Viața și călătoria spirituală a lui Buddha – de la prinț răsfățat la ...

Câți dintre noi nu am avut un moment în viață în care ne-am gândit mai mult sau mai puțin în termeni direcți care este menirea noastră și încotro ne îndreptăm? Câți dintre noi nu am avut poate măcar o dată senzația că nu reușim să ne găsim un rost?

E posibil ca multe persoane să se regăsească în aceste întrebări, indiferent de perioada în care se află în viața lor.

De unde provin asemenea întrebări existențiale?

Putem să le punem pe baza psihicului nostru, dar totodată să le atribuim unor căutări spiritual-interioare. Una dintre cele mai cunoscute povesți, dacă nu chiar cea mai cunoscută, în ceea ce privește menirea și călătoria spirituală intrisecă pe care o parcurgem în viață,  este cea a lui Buddha. Așa cum este bine cunoscut în relatările despre viața lui Gautama Siddartha, acesta a fost fiul unui rege și a trăit desfătându-se cu cele mai comune plăceri lumești. A cunoscut și a experimentat din plin latura materială a vieții, dar cu toate acestea, cu siguranță a simțit că există altceva dincolo de aceste plăceri și că menirea lui nu se rezuma doar la atât. Ce anume credeți că a stat la baza dorinței de renunțare a vieții lumești și de îmbrățișare a ascetismului? E posibil să fi fost tocmai menirea pe care o intuia?

Ce l-a determinat pe Buddha să inițieze călătoria sa spirituală?

Momentul cheie în ceea ce privește menirea și destinul lui Buddha se află chiar la nașterea acestuia când  tatăl său a dorit să afle despre destinul fiului lui și a chemat câțiva învățați ai vremii care erau pricepuți în a desluși anumite taine spirituale. Povestea spune că au fost chemați câțiva înțelepți ai vremii să facă preziceri cu privire la destinul lui Buddha. Dintre cei chemați, cu excepția unui singur înțelept, toți au ridicat două degete, acest gest reprezentând faptul că Gautama urma să ajungă fie un lider politic și un conducător care să-l succeadă pe tatăl său, fie un lider spiritual. Practic cel care a ridicat un singur deget a vrut să exprime un aspect cât se poate de clar în ceea ce-l priveste pe Gautama – și anume că acesta avea să ajungă un Buddha – în limba de origine, hindi, asta însemnând cel treaz spiritual. Nu exista o a doua variantă.

Întâlnirea cu bătrânețea, moartea, boala și sannyasinul din drumul lui Buddha

Tatăl lui Buddha a încercat din răsputeri să-l mențină pe traseul dorit de el, și anume cel de a ajunge un conducător care să unească toate regatele Indiei iar astfel i-a pus la dispoziție toate resursele prin care acesta să rămână ancorat în plăcerile lumești. Dar cu toate acestea, Buddha a avut 4 momente care au constituit primele reflecții în conștiința sa.

• Bătrânețea

Până la vârsta de 16 ani a avut întâlnirea cu un bătrân și pentru că până atunci nu mai văzuse bătrânețea l-a întrebat pe însoțitorul lui ce se petrece cu acel om. Acesta i-a explicat acest stadiu al vieții.

• Boala

Apoi a întâlnit în drumul său un bolnav; întrebând și despre acesta i s-a spus că este o condiție umană în care cu toții putem ajunge la un moment dat.

• Moartea

Cea de-a treia întâlnire a fost cu o persoană decedată care era condusă către procesul de incinerare.

• Sannyasinul

A patra întâlnire a fost marcată de întâlnirea lui Buddha cu un sannyasin (o persoană care renunțase la plăcerile lumești).

Fericirea care se citea pe chipul acestuia l-a făcut să vadă că aceasta este calea pe care el ar trebui să o urmeze.

După aceste episoade în care tatăl său a observat că în conștiința lui Buddha apar anumite transformări, acesta a ordonat ca el să fie ferit de contactul cu tot ceea ce însemna bătrânețe, boală, moarte și sannyasini, tocmai pentru a nu-i favoriza alte momente de reflecție asupra naturii umane. Mai mult de atât, la insistențele regelui, Gautama s-a căsătorit și a avut un fiu, dar cu toate acestea dorința de descoperire a adevărului nu i-a dispărut. La vârsta de 29 ani, sub imboldul împlinirii menirii sale, acesta își lasă în urmă soția și copilul și alege să trăiască în ascetism.

Încercările lui Buddha de a obține iluminarea spirituală

Vreme de 6 ani Buddha a încercat să obțină iluminarea prin diverse mijloace, iar yoga și meditațiile au fost principalele căi. În această perioadă a cunoscut doi sannyasini care nu au reușit cu învățăturile lor să-l ajute pe Buddha să obțină ceea ce-și dorea. A recurs astfel la metode personale și este cunoscut faptul că s-a înfometat și a dus la extrem penitențele asupra corpului, crezând că acestea îi vor aduce eliberarea (dormea pe cuie, dormea în aer liber indiferent de vreme și se înfometa până la extrem, ajungând să mănânce un singur bob de orez pe zi).

Copacul lui Bodhi

Punctul culminant al călătoriei spirituale a lui Buddha are loc în momentul în care, după mai multe căutări a unui loc potrivit de meditație, acesta găsește în sfârșit locul pe care și-l dorea – la umbra copacului Bodhi. Este decis să nu se ridice din acel loc până când nu va descoperi cum poate fi suprimată suferința umana și dobândită pacea interioară. Pe tot parcursul meditației sale este descris faptul că Mara – zeul ispitelor încearcă să-l ademenească și să-l devieze de la încercarea lui de a obține starea de eliberare.

Ce viziuni a avut Buddha în acestă stare de meditație?

Fiecare noapte care se scurge îi oferă lui Buddha diferite viziuni:

• Prima viziune este cea în care acesta își vede sutele de vieți anterioare.
• Cea de-a doua viziune este constituită din complexitatea și parcursul Universului de-a lungul timpului
• Cea de-a treia este legată de cursul firesc al naturii, al regnurilor animale și vegetale.
• În ultima seară, cea de-a patra viziune vine ca o concluzie a celor trei, iar Buddha vede cum omul se îndepărtează de natura sa profundă refugiindu-se în plăcere senzuală și mentală, aspecte ce nu provoacă decât o suferință și mai mare.

După aceste  zile Buddha atinge starea de samadhi, rămânând în extaz timp de 49 de zile. Avea acum vârsta de 35 de ani.

Ajuns la starea de iluminare, acesta părăsește locul meditației și începe să-și împărtășească învățătura, începând cu persoanele pe care le-a cunoscut în drumul său înainte de momentul iluminării. Timp de mai mult de 40 de ani acesta a călătorit răspândind înțelepciunea învățăturii sale prin diferite predici și povești, adunând foarte mulți discipoli care îl însoțeau în permanență.

Revenind astfel la întrebarea din începutul articolului, și încercând să oferim un răspuns putem spune că indiferent de  eforturile pe care le facem pentru a devia o persoană de la destinul său, atunci când dorința sa este neclintită, tot își va îndeplini menirea într-un…sfârșit!

Tudor Pețu