Un fenomen bizar: ”Luna de cutremur”

Prezentă pe cerul planetei noastre de miliarde de ani, Luna a avut o influență deosebită asupra omenirii, determinând nu doar calendarul primelor societăți umane, ci și comportamentul pământenilor. Mai mult decât atât, se pare că ea ne influențează și din punct de vedere tectonic, căci oamenii de știință au remarcat stranii similitudini între anumite aspecte ale astrului nopții și declanșarea de seisme mari.

Ați auzit de ”stresul mareic”?

S-a vehiculat de multă vreme ideea că ”stresul mareic” s-ar putea face vinovat de declanșarea cutremurelor pe Terra. Noi și noi dovezi pară să sugereze că unul dintre factorii declanșatori de cutremure este influența selenară. Nu mai departe de anul 2011, când un seism puternic, urmat de un tsunami devastator, au lovit Japonia, savanții au blamat acest ”stres mareic”, exercitat de Lună.  Se știa de multă vreme că mareele înalte sunt, de obicei, cauzate de atracția gravitațională a Lunii, care mișcă apele oceanului planetar.

Dar de două ori pe Lună, când Luna este Nouă sau Plină, valurile sunt deosebit de înalte – Luna, Terra și Soarele se aliniază și duc la formarea de valuri uriașe.

Când acest lucru se întâmplă, el poate duce la o presiune suplimentară asupra scoarței terestre și la deplasarea faliilor tectonice, se arată într-un studiu efectuat de savanții Universității din Tokyo și pubicat în revista Natura Geoscience. Ei au ajuns la această concluzie studiind date științifice referitoare la nivelul de stres pe care mareele l-au exercitat asupra faliilor tectonice în timpul celor mai mari seisme din ultimele decenii, începând cu catastrofalul seism de la Kobe, din 1995. Savanții au descoperit că seismele catastrofale – ca de pildă cele din Sumatra (2004), Chile (2010) și Japonia (2011) – au tendința să se declanșeze în momente când stresul mareic atinge apogeul. Nu mai puțin de 9 din cele 12 seisme de peste 7 grade pe scara Richter analizate au avut loc în zile cu Lună plină sau Lună nouă.

Atenție la ”Luna sângerie”!

Evident, aceasta nu înseamnă că în fiecare lună calendaristică, atunci când e Lună plină sau Lună nouă, ar trebui să stăm cu spaima declanșării unui cutremur. Însă există și alte semne care, pe lângă  această corelație, ne-ar putea pune pe gânduri. Încă de acum mai bine de două secole, celebrul savant și explorator Alexander von Humboldt făcea observații interesante, legate de fenomenele cerești ce par să prevestească declanșarea de seisme majore. Astfel, încă din vechime s-a vorbit despre „cerul de cutremur” – un cer de o culoare neobișnuită, roșiatică, de-a dreptul sângerie, la apusul Soarelui și care, ziceau anticii, ar fi un semn inconfundabil că un cutremur devastator e pe cale să se petreacă. Oamenii de știință moderni au remarcat asemenea ”ceruri roșii” în două cazuri, în zilele noastre: înaintea cutremurului japonez din 2011 și a seismului distrugător ce a lovit vestul Turciei în 1999, lăsând în urmă zeci de mii de morți.

Care sunt explicațiile știintifice acestor fenomene?

Explicația pe care ei o dau e că în astfel de situații se produce o puternică dispersie a luminii, cauzată de acumularea de aerosoli. Aerosolii, compuși mai ales din vapori de apă ieșiți din pământ se ”îngrămădesc”, atrași de câmpul electric intens, la altitudini ridicate. Ei au o densitate crescută și schimbă dramatic aspectul cerului. Von Humboldt descria și el acest fenomen, survenit înaintea unui seism din Venezuela. Totodată, exploratorul german descria un halou lunar cu un diametru de 12 grade, observat de el înaintea seismului care a afectat orașul sud-american Cumana, în octombrie 1799 și despre spaima ce-i cuprinsese pe băștinași la vederea acelui halou, despre care aceștia erau convinși că prezice un cutremur – ceea ce s-a și întâmplat.

O tradiție similară au și japonezii, care susțin că ”Luna sângerie” –  o Lună aparent mai mare decât de obicei, încețoșată și înconjurată de un halou roșiatic – anticipează, cu ore înainte, fie ploi puternice, fie seisme. Din pricina halourilor lunare au loc fenomene optice, cum ar fi cel al ”Lunii alungite”, semnalat în seara cutremurului de la Kobe (ianuarie 1995).

Atunci, mii de japonezi au fost uimiți de aspectul deformat al astrului nopții, aspect cauzat de formarea unei uriașe ”lentile” de vapori, care făceau ca de pe Pământ discul lunar să pară mai degrabă o elipsă. Fenomenul afectează și stelele, care par să aibă ”coadă” înaintea marilor seisme – lucru cauzat tot de fluctuațiile masive ale densității atmosferei, care fac ca astrele să pară mult mai luminoase și mai mari. Rapoarte privind stele care, aparent, se mișcau pe cer, ca niște comete, au fost făcute înaintea seismului de la Izmit (Turcia, 2011), indicând o mișcare unidirecțională a vaporilor de apă condensați, ce acționau ca o lentilă.

Asemenea descoperiri i-ar putea ajuta pe oameni să prevadă momentul când seisme majore sunt pe cale să se declanșeze. Dar, chiar dacă, așa cum sugerează specialiștii, corelația dintre aspectul Lunii și mișcările tectonice de pe Terra există, este încă dificil să putem anticipa cutremurele doar pe această bază.

Tudor Gabriel