azk.ro -cosmetice profesionale pentru saloane

La capătul labirintului de cuvinte ne așteaptă cuminte adevărul experienței

Miercuri, 26.Oct.2016 11:35 Comunicare si relatii, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Înotăm, zi de zi, într-o mare de cuvinte. Fie că sunt scrise sau vorbite, ele par să reprezinte structura lumii noastre, însuflețind comunicarea.  Prin cuvinte aflăm dacă suntem „pe aceeași lungime de undă” în privința diverselor aspecte care ne preocupă.

Ritmul alert al vieții ne determină adesea să „tocim” cuvintele, mai ales atunci când le folosim pentru a umple un gol. Preferăm vorba în locul asumării unui moment de solitudine, ascultăm diverse păreri în loc să ne ascultăm pe noi înșine și avem tendința să privim tăcerile ca pe un „bau-bau” social.

O comunicare sănătoasă implică un echilibru între cuvinte și tăcere

Tăcerea dă formă cuvintelor, așa cum lumina dă formă umbrelor. Dacă nu s-ar ivi pe un fond de liniște, cuvintele s-ar arăta lipsite de sens, ceea ce se întâmplă atunci când ele sunt exprimate într-un ritm alert. Când o persoană se exprimă din perspectiva unui echilibru emoțional, vorbele sale capătă o profunzime care transmite mesajul cu mai multă ușurință. Astfel, comunicarea se conturează la un nivel mai profund comparativ cu discuțiile superficiale, ghidate de unicul scop de a umple timpul. Să fim atenți la felul în care comunicăm, căci tonul, într-adevăr, face muzica!

Cât de încăpătoare sunt, totuși, cuvintele, în raport cu experiențele noastre?

la-capatul-labirintului-de-cuvinte-ne-asteapta-cuminte-adevarul-experientei

Există o distincție de care tindem să nu fim conștienți și care creează controverse chiar și printre cercetătorii absorbiți de încercarea de a defini realitatea: Cuvintele nu sunt experiența, ci doar o descriere a sa. Definițiile sunt, prin definiție – finite, iar experiențele tocmai invers, prin varietate de perspective pe care pot să o anime. Marea există și fără să știe că o cheamă „mare”, iar pescărușii zboară fără să le pese că noi îi numim astfel. Creația pare să fie conectată la un puls misterios, dincolo de cuvinte. Redau un citat drag mie (M. Șișkin în „Scrisorar”):

„Nu te agăța de cuvinte. Sunt numai o traducere. Doar știi că orice cuvânt este numai o traducere proastă a originalului. Totul se întâmplă într-o limbă care nu există. Și acele cuvinte inexistente sunt cele adevărate.”

Cu alte cuvinte, „limba în care se întâmplă” lucrurile esențiale este intraductibilă, reprezentând mai degrabă o hartă a trăirilor ce nu pot să încapă în cuvinte. Adevărul stărilor interioare se exprimă efervescent sau lin, mai plin decât poate fi spus. Nichita Stănescu avea o artă a Necuvintelor, care îi deschide cititorului o lume dincolo de înțelesurile comune,  accesibilă prin introspecție.

Cuvintele sunt ca niște vaze în care așezăm buchetele de experiență. Privindu-le astfel, putem muta accentul asupra mesajului pe care dorim să îl transmitem, conectându-ne la trăire. Acea doză inexplicabilă a misterului de a fi înnobilează, cred, experiența. Dacă totul ar fi atât de ușor de pus în cuvinte, nu ar mai exista artă, ci doar un exercițiu fad al perfecțiunii robotice.

Partea frumoasă este că avem ocazia să devenim creativi în a exprima diverse emoții: un gest, o privire, o atitudine pot completa mesajul nostru. Coerența dintre ceea ce simțim și ceea ce comunicăm va îmbunătăți calitativ relațiile cu cei din jur, aducând un plus de onestitate și deschidere. Cum ar fi dacă ne-am propune să adăugăm profunzime felului nostru de a comunica, chiar și atunci când suntem ușor luați de valul automatismelor? Avem mereu la îndemână alegerea de a comunica echilibrat, în acord cu sine.

Ioana Olărașu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *