Povestea pilotului american care a avut 30 de experiențe de “moarte clinică�...

Mulți oameni se întreabă ce se întâmplă cu noi după moarte, dacă viața continuă sau nu, într-o altă formă, dar nimeni nu s-a încumetat până acum să dea un răspuns unanim acceptat acestei dileme. Oricum, se pare că persoana cea mai îndreptățită să ne spună cam ce-i pe “dincolo” este pilotul Roger Barrington, din Marina Militară a Statelor Unite. El a avut, până la vârsta de aproape 70 de ani, nu mai puțin de 30 de experiențe de moarte clinică, în urma cărora s-a reîntors, de fiecare dată, la viața pământească…

 

Bucurați-vă de viață

Viața lui Barrington pare un nesfârșit șir de miracole și de aceea el chiar și-a propus să scrie o carte în care să descrie aventurile incredibile ale aviatorului din Jacksonville, Florida, carte ce se va numi “Cel mai norocos ghinionist (încă) în viață”. Aceasta va reuni experiențele lui Barrington, începând cu cea de la 9 ani, când s-a înecat într-un râu din apropierea orașului natal, dar a fost readus la viață după câteva minute și terminând cu accidentul de automobil suferit în 2001, când s-a trezit la morgă, ori cu bătălia sa triumfătoare cu cancerul limfatic! Mesajul pe care Barrington vrea să-l transmită tuturor, în urma acestor experiențe, nu este unul pe un ton grav și serios, precum ale majorității celor ce avut astfel de morți clinice (NDE): “Să ne bucurăm de viață și să trăim în permanentă bună dispoziție și înțelegere, fiindcă bucuria și iubirea sporesc fericirea de a trăi și o vor înzeci, în lumea de dincolo!”

 

Contopirea cu Totul etern

Experiența din 2001 a fost una cu totul specială, pentru că Barrington a fost considerat mort chiar de către medici. Atunci, mașina în care se afla a fost izbită frontal, pe o autostradă, de o altă mașină al cărei conducător pierduse controlul volanului. Proiectat la 10 metri distanță, în urma impactului, Barrington și-a pierdut instantaneu cunoștința și… a trecut de “partea cealaltă”. “Nu am văzut nici un tunel lung, nici îngeri, nici pe Iisus sau pe rudele decedate venind să mă întâmpine, dar am știut că de data aceea chiar murisem. Mi-am privit trupul strivit, de undeva de sus, îi vedeam pe oamenii strânși în jurul meu, încercând să mă readucă la viață, dar nu simțeam nici o durere, ci dimpotrivă, senzația era minunată. Pierdusem orice noțiune de cantitate, ca și starea de ego. Acolo nu era decât iubire, iar timpul nu mai exista. Era atât de bine!”

 

Barrington afirmă că până și oamenii considerați “răi” de către semenii lor se bucură de stări asemănătoare. “Numai propriul ego ne face să vrem să-i vedem pe alții chinuindu-se, dar acest lucru nu se întâmplă. Dincolo, iertarea este fără limite și absolută!”.

 

Solicitat să dea o definiție acestor experiențe în apropierea morții, aviatorul este de părere că ele ar reprezenta “realipirea ta la un Tot etern, căruia îi aparții și de care nu ai fost despărțit decât temporar, în cursul acestei vieți pământești. Este, dacă vreți, ca un ocean, din care se evaporă niște picături. Ele vor reveni, mai devreme sau mai târziu, în același ocean, ca într-o matcă”.

Tudor Gabriel