Gândirea sănătoasă se reflectă în viaţa noastră de zi cu zi

Viaţa cotidiană e plină, pentru fiecare om, de tot felul de situaţii şi de fenomene, unele evitabile, altele cer foarte multă înţelepciune şi putere pentru a fi depăşite, mai ales cele care ne iau prin surprindere.
Depinde ce a învăţat fiecare din lecţiile pe care le-a avut, atitudinea în diferite împrejurări şi solicitări reflectă gradul de elevare spirituală şi modul în care înţelege viaţa. Viaţa este darul suprem primit de la Dumnezeu, modul în care omul îi oferă lăcaş acestui dar va influenţa durata propriei vieţi.
La ce aspecte ale vieţii trebuie să fim atenţi?
O să mă refer doar la câteva aspecte care sunt adevărate impedimente în calea unui stil de viaţă sănătos precum şi în calea progresului în toate domeniile de activitate.
Atitudinile faţă de tine însuţi, faţă de Marele Creator – Tatăl Ceresc, faţă de munca şi misiunea pe care o ai, faţă de plante, animale şi alte forme de viaţă:
- sănătatea şi armonia implică a te cunoaşte pe tine însuţi, a te respecta şi a te accepta cu defectele şi calităţile pe care le ai, a trăi prezentul şi a-ţi accepta trecutul asumându-ţi responsabilitatea unor fapte pe care le recunoşti, conştientizând că îţi aparţin şi nu le mai pui pe umerii altora;
- a trăi în mijlocul celor care duc o viaţă spirituală, care facilitează starea de a fi în comuniune cu Tatăl Ceresc, a avea rugăciunea în suflet prin tot ce faci, lucrul bine făcut, cu dăruire, acasă sau la servici – e ca o rugăciune, e misiunea pe care o ai pe această planetă şi pentru care ai fost pregătit şi instruit investindu-se în tine ca la rândul tău să dai lumină mai departe;
- a accepta realitatea aşa cum este ea cu tot ce a lăsat Dumnezeu, plantele, animalele, munţii şi apele, sistemele vii şi nevii fac parte din viaţa noastră ajutând la echilibrul natural, aducând frumuseţe în sufletele oamenilor, agresivitatea faţă de formele de viaţă înseamnă agresivitate faţă de tine însuţi şi faţă de forţele creatoare producând dizarmonie în Univers;
Atitudinile faţă de copii, părinţi, bunici, strămoşi, poporul tău şi ţara ta:
- actul de creaţie este sublim, fiecare copil este creaţia divină faţă de care părinţii au o mare responsabilitate, a abandona copilul, a-l maltrata sau a nu-i oferi cele necesare dezvoltării lui, lasă urme adânci şi în viaţa părinţilor, sunt fapte care aduc multe traume şi evenimente dramatice.
- a respecta personalitatea copilului (la toate vârstele), comunicarea permanentă cu el, educaţia şi instruirea sunt doar câteva lucruri esenţiale care fac parte din misiunea pe care o au mama şi tata faţă de toţi copiii din familie, ideal este să se petreacă totul fără etichetări, fără diferenţieri pe diferite motive, toţi copiii să fie egali în faţa părinţilor şi să se bucure de apartenenţa la acest nucleu sfânt – familia.
Copiii vor avea ca model viaţa din familia lor, atitudinile pozitive sau negative ale mamei şi ale tatălui se vor răsfrânge şi în viaţa lor de familie dacă nu au loc consilieri sau unele intervenţii terapeutice la timpul potrivit.
Marilena Moldovan