Cum am început să dau în cărți

Cum am început să dau în cărți

Nu știm de ce si cum apărem pe lume, nu ne cunoaștem scopul, nu știm care este începutul și care sfârșitul….dar știm că între, avem o multitudine de informații de descifrat, de învățat și poate, nu în ultimul rând, ”de bucurat”.  Spun ”de bucurat” pentru că nu realizăm cât de mult ar trebui să ne bucuram de copilărie și de toate informațiile auzite atunci. Atunci este momentul propice pentru a ne delecta simțurile cu tot ceea ce poate cuprinde mintea noastră; atunci creierul nostru asimilează informațiile ca un burete:nu contează calitatea informației ci informația in sine, nu conteaza dacă am repetat o prostie sau un lucru serios. Tot ceea ce contează este cum procesăm informația, în felul nostru evident, si conform vîrstei pe care o avem, legăturile pe care le facem pentru a înțelege o informație, dacă am înțeles ceea ce trebuia sau avem nevoie de explicații…

Cum am făcut cunoștință cu cărțile de joc

Prima oară când am auzit de ghicitul în cărți a fost de la una din bunicile mele, nu știam ce reprezintă pentru mine era un joc despre viitor, un joc care o să-mi arate ce frumoasă o să fie viața mea, cât de fericită o să fiu, evident happy end-ul pe care orice copil îl așteaptă de la un basm. Nu știam dacă este bine să dai în cărți (atenție! nu tarot, cărți de joc normale), nu știam dacă este un păcat (nici nu știam ce este un păcat), dar știam că acele cărți o să îmi arate dacă o să primesc jucării, dacă o să mă certe tata sau dacă peste ani și ani voi avea o familie fericită ca Mama și Tata.

Crescând am aflat ce este păcatul, am aflat și că de cele mai multe ori viața nu are un happy end, dar am vrut, în continuare, să îmi cunosc viitorul. Astfel, am aflat că ghicitul în cărți nu se învață, se fură, și că ori ști să dai în cărți ori nu; am aflat că e un dar de la Dumnezeu, din punctul de vedere al unora, sau te ispitește Satana ”nimeni nu are nevoie sa își cunoască viitorul, ce vrea Dumnezeu în frunte ți-e scris”. Pe de altă parte mintea omului este deschisă, am ajuns la un nivel științific și tehnologic avansat tocmai pentru că ne-am luptat cu normele impuse de societate și am vrut să progresăm: Galileo a fost văzut ca un eretic, dar a încălcat scrierile Sfintei Scripturi.

Ghicitul în cărți este o artă

cum-am-inceput-sa-dau-in-carti

Pentru mine ghicitul în cărți nu este încă o știință, este o artă. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să văd în șaptele de treflă lacrimi și nu bucurie sau de ce zecele de romb ”îți va aduce o bucurie în bani” și nu în… jucării.

Nu știu de ce unii îl consideră păcat, așa cum nu știu de ce alții îl văd ca pe o binecuvântare sau o doză de optimism printre momentele sumbre din viața lor.

Tot ceea ce știu este că oamenii în general sunt superstițioși, cred mai mult sau mai puțin într-o Putere Divină dacă nu în ei înșiși, dar cred în ceva. Ghicitul în cărți trebuie făcut din suflet ca să însemne ceva, nu trebuie să îi mulțumești celui care ți-a ghicit „că altfel nu se îndeplinește”; iar eu, cred, că dacă ghicești în cărți nu te pedepsește nimeni, nu te ceartă nimeni, nu te bate nimeni, ba dimpotrivă ghicitul în cărți lângă o ceașcă de cafea cu scoțișoară și un parfum cu iz de lavandă îți dă exact doza de liniște și speranță de care ai nevoie.

Alexandra Dănciulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Inline
Inline