Karma familiei:cum să te eliberezi de legăturile energetice ale strămoșilor ...
Ce este Karma familiei
Karma familiei reprezintă karma liniei tale genealogice, de la părinții tăi către tine. Dacă, de exemplu, tatăl tău a fost cel mai dezvoltat spiritual din familia lui și a avut 5 frați sau surori, el ar fi purtătorul unui blocaj energetic pe linia familiei. Ar purta acest blocaj din momentul nașterii sale până când se va hotărî să se elibereze. Această eliberare de energie se va face prin mijloace fizice și verbale sau prin mijloace energetice și subconștiente.
Karma te poate afecta în viața de zi cu zi, în modul cum relaționezi cu familia la un nivel subconștient.
Dacă te consideri o persoană sensibilă și ești născut/ă din doi părinți împovărați spiritual, ai putea simți povara dublă. Cei mai mulți dintre noi nu se înțeleg cu părinții, ceea ce are legătură cu experiențele trecute și implicit cu Karma.
Totul este bazat pe energie, astfel că, conștiința există dincolo de planul fizic și de ce înțelegem noi prin timp liniar. Am mai trecut prin viață înainte de această reîncarnare. Majoritatea membrilor familiei tale îți sunt cunoscuți dinainte de această viață. În funcție de drumul pe care l-ai avut în trecut ați ales să veniți împreună în această viață pentru a echilibra karma.
De exemplu, tu și mama ta ați avut experiențe karmice în trecut, de la a refuza să învățați o lecție până la a vă răni reciproc. Totul trebuie să fie în echilibru, așa că dacă ai cauzat multă suferință într-o viață anterioară s-ar putea să fii tu cel/cea care va suferi acum, în această viață.
Modelele familiale trec de la o generație la alta până ajung la tine. De exemplu, bunica ta era prea blândă, întotdeauna avea grijă de ceilalți și se lăsa folosită, în timp ce bunicul era alcoolist sau fuma. Astfel, mama ta va avea o energie de auto-sacrificiu, care se poate manifesta în lipsa dragostei față de propria persoană sau față de copii. Aceste obiceiuri trec de la o generație la alta, la fel ca ierarhia și falsul adevăr: perpetuează sistemul și păstrează masele sub control.
Tu, copil al părinților tăi, ai această karmă în ADN, se poate manifesta ușor sau intens, în funcție de fiecare dintre noi.
Cum știi că ai karma strămoșilor tăi asupra ta:
- Ești cel mai dezvoltat spiritual în familia ta
- Întotdeauna t-ai simțit diferit de familia ta, ba chiar ai simțit o oarecare distanță față de ei
- Te îmbolnăvești subit și ai impresia că toată greutatea lumii stă pe umerii tăi
- Te-ai regăsit în situații bizare în probleme familiale, de foarte multe ori
- Recunoști modelele familiale în părinții sau strămoșii tăi în așa fel încât să le înțelegi și să le schimbi.
Cum tai aceste corzi ancestrale
Oamenii rezonează cu partea din tine care se simte diferită și care are o altfel de perspectivă asupra vieții. Pentru a putea tăia aceste legături cu trecutul, în primul rând trebuie să te eliberezi de energia ta negativă și de emoțiile tale negative. Trebuie să te cunoști pe tine foarte bine, pentru a vedea dacă trăiești după iluziile părinților tăi, după ceea ce ei consideră corect sau nu bazându-se pe frică și prejudecăți.
Odată ce te-ai lămurit și te poți elibera, atunci vei putea să îi ierți și să „părăsești casa părintească”. De abia când tai corzile interioare și devii responsabil pentru soarta ta, atunci vei putea avea o relație liniștită cu părinții tăi. De abia atunci vei spune ”nu” fricii și iluziilor lor, dar în același timp vei vedea că părinții tăi nu sunt identici cu frica și iluzia cu care trăiesc. Pur și simplu, sunt călători cosmici care vor să îți îndeplinească misiunea spirituală.
Odată ce simți acest lucru, le poți simți inocența și poți să îi ierți. Au făcut tot posibilul să te iubească, așa cum au știut ei!
Practic ai fost ”victima” familiei tale, ai trăit conform principiilor lor de viață, pentru că nu ai avut de ales. Cu toate acestea trecerea de la statutul de victimă la a fi responsabil pentru soarta ta este cel mai puternic moment spiritual din viața ta.



10 comentarii
Dar,ar mai fi și Zodia,pe care ne-o alegem,sau nu la reîncarnare !???
Buna ziua,
Desigur din punct de vedere astrologic da, zodia pe care ne-o alegem la intrupare si nu numai, intreaga harta natala reprezinta destinul nostru. De aceea, eu in consultatiile de astrologie lucrez cu oamenii care vor sa-si depaseasca puterile, sa evolueze din punct de vedere spiritual si sa-si depaseasca harta, cum s-ar spune. Destinul este ceea ce avem noi de indeplinit, insa liberul arbitru are un rol importat in structura noastra sufleteasca, emotionala si mentala. Va stau la dispozitie cu mai multe detalii daca va intereseaza acest subiect. Ne puteti scrie la office@zenivers.ro. O zi cat mai frumoasa!
Bună ziua,
cum aş putea rupe această influenţă ancestrală fără să-i rănesc pe părinţii mei? De exemplu, în mod normal ne simţim bine împreună, dar sunt nişte momente critice, care se repetă periodic şi care nu îmi plac deloc, dar nu pot fugi de ele, fiindcă absenţa mea ar fi pentru ei o lovitură grea. Acele momente, în mod paradoxal, sunt sărbătorile (Paşte, Crăciun, Sfântă Măria etc.). De Sărbători eu vreau să mă bucur de linişte şi de pace sufletească, or exact de aceste lucruri nu am parte. Se munceşte mult şi fără rost, avem rânduieli bisericeşti de care trebuie să mă ţin ca să fiu în rând cu lumea, avem vecini lipsiţi de bun simţ care exact de sărbători dau muzica tare. Regula de fier în familia noastră este că de sărbători nu se pleacă de acasă şi că le petrecem în familie. Părinţii mei fac tot posibilul să ducă greul pe umerii lor, adică munca şi toate pregătirile, dar puterile lor slăbesc şi se aşteaptă ca, treptat-treptat, să preiau eu sarcinile lor. Reticenţa mea (care vine din altă viziune asupra acestor obiceiuri) îi întristează sau chiar îi irită, ducând la reproşuri şi la o stare de conflict, exact de sărbători.
Repet, de obicei ne simţim bine împreună (deşi sau deoarece nu locuim împreună, sunt independentă şi petrec cu ei doar un sfert din an, în ansamblu), dar îmi pare rău de aceste momente, care ar trebui să fie de linişte şi bucurie, căci, cel puţin pentru mine, ele nu sunt aşa. Este posibil oare să găsesc o soluţie cât timp ei trăiesc şi mai sunt în putere?
Buna seara,
Am citit si analizat situatia dumneavoastra indeaproape. Ca prim sfat consider ca taierea legaturilor nu inseamna neaparat o separare, insa dat fiind ca este un caz complex din ce spuneti, eu va recomand sa facem o harta natala, eventual chiar un studiu al hartilor suprapuse cu a unuia dintre parinti, cel/cea de care va simtiti mai legata. Astrograma natala este prima care ne va oferi explicatii dar si solutii la aceasta situatie si va poate aduce liniste in suflet. Puteti face o solicitare aici https://www.zenivers.ro/astrograme-zen/ si vom lua legatura cu dumneavoastra in cel mai scurt timp. O seara cat mai frumoasa!
In ultimii 5ani eu am ajuns sa traiesc asemenea mamei mele..sa trec prin niste situatii foarte asemanatoare de viata .desi nu le-am inteles si nici pe ea nu am inteles-o ba din contra ii spuneam ca nu face bine ;cand mam trezit in același situatii am reacționat ca si ea si miam amintit ca eu vedeam diferit atunci fata de aceeasi situatie.oare de ce?
Fiindca modelele parentale ne sunt intiparite inca de la o varsta frageda si devin usor de asimilat de catre creier, devenind, incet-incet, ale noastre.
O astrograma natala m-a ajutat sa inteleg ce este al meu si ce este imprumutat, printr-un studiu amanuntit si o discutie ulterioara de cateva ore. Intr-adevar, astrologul de la Zenivers a stiut sa interpreteze aspecte importante ale vietii mele.
Eu m-am simtit ca la psiholog in timpul discutiei cu astrologul.
Buna ziua am avut o copilarie trista parinti sau despartit la varsta cand aveam 3 ani fiecare a apucat pe alt drum am ramas in grija bunicilor mama ma parasit ,nu prea a interesato de mine ,la varsta de 13 ani mam trezit cu o boala rara ,fara tratament nu exista tratament ,am doua surori dupa mama nu si tata .nu santem in realati bune ,pe una din ele am ajutato mult sa folosit de mine .ma jignit foarte tare cu cuvinte care au ramas intiparite in inima ca un foc ,nu ma asteptam ca tocmai ea sa ma jigneasca cu boala mea dureros ,iert dar nu uit doresc sa rup orice legatura de sange cu ele ,sint dupa interes nu doresc sa fiu folosita .cam asta mi se intanpla si cu prieteni ,vu respect Elena
Sunt uimita că am primit acest mesaj de la univers. Tot ce scrie in articolul acesta este purul adevăr care se întâmplă cu relația mea cu părinții mei. Cu mama nu mă înțeleg mai deloc. Am rămas uimită când scria despre mama blândă și tatăl bețiv exact așa erau părinții mamei mele , ea în copilărie să auto-sacrificat și în momentul acesta face același lucru. Iar eu sufăr că nu există nici o chimie intre noi doua și nu înțeleg de ce.
Buna seara,
Va scriu aici cu rugămintea să mă ajutati cu niste lămuriri după ce va prezint pe scurt situația mea.
Nu am avut aproape niciodată relație bună cu mama, parca ii făcea plăcere să mă facă de râs indiferent de împrejurări. Acum am 29 ani, nu prea am mai ținut legatura cu ea în ultimii ani și am început să am niste probleme ciudate precum menstruatii anovulatorii, dereglari hormonale, atacuri de panica, stari de anxietate, probleme de exprimare, tendințe de interiorizare a furiei, frustrarii si alte sentimente de genul acesta. Deși imi doresc o viața liniștită, foarte des isi fac apariția persoane care ma irita si atunci reactiile mele întârzie să apară și să fie de natură de a pune lucrurile la punct (de parca ma blochez si astept sa intervină altcineva pt mine sau eventual sa se îndrepte respectiva persoana – evident ca nu se întâmplă asta) .
Va rog foarte mult pe cei care aveti mai multă inițiere în terapii/spiritualitate, ajutati-ma sa inteleg ce e cu mine, care e cauza acestor dezechilibre și care e soluția. Multumesc în avans.
O seara placuta
Eu am avut o familie superba și niște părinți care ne-am adorat reciproc. Sunt un om bun, onest, credincios, milos, ajut cât pot și nu înțeleg de ce de la viata am primit lovituri crunte, oameni pe care i-am ajutat enorm mi-au făcut rău. Eu cred ca sunt plăti karmice de la 9 neamuri asa cum spun bătrânii de blestem de la 9 neamuri și eu plătesc acum.