Poveste reală de Crăciun: o familie unită valorează mai mult decât orice ca...
Una dintre cele mai frumoase căi de a deveni mai înțelepți este să ascultăm povești: nu pentru că ne îndepărtează de realitate, ci pentru că ne aduc mai aproape de înțelesurile subtile ale acesteia. Vă aducem în dar o poveste reală, împărtășită de Jack Kornfield, scriitor și profesor de practici buddhiste. Nu există granițe culturale atunci când este vorba de a învăța unii de la alții.
„Există atât de mult mister în dificultățile și în suferința de care avem parte, dar și în legătura cu direcția necunoscută în care ea ne poartă. Prin intermediul celor mai dificile experiențe, inima învață cele mai importante lecții de viață. Deci ce înseamnă a fi cu adevărat recunoscător? Cum e să fii recunoscător în viața ta și cum îți influențează recunoștința nivelul de bucurie?
La începutul anilor ’30, tatăl meu ne-a spus o poveste despre tatăl său, bunicul, a cărui afacere s-a prăbușit: Nu existau joburi, iar țara era efectiv în depresie. Bunicul a spus: Avem un brad de Crăciun anul acesta, dar nu ne permitem cadouri. În Ajun de Crăciun, am mers la culcare cu tristețe.
În mod miraculos, când ne-am trezit, sub brad era un munte de cadouri. Am încercat să ne controlăm la micul dejun, dar am terminat masa în timp record și… a început distracția. Mama mea a fost prima: Am înconjurat-o cu emoție și când și-a desfăcut cadoul am văzut că a primit… o eșarfă veche, pe care o rătăcise cu câteva luni în urmă, numai că acum era cusută și recondiționată. Tatăl meu a primit un topor vechi cu mânerul reparat. Sora mea a primit vechii ei papuci, iar unul dintre băieți a primit o pereche de jeans proaspăt spălați. Eu am primit o pălărie! Aceeași pălărie pe care credeam că am uitat-o la restaurant în luna noiembrie.
Vechiturile deveniseră adevărate surprize
Nu a durat mult că începusem să râdem atât de tare, încât abia mai puteam să desfacem șnururile cadourilor ce urmau. Dar de unde veneau oare aceste cadouri? Fratele meu cel mare, Maurice, a avut grijă să sustragă pe parcursul a unor luni de zile pe care știa că nu le vom simți lipsa. Apoi, în Ajunul Crăciunului, după ce am mers cu toții la culcare, a împachetat cu grijă cadourile și le-a pus sub brad.
Cu toții ne amintim acest Crăciun drept… cel mai frumos pe care l-am avut vreodată!”
Iată cum bucuria nu depinde de gradul în care ne încadrăm în cerințele sociale, ci de cât de deschiși suntem în fața oportunităților din fiecare zi. Apropierea celor dragi poate fi un adevărat balsam pentru suflet în zile friguroase, iar puterea recunoștinței transformă tristețea în zâmbet.
Voi ce povești de Crăciun păstrați la loc de cinste în inima voastră?
Ioana Olărașu
