Era Racului

Urcînd şi mai mult pe firul timpului, în memoria aproape mitică a trecutului nostru, intrăm în vârsta astrologică a Racului, care a început în jurul anului 8126 î.Cr. şi s-a terminat în 5970 î.Cr., cu punctul de influenţă manifestat în era precedentă încă din 8846. În jurul acestei vârste triburile migratoare încep să formeze mici comunităţi sedentare, adică sate, urmînd ca odată cu intrarea Erei Racului în drepturi depline multe din triburile de nomazi să-şi găsească locuri prielnice în care să vieţuiască. Guvernat de Lună şi fiind un semn de apă, Racul aduce retragerea gheţarilor şi schimbarea climei reci, favorizînd stabilirea comunităţilor umane. Guvernînd animalele de orice fel, în această eră oamenii care nu vânează încep să ţină pe langă casele lor diferite animale, capre, oi, câini şi chiar şi albine, domesticindu-le astfel.

Era racului – o eră feminină

Agricultura cunoaşte o importantă dezvoltare ca urmare a sedentarizării triburilor nomade, încep să se cultive grâne şi seminţe de tot soiul. Timpul este măsurat în special după ciclurile Lunii, cunoscându-se şi astăzi inscripţii arhaice pe fragmente de os care măsurau de fapt zilele ciclului lunar. Societatea era în principal una matriarhală, condusă de femei, iar oamenii trăiau în pace şi armonie atât unii cu alţii cât şi cu planeta. Energiile Racului fiind lunare, feminine, nu existau războaie teritoriale şi nici religioase, iar timpul acordat înainte războiului, de către bărbaţi era folosit acum pentru muncă, obţinerea hranei şi chiar pentru explorarea vieţii spirituale. Deşi existau regine-preotese în multe regiuni, de obicei funcţia de conducător militaradministrativ şi cea religioasă era separată, precum semnul dual al Racului, însă ocupată tot de femei.

De ce era atât de importantă figura mamei în era racului?

Mama primordială, asemănătoare Tatălui Ceresc din Era Leului şi Berbecului, face tot atât de mult parte din divinitatea supremă ca şi aspectul său masculin, ştiinduse că fiinţa absolută este deasupra genului aşa cum îl înţelegem noi în mod limitat. Mai târziu, i-au fost atribuite simboluri mistice ca să ajute adepţii să îşi facă o idee despre unde anume se manifesta această mare Mamă, iar cu timpul, în special în perioada de influenţă a Erei Gemenilor, oamenii au luat aceste simboluri drept lege şi au făurit divinităţi mai mici, fără să-şi dea seama că sunt de fapt una şi aceeaşi Mamă : zeiţa pământului, zeiţa iubirii, focului, magiei, naşterilor, ploii, grânelor şi aşa mai departe. Locurile sacre sau venerate nu mai erau masculine, adică munţi, clădiri sau temple cât mai înalte, ci ţineau de adâncime, de profunzime şi de misterul pământului. Templele erau de natură feminină, în peşteri naturale sau săpate de om în stâncă, însă de obicei în pământ, în încăperi subterane aflate deseori lângă un izvor natural sacru, unde credincioşii veneau să se purifice şi să îşi spele păcatele înainte de a pătrunde în templu sau pur şi simplu în scop medical. Deseori în templu locuia o preoteasă care primea credincioşii cu ofrandele lor, acţionînd ca un oracol. Mai mereu supraponderale, aceste preotese aveau o viaţă comodă şi sedentară din punct de vedere fizic, însă spiritual erau foarte active. Femeile corpolente sau însărcinate erau simbolul specific al frumuseţii, fertilităţii şi bunăstării în acea perioadă, multe din reprezentările zeiţei-mame fiind de acest tip.

Deşi din punct de vedere tehnologic ar putea semnifica regresul sau mersul înapoi faţă de perioada Atlantidei, Era Racului a avut rolul bine stabilit de a reface psihicul uman după catastrofa atlantă, care lăsase milioane de suflete neîmpăcate.

Asterion