși pe sprânceană. Întotdeauna se ghidează după propriile principii morale, fără să facă excepție. Este un om onest, cu un comportament exemplar.

Uliu: 4-13 octombrie

Uliul dă dovadă de viclenie în cele mai multe dintre cazuri și știe să profite de pe urma celorlalți. În general, are o vedere de ansamblu asupra situațiilor și are capacitatea de a-și păstra obiectivitatea.

Maimuţa: 14-23 octombrie  

Această zodie face tot ce vrea fără să-i pese câtuși de puțin de părerea pe care o are lumea despre ea. În general, consideră că cei din jurul ei sunt obligați să o servească mereu, indiferent de voința lor. Maimuța are impresia că totul i se cuvine.

Delfin: 24 octombrie-2 noiembrie   

Delfinului îi plac aventurile și detestă rutina. Este capabil de aproape orice compromis pentru a-și atinge scopurile. Istețimea de care dă dovadă îl scoate din orice încurcătură. În relațiile sentimentale este foarte pasional și foarte tandru.

Turn: 3-12 noiembrie    

Turnul este statornic în relațiile sale și îi place să le ofere persoanelor vulnerabile protecția sa. De asemenea, este o companie plăcută și poate fi un bun consilier pentru cei aflați la ananghie.

Leu: 13-22 noiembrie    

Umorul și ironia fină sunt trăsături care îl caracterizează în mod deosebit pe acest nativ. Leul este extrem de curajos și face față cu brio multor obstacole, reușind să-și atingă scopurile.

Pustnic: 23 noiembrie-2 decembrie   

Pustnicul are o evoluție spirituală foarte bine trasată. Este avid de cunoaștere și se axează mai mult pe viața profesională, fără a fi preocupat de gândul de a-și forma o familie. Pe plan sentimental, relațiile nu sunt chiar atât de dificile cum s-ar crede, dacă întâlnește o persoană cu aceleași aspirații ca și el.

Scoica: 3-12 decembrie   

Scoica are abilități de consiliere, îndeplinind cu succes rolul de psihoterapeut pentru prietenii săi. Oferă sfaturi înțelepte în cele mai multe situații, de aceea mulți apelează la nativii acestei zodii atunci când se află în situații dificile la care nu găsesc o rezolvare.

Metal: 13-21 decembrie    

Nativul acestei zodii este foarte calculat și ia întotdeauna decizii raționale gândindu-se mereu la consecințe. Totuși, concentrându-se prea mult pe acest aspect, Metalul nu se poate bucura pe deplin de prezent.

Funie: 22-31 decembrie    

Funia este puternică și statornică, și găsește rezolvări chiar și la cele mai dificile probleme. Cei născuți în această zodie sunt persoane determinate, care știu întotdeauna ce vor de la viață.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *