Horoscop săptămânal Taur 15-22 ianuarie 2017
Socio-profesional
Se pare că zilele acestea sunt menite pentru Tauri să-și dea seama încotro vor să se îndrepte în cariera lor. Simt nevoia să facă anumite schimbări și acum li se pare un moment propice. Influențele astrale îi ajută să facă o introspecție și să realizeze care este direcția în care vor s-o apuce acum. Nu le vine ușor să lase în urmă ceea ce fac în prezent, s-au implicat destul de mult însă vine un moment în care trebuie să spună stop! altfel vor deveni complet iritați și nemulțumiți de modul în care merg lucrurile pentru ei la locul de muncă. E bine să facă de acum demersurile necesare pentru ca apoi să le vină mai ușor să facă tranziția.
Dragoste
Iată niște zile în care au ocazia să-și consolideze relația. Au loc anumite evenimente care le dau de înțeles Taurilor că își pot exprima sentimentele în voie și nu au de ce să se teamă cu partenerul actual. Dacă își iau inima în dinții vor vedea că a meritat să riște. Îi așteaptă trăiri memorabile în acest sector.
Sănătate
Sunt ceva mai lipsiți de energie în aceste zile și le vine greu să se urnească să facă anumite activități pe care singuri și le-au programat. Au două soluții: ori găsesc motivația necesară, ori va fi necesar să inventeze scuze pentru neasumarea responsabilităților.


