Culorile zodiilor – efectele conjuncturii între zodie şi Ascendent
În numărul trecut al revistei v-am oferit un exemplu referitor la conexiunea dintre zodia de bază şi Ascendent, ca elemente ce corespund anumitor culori, la rândul lor acestea determinând modul în care caracterul şi temperamentul se manifestă. Este evident că fiecărui om i se potrivesc anumite combinaţii cromatice, în timp ce alte combinaţii îi sunt defavorabile. Am întâlnit în viaţă cazuri în care persoanele respective erau vestimentate total necorespunzător, dar asta se întâmpla doar pentru că aşa le cerea moda de moment sau aşa credeau acele persoane că pot ieşi cumva în evidenţă, deşi erau deja trecute de vârsta a doua.
Care sunt preferinţele noastre coloristice în funcţie de zodia şi Ascendentul pe care îl primim la naştere?
Dacă luăm de exemplu un nativ Taur cu Ascendent în Rac, vom avea două culori ce indică foarte clar caracterul şi temperamentul. Taurul este guvernat de culoarea verde, iar Racul de albastru. Se mai adaugă aici culoarea planetei guvernatoare a Taurului – Venus, care este galbenul lămâie şi cea a planetei guvernatoare a Racului – Luna, căreia îi corespund argintiul şi albul. Avem deci o combinaţie cromatică principală, conform celor două zodii, şi una secundară conform planetelor guvernatoare. Acum să ne închipuim un asemenea nativ îmbrăcat cu o haină de culoare verde deschis – bluză, cămaşă sau bluzon, în funcţie de anotimp, şi pantaloni de culoare albastru închis. Ce impresie v-ar da privirii? Una bună desigur, o impresie de seriozitate şi stabilitate. Aici mai depinde şi de nuanţa acestor două culori, mai deschisă sau mai închisă. Dar să rămânem la combinaţia de bază, verde cu albastru şi să vedem cum explicăm caracterul şi temperamentul.
Care sunt efectele combinării la nivel coloristic ale celor două zodii?
În cazul acesta cele două zodii se află în sextil şi lucrurile sunt bune, combinaţia de verde cu albastru potrivindu-se şi determinând o cooperare între caracterul individului şi temperamentul său. Nu trebuie neapărat să punem bază pe combinaţia secundară de galben cu alb, deoarece este posibil ca în horoscopul personal Luna să se afle într-o poziţie negativă cu Venus, şi în acest caz cele două culori acţionează antagonic şi vibraţiile lor se ciocnesc dizarmonic. La fel de bine cele două planete se pot afla în aspect bun şi atunci combinaţia secundară ajută combinaţia principală. Dar cum acţionează caracterul şi temperamentul în cazul combinaţiei verde-albastru? Se cunoaşte foarte bine că verdele reprezintă culoarea echilibrului, al optimismului, a jovialităţii şi a prosperităţii, iar albastrul îndeamnă la calm, la chibzuinţă şi nu în ultimul rând la nevoia de a contempla lucrurile în viaţă. Deci dintr-o asemenea perspectivă, individul în cauză este ajutat foarte mult de această combinaţie principală, chiar dacă ar avea în horoscopul personal anumite aspecte negative între unele planete. Acum, mai trebuie să luăm în calcul în ce case sunt plasate zodia de bază şi Ascendentul. Acesta reprezintă întotdeauna casa 1 a personalităţii, a înfăţişării fizice, a fizionomiei, şi fiind în Rac după cum este exemplul nostru, indică faptul că temperamentul nativului este cât se poate de paşnic, nu reacţionează identic în faţa situaţiilor şi momentelor tensionate sau agresive, iar zodia de bază fiind guvernată de verde, arată că echilibrul nativului este alimentat de încrederea în ideea că indiferent ce se întâmplă, există un echilibru în toate.
Dar acesta este un caz fericit, pe care l-am explicat pe scurt, căci există nativi Taur cu Ascendent în Rac care se îmbracă cu haine de alte culori decât cele corespunzătoare zodiilor, şi dintr-un asemenea motiv îşi atrag situaţii neplăcute în viaţă. Iar asta este o chestiune valabilă pentru toată lumea. Iată că schimbarea culorilor la haine, necunoscând rolul lor şi conexiunea cu zodia de naştere şi Ascendentul, ne diminuează şansele de reuşită în viaţă. Vom continua călătoria noastră printre culori, zodii, caractere şi temperamente, pentru că este timpul să învăţăm cum să reuşim în viaţă.
Mahatma



