esteto.ro

Structura numerologică a corpului uman

Miercuri, 16.Sep.2015 14:34 Numerologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Prezentăm în cadrul acestui articol părţi din Ştiinţa Iniţiatică, pentru a vă fi mai uşor să vă depistaţi, înainte de a merge la doctor pentru un diagnostic în cazul unei anume tulburări organice, unde anume s-a produs acea tulburare şi ce implică aceasta.

Structura numerologica a corpului uman 2

Este suficient pentru a cunoaşte asemenea lucruri să fiţi atenţi doar la cum se manifestă diferitele segmente ale corpului vostru. Entităţile care au creat specia noastră au lucrat atât de magnific şi de sublim, încât au încifrat în corpurile noastre umane secvenţe de tip matematic-geometric bazate pe repetarea numărului 3 combinat cu cele 5 elemente prezente în Univers:

  • Focul
  • Apa
  • Aerul
  • Pământul
  • Etericul

Iată pentru început schema simplă a omului

Etajul superior este cel al capului, unde se află Centrul de Comandă.

Cel de-al doilea etaj, median, este cel al Centrului de Interacţiune (emoţii, sentimente, trăiri), iar al treilea este etajul inferior, cel al Centrului de Susţinere a Vieţii (zona abdominală unde este depozittaă energia noastră genetică, atât cea ereditară, cât şi cea ancestrală a speciei).

La rândul lor, fiecare dintre acestei trei etaje este împărţit în câtre trei segmente.

Capul – Centrul de Comandă – este împărţit astfel: bărbia cu gura, ochii cu nasul, fruntea (de unde începe părul) cu cutia craniană.

Trunchiul – Centrul de Interacţiune – este compartimentat în piept, plexul solar şi abdomen. Cea de-a treia zonă – Centrul de Susţinere a Vieţii este fragmentat în zona intestinală (unde se află şi primele două chakre, cea rădăcină şi Swadhistana), cea inghinală şi cea dorsală (osul sacru cu cele 9 orificii care împământează sufletul la naştere).

La rândul lor membrele – mâinile şi picioarele sutn împărţite în câte trei. La mâini – braţul (de la umăr la cot), antebraţul (de la cot la palmă) şi palma propriu zisă.

Iar picioarele – de la şold la genunchi este coapsa, de la genunchi la gleznă gamba, în prelungirea acesteia fiind laba piciorului. Iată în ce fel suntem noi construiţi în baza lui 3.

De asemenea, este foarte interesant faptul că şi degetele, dar şi faţa, sunt împărţite tot în 3 părţi. La nivelul feţei avem ochii, nasul şi gura, iar degetele au 3 segmente ce permit articularea şi o mare libertate de mişcare şi apucare a obiectelor.

Este foarte important de exemplu să fim atenţi zilnic sau odată la câteva zile la degetele noastre de la mâini. Partea superioară a degetelor, unde se află unghiile, corespunde Voinţei şi Intenţiei, cea din mijloc, Deciziei şi Dorinţei, iar cea de la baza degetelor corespunde Faptelor şi Acțiunii. Când apare ceva, de exemplu un neg sau o pată, pe unul dintre segmentele unui deget, este semn că în curând o zonă a corpului, la nivel organic sau funcțional, va avea parte de tulburări. 

Mahatma


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *