Povestea tabloului de Grigorescu şi a inelului cu diamant roz încărcate cu en...

Printr-o stranie conjuncturǎ, aşa cum numai destinul ştie sǎ o facǎ, am fost pusǎ în situaţia de a lucra cu obiecte vechi, cu antichitǎţi sau bijuterii de valoare. Multe şi fascinante lucruri, adevarate bucǎţi de istorie mi-au trecut prin mâini şi de aceea pot spune cǎ vorbesc astǎzi, în cunoştinţǎ de cauzǎ.

Mǎ întreb câţi dintre noi nu am admirat, nu ne-am dorit diverse lucruri expuse spre vânzare în consignaţii. Câţi dintre noi nu am cumparat şi adus cu bucurie în casǎ, diverse obiecte, valoroase sau frumoase, care au rezonat cu sufletul nostru. Câte clipe am petrecut în faţa lor admirându-le, iubindu-le, încǎrcându-le cu trǎirile noastre, cu vibraţia locului.

Toate obiectele reţin energiile persoanelor care le-au folosit şi a locurilor în care se află

Dar oare ne-am pus vre-odatǎ întrebarea: De unde vin ele? În ce case au fost? Ce soartǎ au avut proprietarii? Orice fiinţǎ, familie, casǎ are propria energie. Aceasta se transmite şi se înmagazineazǎ în lucrurile care ne înconjoarǎ. Cu cât un obiect este mai des folosit, admirat, preţuit, cu atât el se încarcǎ mai tare cu vibraţia locului, ajungând în acel punct în care odatǎ scos din mediul ambiental, devine un fel de transmiţǎtor al trǎirilor proprietarilor iniţiali. Existǎ obiecte care pot fi curǎţate energetic de cǎtre persoane cu anumite capacitǎţi, existǎ însǎ altele care orice am face nu pot fi echilibrate energetic.

Povestea tabloului de Grigorescu încărcat cu energii negative

Despre acestea din urmǎ doresc sǎ vǎ vorbesc, iar cel mai bun mod de a vǎ explica acest aspect este sǎ vǎ relatez douǎ întâmplǎri. În casa unei familii înstărite din Bucureşti, a fost adus cu trudă şi efort financiar un tablou de Grigorescu. Un car cu boi, ce mergea agale printr-un luminiş. O capodoperǎ, o minunǎţie, ce îţi încânta ochiul cu explozia sa de tonuri de verde şi arǎmiu. Uitându-te la el, nu puteai sǎ nu îţi imaginezi aievea peisajul idilic, puritatea locului, iar toate acestea te fǎceau cumva, într-un fel magic, sǎ simţi aerul proaspǎt, rǎcoarea dimineţii, trilul pǎsǎrilor şi cu cât te uitai mai mult la el, cu atât îţi doreai mai tare sǎ îl ai, sǎ fie al tǎu. La scurt timp dupǎ sosirea sa, mezinei familiei i s-a descoperit o formǎ gravǎ de leucemie. Cu toatǎ strǎdania familiei şi a medicilor ea nu a putut fi salvatǎ. La trei luni dupǎ decesul acesteia, fratele ei, un băieţel de zece ani a fost diagnosticat cu o forma agesivǎ de cancer. Bineînţeles cǎ s-a facut apel tot la ajutorul medicilor, însǎ aceştia s-au declarat învinşi.

Într-un acces de deznǎdejde, mama s-a adresat pe furiş unui parapsiholog. Venit la faţa locului acesta a ajuns la concluzia cǎ tabloul este încǎrcat negativ. A reuşit chiar sǎ determine cauza, sǎ vadǎ familia de unde provenea şi sǎ stabileascǎ motivul. Bineînţeles cǎ tatǎl nu a crezut o iotǎ. Ba chiar s-a revoltat de un aşa excroc, însǎ mama, cu intuiţia specificǎ femeilor, a mers la consignaţia de unde îl cumpǎrase şi a rugat sǎ i se spunǎ povestea lui. Anticarul nu ştia exact, dar a sunat la fostul proprietar, iar acesta a fost de acord sǎ se întâlneascǎ cu doamna. Aşa s-a aflat cǎ acest tablou vine dintr-o familie veche, cu descendenţǎ nobilǎ şi cǎ bǎiatul cel mic îşi ucisese fratele mai mare şi mama spre a-i îndepărta de la moştenire, o moştenire de care nu a avut parte, întrucât la scurt timp a venit rǎzboiul şi mai apoi naţionalizarea. În urma unui proces de retrocedare, tabloul fusese recuperat de la un muzeu, iar moştenitorul actual hotǎrâse sǎ îl vândǎ. Povestea venea sǎ confirme spusele parapsihologului, însǎ acest fapt nu a avut nici o relevanţǎ asupra tatǎlui.

Epilog: copilul încǎ trǎieşte, deşi a avut douǎ intervenţii chirurgicale, iar tabloul stǎ bine mersi la loc de cinste pe peretele din sufragerie.

Diamantul roz al unei iubiri tragice

Cea de-a doua poveste este la fel de tristǎ. Ea este a unei doamne frumoase, cu o carierǎ de succes în domeniul bancar, cu un soţ minunat şi un copil olimpic. Şi ea era pasionatǎ de lucruri vechi. Moştenise o grămadǎ de lucruri de la familie, dar moartea neaşteptatǎ a unei mǎtuşi o adusese în posesia unor bijuterii de mare valoare. Printre acestea se gǎsea un inel cu un diamant roz de 3 carate. Solitara piatră preţioasă era prinsă într-o lucrǎturǎ în stil baroc de o rarǎ mǎiestrie. Era o piesǎ demnǎ de o reginǎ. Atât de tare s-a îndrăgostit personajul nostru de acest inel, încât nu îl mai scotea de la mânǎ nici noaptea. Cam dupǎ trei luni a început sǎ se simtǎ rǎu. În urma unor investigaţii amǎnunţite a fost diagnosticatǎ cu cancer uterin. S-a operat şi totul mergea bine, însǎ „destinul” a fǎcut ca fiul ei sǎ moarǎ în urma unui stupid accident de maşinǎ, cauzat de o şoferiţǎ neatentǎ, iar soţul neputând îndura ideea, s-a sinucis.

La un an de la ultima tragicǎ întamplare, doamna noastrǎ a mers în vizitǎ la o prietenǎ. Acolo se afla un domn slǎbuţ, de vârstǎ mijlocie, modest îmbrǎcat. Poate cǎ soarta i l-a scos în cale, cǎci el s-a dovedit a fi un reputat bioenergetician. Acesta i-a spus cǎ inelul era blestemat. Cǎ persoana care l-a avut a avut o mare dezamǎgire în dragoste şi cǎ îi va aduce numai ghinion. Confirmarea spuselor a venit de la mama doamnei, ce avea calitatea de nepoatǎ a defunctei. Aceasta i-a relatat cǎ mǎtuşa, în tinereţe, avusese o aventurǎ. Ea trebuia sǎ se cǎsǎtoreascǎ la acel moment cu un om foarte bogat, însǎ mult mai în vârstǎ decât ea. De fapt era o cǎsǎtorie aranjatǎ de familie, cǎsǎtorie pe care ea nu o dorea, deoarece era îndrǎgostitǎ de un tânǎr ofiţer. Bǎtrânul mire însǎ, s-a dovedit a fi un fin cunoscǎtor al psihologiei feminine şi i-a adus tocmai de la Paris acest minunat inel, cu ajutorul cǎruia a făcut-o sǎ se rǎzgândeascǎ. Aşa se face cǎ s-a trezit în casa unui bărbat pe care îl detesta. Când a realizat greşeala era prea târziu. Aşa cǎ toată furia ei s-a îndreptat asupra inelului. Toată viaţa l-a blestemat şi a refuzat sǎ îl poarte. Acestea sunt cele douǎ poveşti pe care am vrut sǎ vi le spun.

Concluziile trebuie sǎ le tragem noi înşine. Probabil cǎ existǎ zeci, sau poate sute, chiar mii de situaţii similare, pe care nu le cunoaştem sau despre care nu vom şti niciodatǎ. Tot ce vă pot spune este sǎ vǎ gândiţi de douǎ ori înainte de a aduce în casǎ lucruri vechi, fie ele şi moştenite. Nu uitaţi cǎ odatǎ cu ele vǎ însuşiţi şi bucuriile, necazurile, bolile, soarta, blestemele vechilor posesori. Nu vǎ amǎgiţi singuri, cǎci nu existǎ obiect fǎrǎ amprentǎ energeticǎ. Toate sunt purtătoare de energii.  

Aryana Havah