Era Fecioarei

Călătoria noastră pe firul timpului ne duce cu încă o eră astrologică în urmă, în vremurile în care la orizont apărea semnul Fecioarei. Această eră a început aproximativ în anii 13.000-12400 î.Cr. şi s-a sfârşit în 10500 î.Cr.

Era Fecioarei – era Mamei

În acele vremuri, Divinitatea era prezentă în oameni, în special sub aspectul ei feminin. Fie Mama Divină sau cerul, fie Mama Pământească, în funcţie de zona geografică, oamenii slujeau Marii Mame sub diferite aspecte, însă cel mai puternic aspect la acea vreme era Ama sau Marea Mamă. Femeia ocupa un loc foarte important în viaţa religioasă din Atlantida şi din coloniile ei, avînd o mare putere de decizie, câteodată chiar şi din punct de vedere politic. Din acele vremuri s-au păstrat imaginile Zeiţei Mame, fie că a fost numită mai târziu Isis, Innana, Cybele, Eva sau în era noastră, Fecioara Maria. Aceste mari femei nu sunt ecouri mute ale unei vremi demult apuse, ci încarnări reale, istorice, ale spiritului Fecioarei, care vine periodic la întrupare pentru a ajuta la pregătirea căii Christului. Fecioara era semnul cunoaşterii concrete, fiind guvernată de Mercur, dar şi al cunoaşterii tainice, motiv pentru care preotesele ei cultivau toate ştiinţele înalte, inclusiv magia.

Ce greşeală a comis omenirea în Era Fecioarei?

Fetele care se dedicau Cultului Divin nu se căsătoreau şi rămâneau, bineînţeles, fecioare. Acestea erau admise în colegiile sacre numai după o anumită vârstă, când puteau face alegeri în ceea ce priveşte restul vieţii lor. Spre deosebire de ordinele creştine care impun abstinenţa sexuală, cele atlante examinau foarte bine factorul psihologic al candidatelor şi mai ales dacă viaţa de abstinenţă nu le va afecta. Nu exista interdicţie a căsătoriei sau a actului sexual susţinut de vinovăţie, ci o liberă alegere bazată pe maturitate spirituală. Spre sfârşitul acestei ere, la fel ca în toate erele, puterea a început să seducă ordinele sacre feminine, iar divinitatea venerată era Mama Neagră, partea distructivă, dar foarte puternică, a Marii Mame.

În India şi acum există secte de thugi, adoratori ai zeiţei mame Kali, Distrugătoarea, pe care o slujesc în secret cu ritualuri tainice de sacrificiu. În zilele de pe urmă ale Atlantidei, preotesele începuseră să acumuleze foarte multă putere şi puneau în pericol echilibrul Legii Genului. Tentaţia puterii şi cunoaşterii pe care Fii lui Belial le ofereau preoteselor decăzute au rămas adânc întipărite în memoria ancestrală, ajungînd la noi sub forma mitului Evei, mama neamului uman, care este sedusă de promisiunile de cunoaştere şi putere ale Şarpelui. Blestemul Evei este pur şi simplu karma colectivă a neamului feminin prin care avea să treacă ere de-a rândul, sub dominaţia sistemelor de gândire şi de guvernământ stăpânite de bărbaţi. Însă Karma faptei comise în această eră de către Fecioară avea să cunoască un punct diametral opus ca semnificaţie într-o eră viitoare, cea a Peştilor. În Era Fecioarei, echinocţiul autumnal se afla în Peşti, iar în Era Peştilor, acesta se afla în Fecioară. Avatarul Erei Peştilor, Iisus cum Îl numim noi astăzi, avea să reinstaureze prin venirea Sa imaginea Mamei Cereşti şi anularea karmei feminine. În era Fecioarei omenirea a fost avertizată de Divinitate pentru că a ascultat de forţele întunericului, aşa cum putem vedea în Cartea Genezei, în ceea ce putem numi prima profeţie mesianică a Sfintei Scripturi, adresată Şarpelui:

“Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei, aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei străpunge călcâiul.” (Geneza 3:15)

Străpungerea călcâiului este omul a cărui slăbiciune este atacată de către întuneric, în cazul nostru, Fructul Cunoaşterii sau Căderea Evei aşa cum a fost acest eveniment ţinut minte din Epoca Fecioarei, iar zdrobirea capului şarpelui este victoria asupra forţelor răului, ceea ce s-a şi întâmplat în Epoca Peştilor prin Fiul Fecioarei. Şi cum toate lucrurile au mai multe înţelesuri, zdrobirea capului şarpelui a fost precedată de un trist eveniment care îl făcuse să se încreadă în victoria sa: seminţia Şarpelui a străpuns călcâiul (picioarele) Fiului Omului, născut din Fecioară.

Asterion