Manifest spiritual de conştientizare a realităţii

Precum am observat în aceste zile de răstrişte, spiritul uman capătă puteri incomensurabile şi îşi descoperă veleităţi de solidaritate şi afecţiune cum rar dă dovadă în viaţa de zi cu zi.

Cu alte cuvinte, în astfel de momente în care apar tragedii care ne trezesc la realitate, sufletul şi latura umană a individului îşi arată adevărata faţă şi înlătură toate straturile de egoism, nepăsare şi lene în care se află în mod normal.

De ce oamenii nu învaţă din greşelile lor?

Aceasta este o întrebare care poate stă pe buzele tuturor în urma celor întâmplate vineri seară. Vedem cum, iar şi iar, mintea are prostul obicei de a se pune pe tânjeală. Conştiinţa noastră sufletească îşi face datoria şi, din când în când, poate ne mai dă câte un imbold. Astfel, se mai trezesc oameni care să verifice anumite legi, care îşi pun întrebări şi îşi fac probleme cu privire la demersul anumitor lucruri, căci de altfel oamenii trăiesc în spiritul zicalei: “lasă că merge şi aşa”.

De câte ori avem nevoie să ni se demonstreze că de fapt nu “merge şi aşa”?

Există un bilanţ al tragediilor născute din nepăsare

Circulă pe Facebook, controversata reţea de socializare cu două tăişuri din aceste zile, un bilanţ al tragediilor de tipul celei din clubul Colectiv, conform căruia alte evenimente de acest tip, dar poate de proporţii mai mici decât aceasta, s-au tot repetat de-a lungul anilor, însă din care statul român nu a învăţat nimic. Nu am să blamez statul şi nici pe cei care ar trebui să facă legile şi nu le fac cum trebuie. În schimb, am să fac apel la conştiinţa tuturor celor care au fost şi sunt afectaţi de ceea ce s-a întâmplat, fie ca victime directe, fie ca martori.

Avem puterea de a schimba ceva, chiar dacă mulţi gândesc asta ca pe o nenorocire care oricum s-ar fi întâmplat sau ca pe un ghinion al celor care au fost acolo în acea noapte. Ca să nu mai spunem de interpretările egoiste şi halucinante care s-au făcut pe marginea acestui subiect.

Nu, ghinionul nu a avut nimic de-a face în această situaţie, ci nepăsarea noastră zilnică. La astfel de situaţii nu se ajunge peste noapte, aşa cum nici organismul uman nu se îmbolnăveşte pe neaşteptate de boli incurabile. Toate evenimentele şi situaţiile din viaţă noastră au o bază pe care s-au construit, au un fond pe care se stabilesc şi nimic nu intervine pe neaşteptate. Inconştient, noi contribuim la tot ceea ce ni se întâmplă. Atunci când nu realizăm că fiecare faptă a noastră, fiecare cuvânt sau gând pe care îl emitem ca o intenţie contribuie la demersul lucrurilor pe plan general, suntem luaţi prin suprindere. Iar trezirea la realitate, sau căderea din nori, cum preferaţi să o numiţi, este cu atât mai dureroasă, pe cât de adânc am fost afundaţi în amorţire.

Există o vină colectivă a tragediilor de proporţii?

În mod cert! Şi această întrebare nu este menită să învinovăţească întreaga societate şi nici să facă pe nimeni să îşi pună cenuşă în cap, ci doar să ne determine să realizăm că suntem mai puternici decât considerăm că suntem. Putem schimba lucrurile la un nivel mult mai înalt decât o facem în mod normal şi ne putem implica mai mult în demersul lucrurilor în societate, dacă dorim acest lucru, bineînţeles.

„Este ciudat cum toţi se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe el întâi!”

…spune Lev Tolstoi în cartea sa „Scrieri filozofice” şi este un citat care se potriveşte extrem de bine în această situaţie. După aceste trei zile în care s-a ţinut doliu naţional, toată lumea se revoltă, schimbă, revoluţionează şi se trezeşte la realitate. Şi asta este exact ceea ce trebuie să se întâmple, însă: ce se va întâmpla după ce trece această perioadă?

Timpul este singurul care ne va arăta dacă am învăţat ceva din această situaţie cu adevărat sau nu, însă un lucru este cert: oricât de natural ar fi ca solidaritatea umană să se arate făţiş în astfel de situaţii, totuşi nu am fi ajuns în această stare de disperare şi agitaţie, dacă noi singuri nu am fi construit cu mâna noastră drumul către o astfel de întâmplare.

O schimbare din interior la nivel individual pe termen lung este primul pas către schimbarea societăţii. Nimeni nu va mai fi nevoit vreodată să schimbe lumea, dacă fiecare dintre noi conştientizăm că suferim de pe urmă propriei neglijenţe, iar unii mai mult decât alţii, de pe urma inconştienţei colective.