Era Leului

În clepsidra timpului vedem nisipul scurgându-se, iar noi ne cufundăm şi mai mult în trecut, ajungînd la Era Leului. Vârsta măreţului semn de foc a început în 10500 î.Cr. şi s-a terminat în jurul anului 8100 î.Cr. Aceasta a fost perioada de declin spiritual al neamului atlant, împreună cu dispariţia continentului sub valuri, dar şi o perioadă de masive colonizări.

Prin ce a fost caracterizată Era Leului?

Înţelepţii care încă erau credincioşi Legii lui Unu au prevăzut dezastrul cu câteva sute de ani înainte, demarînd proiecte de salvare a cunoştinţelor străvechi în anumite zone ale globului. Majoritatea populaţiilor mutate în ambarcaţiuni mici a ajuns în America Centrală şi în Egipt, însă au existat emisari în toate punctele energetice importante ale Terrei: în Africa, în Europa de Vest, în Carpaţi şi în Asia. În punctele importante ale debarcărilor atlante, cultul divinităţii unice a rămas în memoria religioasă de mai târziu ca venerarea Soarelui, deşi acesta era doar o emblemă a luminii şi a Logosului Solar. În Egiptul predinastic s-a dezvoltat în scurt timp cultul solar. Înţelepţii atlanţi împreună cu multe popoare ce locuiau pe teritoriul de atunci al Egiptului au demarat construcţia unei imense statui ce dăinuie în parte şi acum: Marele Paznic. Acesta era un leu imens din piatră de calcar, care privea spre est cum Soarele răsărea în constelaţia Leului.

Care sunt reprezentările marelui sfinx?

În apropiere au construit piramidele, care reflectau pe pământ perfecţiunea stelelor din centura lui Orion, toate aşezate lângă frumosul Nil ce întrupa imaginea Căii Lactee. Şi să nu ne mirăm de aceste lucruri, pentru că cel care a fost arhitectul principal al acestui ansamblu era cel care a enunţat celebra frază: “Ceea ce este Jos este la fel cu ceea ce este Sus, iar ceea ce este Sus este la fel cu ceea ce este Jos pentru a îndeplini miracolele lui Unu. “Numit de greci Hermes Trismegistus, de egipteni Djehuti sau Thot, de Biblie, Enoh, acest mare iniţiat atlant a lucrat în mod conştient atât cu maeştrii acelor vremuri cât şi cu civilizaţiile supraterestre pentru a păstra cunoştinţele continentului dispărut până când vor fi rechemate la suprafaţă de conştiinţa umană. Una dintre cele mai vechi statui ale omenirii, Marele Paznic, a fost transformată treptat în însemn al măreţiei şi orgoliului de către diferiţi faraoni, care şi-au cioplit chipul în locul capului de leu rând pe rând. Nu se ştie câţi faraoni şi-au dăltuit imaginea în vechea statuie, poate doi, poate cinci, însă este clar că ceea ce numim azi Sfinxul Egiptean avea un cu totul alt cap, deoarece raportat la corp, capul faraonul Menkhaura pe care îl vedem astăzi pare minuscul şi de-a dreptul ridicol. Nu numai asta, însă capul este destul de bine rotunjit şi cizelat, pe când corpul a rămas nealterat de meşteri, numai erodat de nisip şi de apă. Ploile care nu au mai căzut în Egipt de cel puţin 9000 de ani, au afectat calcarul prin urme adânci de scurgere, ceva ce nici un arheolog modern nu ar putea explica dacă Sfinxul ar fi fost construit acum 3000 – 4000 de ani. Imaginea leului a rămas în Egipt simbol al Soarelui multă vreme după ce era acestuia a apus, iar în America de Sud, urmaşii atlanţilor l-au înlocuit în cultul lor cu alte feline care existau în pădurile lor, în special jaguarul.

Importanţa aurului în Era Leului

Metalul soarelui, aurul, a jucat atunci un rol extrem de important în viaţa de cult, cele mai multe amulete şi instrumente religioase fiind făcute din acest material pentru a le sfinţi. Asociat acestuia, prin aspectul puterii, leul a fost mult timp considerat o emblemă a regalităţii şi nobleţei. Acesta rămas până astăzi prin intermediul imagisticii alchimice şi heraldice un semn al vitalităţii şi puterii, regii avînd deseori stema susţinută din fiecare parte de câte un leu stînd în două picioare. Deşi regii de atunci aveau teritorii întinse şi putere deosebită din punct de vedere economic, spre apusul acestei ere au urmat războaie crunte, hrănite de orgolii şi avariţie, care au dus într-un sfârşit la înlocuirea formelor de guvernământ monarhice cu unele mai blânde şi mai permisive, sub conducerea femeilor. În perioada următoare, cea a Racului, a urmat înflorirea societăţilor matriarhale în care a domnit mai mult pacea şi altruismul, iar averile şi puterea foştilor regi au fost date uitării, pentru că la drept vorbind, toate acestea nu făceau nici…doi lei.

Asterion