Faptul că îți pasă de ceilalți te face un om mai bun

Vineri, 27.Ian.2017 11:09 Inteligenta emotionala, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Dacă analizăm onest evenimentele recente care se întâmplă pe glob, nu avem cum să nu observăm că traversăm o perioadă grea, marcată de conflicte dureroase. Este ca și cum a venit vremea să învățăm lecții importante, să trecem prin momente grele tocmai pentru a deveni mai buni.

Cum reacționăm în fața durerii?

Fie că se manifestă în cercul apropiaților noștri sau la nivel global, durerea ne paralizează sau ne înfurie, ne oglindește propriile limite, ne împinge către  schimbare. La un nivel profund, durerea ne ajută să ne naștem din nou, când zăgazurile pe care ni le-am creat sunt prea puternice și nu pot fi îndepărtate decât printr-un cutremur temeinic.

Inima noastră este capabilă să conțină întreaga paletă de fenomene naturale, fiind ea însăși un fenomen al naturii. Durerea, asemenea unei zile ploioase, este trecătoare. În urma ei pot rodi, însă, atitudini benefice, profund umane.

Cu cât ne preocupă mai mult provocarea de a face față durerii și de a o alina, cu atât vocabularul nostru capătă diverse nuanțe ale atitudinilor posibile în fața durerii: milă, simpatie, empatie, compasiune. Psihologul Robert Shelton plasează aceste trăiri pe o scară ascendentă, în funcție de implicarea emoțională specifică:

Milă: Îți recunosc suferința.

Simpatie: Îmi pasă de suferința ta.

Empatie: Îți simt suferința.

Compasiune: Vreau să-ți alin suferința.

Mila este un sentiment de disconfort cauzat de suferința unei persoane/ființe și prezintă adesea un substrat patern, condescendent. Implicită noțiunii de milă este ideea că persoana/ființa vizată nu-și merită suferința, pe care nu o poate preveni sau anula. Mila presupune o implicare emoțională redusă comparativ cu empatia, simpatia si compasiunea, fiind mai degrabă o conștientizare și o recunoaștere a suferinței. Așadar, mila implică mai degrabă o judecată, o constatare (nivel rațional).

Simpatia implică grija pentru suferința unei persoane apropiate, acompaniată de dorința de a-i fi mai bine. Comparativ cu mila, simpatia presupune un sentiment al similarității și o implicare personală sporită.

Brene Brown ne aduce în vedere că simpatia, spre deosebire de empatie, separă și polarizează. Simpatia menține nivelul preponderent rațional întâlnit și în cazul milei. De exemplu, dacă o persoană împărtășește un adevăr dureros, precum: „Căsnicia mea nu mai funcționează.”, un răspuns precum „Cel puțin/Bine măcar că ai o căsnicie!” nu face decât să mențină tensiunea emoțională. Nu-i așa că seamănă, oarecum, cu tentativele nerealiste de a gândi pozitiv? Este în firea noastră să căutăm mereu răspunsuri, doar că uneori este sănătos să ne asumăm faptul că sunt dureri în fața cărora nu este nimic de spus. Ce ajută, totuși, în situațiile limită?

Un răspuns empatic nu va urma linia „bine că…/măcar…/cel puțin…” pentru că el nu este menit să dea soluții pe bandă sau să rezolve în doi timpi și trei mișcări. Un răspuns empatic poartă o marcă de autenticitate, o asumare a incontrolabilului și necunoscutului vieții. De exemplu, în cazul situației de mai sus, răspunsul empatic poate fi: „Nu știu ce să spun acum… Dar mă bucur că mi-ai împărtășit”.

După cum observați, acest mesaj nu conține o sugestie salvatoare și, totuși,  consolidează conexiunea dintre interlocutori. Așa cum adaugă Brene Brown, rareori un răspuns face ca lucrurile să meargă mai bine. Ceea ce face lucrurile să meargă mai bine este conexiunea. Cu toții am avut momente în care am fost martori la suferința cuiva drag și nu am știut ce să spunem. Cheia este că nu trebuie să dăm neapărat un sfat sau să venim cu o soluție magică.

Simplul fapt de a ne conecta emoțional cu persoana în suferința poate face minuni pentru bunăstarea ei! Paradoxal, atunci când ne relaxăm și ne asumăm faptul că și durerea are rostul ei, apar soluțiile.

Empatia presupune:

  • Să împărtășești perspectiva altei persoane,
  • Să ai o atitudine nonjudicativă, să nu critici și să accepți adevărul persoanei ca atare,
  • Să recunoști emoția,
  • Să împărtășești emoția, trăind-o alături de persoana vizată;

Prin empatie se conturează un spațiu sacru al conexiunii. Totuși, granițele rămân bine definite, persoanele implicate menținându-și conștiința individualității.

Compasiunea, nivelul mai profund al empatiei, include o latura activă: atitudinea compasivă. Nu se conturează doar rezonanța emoțională și conexiunea, ci și inițiativa de a opri suferința, de a face pași spre rezolvarea situației dureroase. Compasiunea stă la baza motivației prosociale, care ghidează comportamente altruiste.

„Dacă vrei ca persoanele din jurul tău să fie fericite, fii compasiv.
 Dacă vrei ca tu să fii fericit, fii compasiv.” – Dalai Lama XIV

Surse:

https://www.psychologytoday.com/blog/hide-and-seek/201505/empathy-vs-sympathy

https://www.youtube.com/watch?v=1Evwgu369Jw

Ioana Olărașu


Un comentariu

  • bucur says:

    Frumos articol ,scris sigur, de un om bun !
    Daca nu ne trezim ,cat mai repede, din amorteala acestor simturi, nu ne vom mai putea numi ,fiinte umane !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *