Cum te pot ajuta proprietăţile purificatoare ale zăpezii?
Sezonul rece şi-a aşternut în sfârşit frumos plapuma consistentă peste ţara noastră, ocazie cu care mulţi dintre noi se bucură, iar mulţi dintre noi nu. Zăpada crează atâtea probleme câte bucurii, privim fascinaţi fulgii care cad din înalt seara, iar dimineaţa când o vedem pe străzi ne apucăm şi înjurăm. Zăpada e zăpadă, nu are nici o vină şi dacă noi ne-am construit străzile şi drumurile acolo unde ea cădea de mii de ani, e vina noastră. Ar trebui să apreciem serviciul pe care zăpada ni-l face: neexistînd vegetaţie care să purifice atmosfera, zăpada face exact acest lucru, absorbind o parte din noxele emanate de marile oraşe şi aducînd un aport mai mare de energie în plămâni, odată cu oxigenul. Dar asta nu e tot…putem efectua un exerciţiu de purificare foarte eficient cu ajutorul zăpezii.
Ne putem elibera de stres şi griji cu ajutorul zăpezii?
Zăpada este compusă din milioane de cristale minuscule de apă, care o face un foarte bun magnet de energii psihice. Solomonarii din Carpaţi ştiau asta şi se purificau deseori cu zăpadă, părînd că se răcoresc sau că sunt nebuni, pentru că oamenii simpli nu ştiau ce fac. Exerciţiul nostru nu trebuie să vă sperie, nu trebuie să vă tăvăliţi prin stratul de omăt din faţa blocului, vă trebuie numai puţină zăpadă şi două mâini. Fiecare avem câteodată pe suflet griji, tristeţi, emoţii şi alte energii nefolositoare. Nu numai că le avem pe ale noastre, dar le preluăm fără să ştim şi pe ale altora. Căutam un loc în care să nu fim deranjaţi, unde există zăpadă şi luăm puţin din ea în mâini. Ne concentrăm asupra tuturor lucrurilor inutile şi parazite din noi, care ne încetinesc şi ne întunecă şi le transmitem zăpezii din mâinile noastre, în timp ce o modelăm într-un bulgăre.
Pe măsură ce conştientizăm problemele, bulgărele devine mai rotund, mai solid…Ne-am mai adus aminte de o supărare, mai luăm puţină zăpadă şi o adăugăm bulgărelui…până ce simţim că suntem uşori, iar în bulgăre este tot ceea ce nu avem nevoie. Apoi chemăm în noi Lumina Divină, aşa cum vrem noi şi cum simţim, pentru a topi acele griji, odată cu bulgărele. Ţinîndu-l uşor în mână şi concentrîndu-ne nu asupra lui, ci asupra Luminii şi Focului Divin, vom observa că se topeşte mai repede decât de obicei, până nu mai rămâne nimic din el. Vom simţi literalmente acel obiect solid şi rece umplut cu ceea ce nu ne trebuie, topindu-se şi prelingîndu-se încet printre degetele noastre, până nimic nu mai rămâne din el, nici apă, nici gheaţă, nici reziduurile noastre emoţionale.
Dacă suntem mai nerăbdători să scăpăm de ceea ce avem pe suflet sau nu avem timp să topim întregul bulgăre, putem trimite Mamei Pământ tot ce este în el pentru a le transforma şi reda naturii, punînd bulgărele jos şi călcînd puternic pe el. Veţi simţi o uşurare foarte mare în momentul în care vă veţi impune voinţa prin acest gest. Puteţi să rugaţi Pământul în prealabil să ia ceea ce nu vă este de folos, pentru a transforma acele reziduuri în hrană energetică pentru alte forme de viaţă. Exerciţiul se poate face şi mental, atunci când simţim nevoia, însă cel mai bine se obţine efectul cu un bulgăre real. Importantă nu este acurateţea vizualizării, ci senzaţia de transmitere a emoţiilor în zăpada din mâinile noastre. Odată topit sau strivit, bulgărele va elibera acele lucruri inutile, lăsîndu-ne uşori, liberi şi curaţi precum…fulgul de zăpadă.
Asterion



