Mecanismele fricii și efectul poveștilor de groază asupra psihicului uman
Fie că ne este confortabilă sau nu, frica este o emoție care ne însoțește evoluția încă din zorii speciei noastre, motiv pentru care neurobiologia sa ține de sistemul limbic, o zonă arhaică a creierului nostru. Fără această minunată capacitate a psihicului nostru de a trăi frica, nu am fi supraviețuit. În esență, frica este un semnal de alarmă care mobilizează resursele organismului, pregătindu-l pentru apărare.
Tabloul electric al fricii și siguranțele sale
Pe lângă situațiile în care instinctul de supraviețuire dictează automat reacția în condiții de frică (fugă sau luptă, fight or flight), există și momentele în care învățăm să ne fie frică. Straniu, nu-i așa? Am învățat să ne temem, în special în urma unor situații care ne-au marcat și în care am simțit frică intensă. Subconștientul nostru alătură frica unui context anume și ne dă semnale de alarmă de fiecare dată când retrăim contextul, chiar dacă stimulul lipsește. De exemplu, dacă avem parte de o experiență neplăcută într-un loc anume, simpla reamintire a locului va aduce pe ecranul conștiinței întâmplarea nedorită, activând eventual și teama ca ea să se repete.
Aici intervine diferența dintre frică și anxietate:
Dacă frica presupune prezența concretă a unui stimul perceput drept amenințător, anxietatea funcționează prin proiecție în viitor: dacă se va întâmpla iar? Cercul vicios al anxietății este alimentat de prejudecată ca experiența anterioară se va repeta. Deși obiectul anxiogen este imaginar, persoana trăiește o reacție emoțională palpabilă în raport cu acesta. De aceea, anxietatea se mai numește teamă fără obiect.
Cum ne afectează, așadar, poveștile de groază?
Mintea noastră are tendința să rețină experiențele intense din punct de vedere emoțional, indiferent dacă sunt sau nu pozitive. Prin interesul pentru povești sau filme de groază, activăm în mod nenatural mecanismul fricii. Pentru că suntem creați să ne adaptăm la contextele de viață pe care le trăim, avem parte de un organism care ne susține din acest punct de vedere. Așadar, neuronii care se vor conecta des, de exemplu ca urmare a ascultării unei povești de groază și, respectiv, a fricii simțite, vor avea tendința să creeze conexiuni „bătătorite” la nivel cortical. Cu alte cuvinte, vom deveni mai receptivi la situații menite să genereze frică, respectiv mai susceptibili la a trăi această emoție. Efectul nu este unul favorabil, din cauza tendinței ulterioare a minții de a crea scenarii negative.
Ce anume ne atrage la poveștile, filmele de groază?
Latura tenebroasă a psihicului nostru are fascinația ei. Figurile întunecate capătă conotații arhetipale, cu rădăcini în inconștientul nostru colectiv. De cele mai multe ori, decizia de a apela la povești sau filme de groază apare ca urmare a plictiselii și a nevoii de stimulare emoțională. Ne dorim să fim surprinși, așa că alegem povești palpitante, care ne țin în suspans și ne fac inima să bată din ce în ce mai tare.
Printre școlari și adolescenți, astfel de activități de grup sunt destul de frecvente, ei aflându-se tot timpul în căutarea noului. Deși o astfel de stimulare emoțională pare atractivă la prima vedere, ea reprezintă un mod de a ne programa negativ. Efectele negative ale stărilor de frică se resimt și la nivel fizic, prin eliberarea hormonului stresului, numit cortizol. Scriam într-un articol anterior că subconștientul se exprimă simbolic (nonverbal). Mai mult decât atât, cheia pentru a trece de filtrele conștiente este tot de natură simbolică: imaginea are mai multe șanse să fie absorbită de subconștient, comparativ cu cuvintele.
De cele mai multe ori, poveștile de groază stimulează imaginația, creând imaginii vii. Adăugând ingredientul emoției intense, mesajul are toate șansele să fie reținut și să reapară în vise sau în alte contexte similare, crescând frecvența stărilor de frică.
Exercițiul compasiunii față de sine nu se limitează doar la felul în care avem grijă de corpul nostru fizic. Este necesar să fim atenți și la tipul de informații pe care alegem să le procesăm. Acestea devin hrana noastră emoțională. Fiecare emoție are rolul ei și este necesar să le onorăm, dar cheia unei vieți sănătoase este echilibrul emoțional, spre care ar trebui să tindem clipă de clipă. Așadar, vă recomand să consumați cu măsură informații cu caracter negativ, menite să inducă frică.
Ioana Olărașu
