arleto.ro

Structura numerologică a corpului uman – II

Miercuri, 16.Sep.2015 14:58 Numerologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Corpul uman a fost creat pe baza unor parametri calculaţi cu precizie. Nu ne vom referi acum la cine a creat acest corp uman, dar este suficient să spunem că acele Conştiinţe Cosmice au realizat corpul uman folosind ceea ce numim „Numărul de Aur”.

Structura numerologica a corpului uman - II 2

Acest număr descoperit şi de Fibonacci reprezintă un fel de matrice a tuturor structurilor care există în univers, fie că e vorba de corpuri cereşti, fie că e vorba de fiinţe.

„Numărul de Aur” se referă la punctul în care în structura respectivă echilibrul este perfect, mai pe înţelesul nostru în acel punct se află centrul de greutate şi de echilibru al structurii respective.

Am discutat deja că întregul corp uman este împărţit în toată structura sa în raport cu numărul 3. Astfel pe fiecare segment din cele trei există multe elemente care ne ajută să înţelegem câte ceva în legătură cu starea noastră de sănătate, cu trecutul, viitorul şi de ce nu, chiar cu fenomenele spirituale.

Ce semnale încearcă să ne trasnmită organismul nostru prin intermediul mâinilor?

În cele ce urmează ne vom ocupa de partea mâinilor, deoarece ele sunt insturmentele cu care zilnic ne ajutăm în mai toate treburile şi situaţiile. Spuneam că partea superioară unde sunt unghiile reprezintă Voinţa şi Intenţia, segmentul de mijloc – Deciziei şi Dorinţei, iar segmentul care se uneşte cu palma – Fapta şi Acţiunea. Noi când ne uităm la degetele noastre vedem doar suprafaţa lor relativ netedă, pe sub care observăm vasele sanguine care le traversează. Însă în interiorul degetelor, mai bine zis în partea lor subtilă, există trasee energetice care sunt conectate cu alte zone ale corpului şi fiinţei noastre.

Să o luăm metodic.

Dacă apar pete, negi sau puncte de culoare închisă la oricare dintre degete, în partea lor superioară unde sunt unghiile, e semn că Voinţa şi Intenţia acelui individ sunt destul de afectate. Fie că este sub unghie sau în jurul ei, problema este aceeaşi.

Un exemplu scurt şi concludent e binevenit. Cunoscusem cu ani în urmă pe cineva care avea pasiune pentru băutură. Din cauza asta la un moment dat sub unghii îi apăruseră nişte pete mici violacee. Omul voia să se lase de băutură, o meteahnă grea de altfel, dar nu reuşea. Şi asta pentru acele pete reflectau lipsa de Voinţă. Omul voia, dar nu putea.

Dacă petele sau negii apar pe degetul mare, persoanei îi lipseşte Voinţa de a crede.

Dacă e pe arătător, lipsa de voinţă afectează capacitatea de a înţelege.

Dacă e pe mijlociu, este afectată voinţa de autoorganizare şi de a conduce.

Dacă este pe inelar, este afectată voinţa de a asimila intelectual informaţia.

Iar dacă este pe degetul mic, în zona unghiei sau în jurul ei, este afectată voinţa de a iubi.

Aceste afecţiuni sunt valabile indiferent dacă negii, petele sau punctele negre apar pe degetele de la mâna stângă sau pe cele de la mâna dreaptă. În plus, apariţia lor ne semnalează că anumite zone de pe cortex prezintă plusuri sau minusuri de energie, ceea ce determină uneori randament scăzut sau tulburări de caracter, de comportament sau pertubări specifice legate de unul sau altul dintre degete, fiecare corespunzând câte unei caracteristici personale.

Mahatma


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *