Noaptea strigoilor: mijloace de protecție și practici magice de Sfântul Andre...

Odinioară, cu mult înainte de creștinarea populației trăitoare între Dunăre și Carpați, spaimele ancestrale ale omului față de tenebrele întunericului și de frigul iernii, s-au materializat în superstiții și eresuri, care de care mai înspăimântătoare. Oamenii, adunați în jurul focurilor, în locuințele lor primitive, mici și înghesuite pe valea vreunui râu sau pe povârnișul unui deal, își povesteau, cu teamă, întâmplări de demult, la care imaginație fiecăruia se simțea datoare, de fiecare dată, să mai adauge un amănunt, cât mai macabru. Vorbeau despre Iele, strigoi, pricolici ori spiriduși, ființe stranii, nepământene, menite a băga spaima și în cel mai curajos individ.

Peste timp, aceste tradiții, numite păgâne, aveau să îmbrace haina noii religii a pământenilor, creștinismul, multe dintre sărbătorile arhaice fiind asimilate de acesta.

 

Noaptea dintre 30 noiembrie – 1 decembrie este în România noaptea strigoilor

 

Dintre aceste tradiții, înspăimântătoarea “noapte a strigoilor”, dintre 30 noiembrie și 1 decembrie,  avea să fie celebrată peste ani, printr-un sincretism bizar, în același timp cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, nimeni altul decât cel care a creștinat noul popor ce era pe cale de formare la nord de Dunăre, în primul secol după Christos. Despre “noaptea strigoilor” și despre obiceiurile moștenite din bătrâni pentru protecția împotriva acestor creaturi malefice, ne-am propus să vorbim în rândurile care urmează.

 

Semnele strigoilor – cum îi recunoaștem

Se spune că un om care va deveni strigoi se cunoaște încă de la naștere, prin anumite semne corporale: dacă este al șaptelea prunc de același sex, dacă se naște cu căiță pe cap, pe care apoi și-o mănâncă, dacă un picior e cu copită, dacă are părul roșcovan, ori dacă șira spinării este terminată cu o coadă cu păr pe ea. În timpul vieții, copilul se dezvoltă repede, este puternic, rău, chinuie cu o plăcere sadică animalele, minte, înșală, fură, jură strâmb. Matur, strigoiul se cunoaște după aspectul general de spân, după coadă, după dentiție – dinții canini sunt proeminenți, după ochii înecați în sânge și după răutățile pe care le face. Strigoaicele se nasc la fel ca strigoii și se cunosc după aceleași semne ca și aceștia. Unele strigoaice se pot transforma în vrăjitoare de temut.

 

Ce sunt strigoii lunatici?

Strigoii mai provin în viață și din frații “lunatici” – gemeni cărora le-a murit perechea, dacă la moartea acesteia nu au fost ”desfrățiți” de morți și înfrățiți cu alți lunatici în viață, printr-un ritual tainic. Se crede că strigoii-vii duceau o existență nocturnă. La miezul nopții, în timpul primului cântat al cocoșilor, sufletul le ieșea pe gură, ca o siluetă umană, și cutreierau pustietățile satului sau gospodăriile vecinilor și rudelor, făcând câte rele le treceau prin minte:

ucideau pruncii sau le sugeau sângele, stricau căsătoriile, sărăceau oamenii, uscau pământurile, luau mana grânelor și a laptelui, spurcau fântânile, strigau pe nume, speriindu-i și pocindu-i, pe drumeții de pe drum, răsturnau căruțele ce le ieșeau în cale. La a treia cântare a cocoșilor în ceruri, (la cântători), sufletul lor se întorcea în trupul care, în tot acest timp, zăcea ca mort.

Peste zi, nu-și mai aminteau nimic din cele ce făcuseră noaptea.

 

Strigoii morți își păstrează în mormânt aspectul de dinainte de moarte (aceasta fiind una dintre modalitățile de a-i identifica). Ei ies din cimitre la miezul nopții și vagabondează până în zori. Despre unii  strigoi se spunea, mai ales în Transilvania, unde această tradiție a fost mai dezvoltată decât în alte regiuni ale României, că  ieșeau la miezul nopții la răspântii, se dădeau de trei ori peste cap și se transformau în oameni-fiare (lupi sau mistreți), dedându-se la tot soiul de grozăvii și ucigând orice ființă vie le ieșea în cale.

Tradiția mai spune că toți strigoii se întâlnesc de trei ori pe an: în noaptea de Sânt Toader, când îi pedepsesc pe cei ce nu respectă sărbătoarea , în noaptea de Sânt Gheorghe, când se strâng la răspântii pustii, dănțuiesc prin cimitire sau în jurul bisericilor părăsite, și în noaptea de Sfântul Andrei, când, după ce se adună pe platourile montane, coboară la câmpie și atacă satele.

 

Mijloace de protecție și practici magice de Sânt Andrei

În ajunul “nopții strigoilor”, oamenii ung cu usturoi tocurile ușilor, ramele ferestrelor, încheieturile casei și broaștele de la uși, pentru ca strigoii să nu poată pătrundă în casă. Paharele și oalele sunt întoarse cu gura în jos, “spre a nu se cuibări răul în ele”. În vremuri străvechi, fetele și feciorii satelor dădeau o petrecere mare în această noapte, numită “păzitul usturoiului”. Se bea, se mânca, se juca, totul în jurul unor legături de usturoi. “Usturoiul păzit” se punea apoi primăvara în pământ și exista credința că era foarte bun ca leac pentru o sumedenie de boli. De asemenea, era bun de purtat de oamenii ce plecau la drum lung sau la treburi negustorești, căci se credea că aduce belșug.

Pentru a te feri de strigoi, cea mai eficientă armă, în afara usturoiului, era, în opinia bătrânilor noștri, folosirea crucii. Căci atât semnul crucii, făcut în fața strigoiului, cât mai ales  atingerea acestuia cu o cruce, îl gonesc. Același efect îl are aghiasma. Dacă cineva lasă însă ușa descuiată în această noapte de Sânt Andrei sau dacă nu mănâncă usturoi, este rău de el, căci strigoiul, intrând, îi mănâncă inima, îi suge sângele, astfel încât se îmbolnăvește grav și moare. Cel ce moare din pricina unui strigoi va deveni, la rându-i, strigoi.

 

Ziua Lupilor

Dar “noaptea strigoilor” nu marca sfârșitul spaimelor ancestrale pe care omul le punea în seama întunericului. După ea urma “Ziua Lupilor” și poate nu întâmplător, Sfântul Apostol Andrei a fost numit de mitologia românească drept “patron” al acestor animale sălbatice.

 

Ziua de 1 decembrie, prima a iernii, marca astfel trecerea la un anotimp în care lupii erau unele dintre cele mai mari pericole cu care se confruntau oamenii, la începuturile timpurilor. Multe populații, printre care și dacii, aveau un veritabil cult pentru lup, considerat drept totem al lor. Această tradiție a făcut ca, începând din această zi, omul să facă un soi de “armistițiu” cu fiara, încetând să mai vâneze lupi, să le ucidă puii sau să pună capcane, pentru ca, peste iarnă, și jivinele să-i ocolească turmele și casa. Unele tradiții susțin că, tot în noaptea de “sânt Andrei”, lupii țin mare sfat, hotărând ce om vor ataca sau mânca anul următor, și în ce zi. Peste an, ei își vor ține acest legământ și așa își explicau bătrânii noștri atacurile lupilor în plină vară, asupra unor sate sau locuințe izolate. Se credea că în această zi, lupul își poate vedea coada – se știe că, în mod obișnuit, gâtul lupului este rigid, acesta neputând să-și întoarcă deloc capul. Pentru o zi, însă, lupul nu mai are gâtul înțepenit, așa  că prada, om sau animal, nu mai are scăpare.

 

Remedii contra vrăjilor

Mai exista o credință: ca să întinerească, oamenii își făceau în ziua de Sânt Andrei și o băutură specială, numită “covașă”: se luau mălai și făină în părți egale, se amestecau și se opăreau cu apă clocotită, până se obținea un terci. Acesta se punea într-o putină și i se adăuga apă călduță, până se transforma într-un lichid vâscos, care se trecea apoi prin sita de mălai. Produsul obținut se amesteca foarte bine și apoi se lăsa la un loc călduț, ca să fermenteze până a doua zi. Apoi se fierbea la foc potrivit, într-un ceaun, până se mai îngroșa.Gustul băuturii este dulce-acrișor, asemănător cu cel de bragă. Băută la Sânt Andrei, era considerată un bun apărător față de strigoi și vârcolaci. Tot de Sfântul Andrei se făcea “sarea vitelor”, dintr-un drob de sare care se descânta și se îngropa, învelit într-o rânză, sub pragul ușii grajdului. Această sare, preparată de Sfântul Andrei, se dezgropa de sub prag abia de Sfântul Gheorghe și se dădea vitelor, amestecată cu tărâțe sau cu făină de porumb. Se credea că, dacă vitele mănâncă acest amestec, vor fi ferite de farmece, vrăjitorii și alte rele.

De asemenea, o parte din această sare se dădea  vitelor în Joia Mare, înainte de Paști.  În Moldova, se mai prepara și “untura vitelor”, pe baza unei rețete similare celei folosite pentru “untura oilor”. Aceasta se îngropa împreună cu drobul de sare și se scotea tot de Sfântul Gheorghe. Cu ea se ungeau vitele, pentru a se feri de luarea laptelui, de boli și de alte rele. De asemenea, fiind o zi potrivită activităților magice, se făceau farmece și vrăji, în special la izvoare, fântâni și râuri, pentru ca apa să nu lipsească în timpul anului următor.

 

Într-o singură zi din an, oamenii îi pot identifica pe strigoi – a doua zi de Paști. Atunci, dacă un om ia lingura cu care a mestecat la înroșirea ouălor și o poartă legată la curea, atunci el capătă un simț neobișnuit, cu ajutorul căruia poate vedea strigoii sub adevărata lor înfățișare. De asemenea, în noaptea de Sânt Andrei, atunci când este lună plină, anumite persoane – născute sâmbăta – au darul de a vedea strigoii; dacă stau la pândă, ei pot desluși, prin curțile bisericilor și prin cimitire, niște umbre care tot ies din morminte, pleacă și nu se mai întorc decât la cântatul cocoșilor.

Tudor Gabriel