7 lucruri pe care nu le știai despre bărbatul Taur
Dacă ai avut vreodată plăcerea să fii într-o relație cu un Taur, știi clar că bărbații din această zodie sunt loiali, iubitori și foarte muncitori. Taurul, în general are multe calități, care îl fac să fie un partener în adevăratul sens al cuvântului. Asta nu înseamnă că iubește orice femeie îi apare în cale.
Taurului îi plac relațiile serioase, responsabile, pasionale, nu cele de o noapte, și în nici un caz flirturile. Probabil, tocmai această calitate îl face pe Taur să fie cel mai perseverent amant al Zodiacului, deoarece nu se lasă până nu își găsește partenera ideală.
Dacă cumva îți dorești o relație cu un Taur, sau ești deja într-una , nu te opri din citit!
Află care sunt motivele pentru care un Taur este cel mai stabil semn al Zodiacului:
- Sunt extrem de loiali – nu o să găsești zodie mai devotată decât Taurul. Când își găsesc femeia ideală sunt capabili de orice sacrificiu pentru a o păstra. Taurul va sta lângă tine, indiferent de obstacolele pe care viața le pune în fața voastră și nici nu va avea ochii pentru alte femei, deoarece nu ar sabota o relație stabilă pentru o ”tăvăleală în fân”.
- Sunt misterioși – la prima vedere Taurul îți crează impresia că ”nu dă doi bani pe tine”, nu vrea să fie nepoliticos, dar a fost rănit de atâtea ori de ceilalți, încât a ridicat o barieră de protecție. Totuși, pe măsură ce începi să îl cunoști o să vezi că își va arăta adevărata față. Taurul are un suflet pur și sincer, tocmai de aceea va trebui să ai răbdare cu el și să îi arăți că poate avea încredere în tine.
- Au un puternic simț etic al muncii – poate părea obsedat de muncă, dar faptul că este dedicat unui anume lucru înseamnă că va fi dedicat și în alte aspecte ale vieții sale. Taurul crede cu încăpățânare că trebuie să te implici 110% în muncă, relații, familie, spiritualitate, orice, ca să fii un om împlinit.
- Sunt încăpățânați – ceea ce nu este lucru rău, mai ales când vine vorba de pasiune. Gândește-te de câte ori a încercat cineva să îți schimbe principiile sau credința, sau ceva de care ești pasionată, cum te-ai simțit atunci? Acum, gândește-te că așa se simte Taurul în fiecare oră și zi a săptămânii: pasional, dedicat, încăpățânat, va înfrunta singur orice obstacol dacă se vede nevoit, doar pentru a-și proteja principiile, credința, familia sau persoana iubită. Poți avea câteodată impresia că poartă ”ochelari de cal”, dar asta îl face un om puternic care are încredere în forțele proprii.
- Adoră progresul – Taurul are nevoie de dezvoltare continuă pentru a se simți împlinit. Are nevoie de o direcție în viață, un scop. Taurul este foarte hotărât dacă vede ceva ce îi place nu se lasă până nu îl câștigă, ceea ce este un lucru bun și pentru partenera sa de viață, deoarece o va susține moral, emoțional și spiritual până la capăt.
- Sunt romantici – au o latură romantică pe care o arată doar persoanei potrivite. Taurului îi plac lucrurile de calitate în viață, de aceea va vrea să îți ofere și ție aceleași lucruri fine. Faptul că sunt generoși reprezintă un atu și pentru că vor fi la fel de generoși și între așternuturi.
- Iubesc conversațiile profunde – de aceea tind să aibă relații de orice fel, doar cu oamenii cu care are o anumită conexiune, și anumite lucruri în comun. El își va pune sufletul pe tavă și va vrea același lucru și din partea ta.
Dacă ai deja, o relație cu un Taur bucură-te de ea; dacă nu, caută un Taur merită toată încrederea ta!
_______________________________________________________________________________
Intre 12 -24 februarie beneficiezi de 25% reducere la studiul de compatibilitate in cuplu. Afla daca sunteti suflete pereche!
Alexandra Dănciulescu



