Horoscop săptămânal Taur 7 – 14 mai 2016
Socio-profesional
O săptămână în care sunt interesați mai mult de dezvoltarea lor personală decât de evoluția carierei. Este adevărat, nu neglijează acest sector, însă vor observa că Mercur în zodia lor îi ajută foarte mult să strălucească pe acest plan și nu trebuie să depună mari eforturi pentru a se face remarcați. Denotă încredere și profesionalism în colectivul din care fac parte acum și preferă să se axeze mai mult pe ceea le aduce satisfacții pe plan personal, lăsând soarta să-și urmeze cursul natural în viața lor profesională. Vor fi tentați să se implice în activități care îi ajută să-și descopere și alte talente și să se reinventeze. Este un moment bun pentru a apela la acele cursurile de auto-cunoaștere sau chiar inițiere în meditație. Universul lor lăuntric le spune șoptit deja de ceva vreme că există pentru ei ceva mai mult decât văd ei cu ochii în realitatea fizică și acum se simt pregătiți să descopere. O săptămână bună pentru a-și urma intuiția!
Dragoste
Nici în dragoste nu trebuie să-și facă mari griji. Relația pare că merge de la sine, iar partenerul le respectă acum spațiul personal și nevoia de libertate. Se simt mulțumiți că au în brațele cui se refugia noaptea, dar în această săptămână cel puțin, ziua, au nevoie să și-o petreacă în compania propriei persoane mai mult decât orice altceva.
Caută echilibrul care să le aducă pacea atât pe plan mental cât și fizic. Sunt conștienți însă că fără niște schimbări de mentalitate nu vor reuși să ajungă departe, așa că se vor implica în activități care îi ajută să se cunoască ceva mai bine pe ei înșiși.



