Eternul snobism

Snobismul a existat din totdeauna şi va exista până când ne vom deştepta şi vom face lucrurile aşa cum trebuie, nu aşa cum îţi impun capetele pătrate sau „spiritul de turmă”. Ascultam o cântăreaţă de operă pe un post TV, care şi-a desăvârşit cariera în străinătate. Dumneaei vorbea despre concertele care le dă în Anglia, pe o pajişte verde împrejmuită cu lemn, unde pasc nestingherite oile şi vacile, şi unde vin cei mai mari lorzi şi oameni de stat să asculte opere celebre, dar şi să se bucure de un picnic obligatoriu. Până aici nimic rău, dar acum vine pontul cel mare: toată această societate nobilă şi simandicoasă vine îmbrăcată în ţinută obligatorie foarte elegantă. Domnii îmbrăcaţi în frac şi papion, doamnele în rochii de seară cu pălării elegante, beau şampanie şi mănâncă caviar şi alte delicatese tăvălindu-se pe iarbă, înconjuraţi de oile şi vacile care pasc în voie.

Acum dacă tot te îmbraci în ţinută de seară şi mănânci simandicos de ce trebuie să tăvăleşti iarba de păşunat? Din snobism, fireşte! Snobii au existat din totdeauna! Au fost şi sunt acei oameni ridicoli care n-au ştiut şi nu ştiu nici acum să se adapteze evenimentului şi momentului. Trăiască nenea Iancu, căci el a surprins şi i-a ridiculizat foarte bine pe snobi şi snobismul!

Cândva lucrurile „sclipicioase” se purtau seara, ca şi bijuteriile scumpe, de altfel. Acum toată lumea este sclipicioasă şi plină de bijuterii la piaţă, la restaurant, la serviciu, pe stradă. Acest amestec neinspirat dă o senzaţie de ţopârlănism unde frumosul se împleteşte cu grotescul. Bărbaţii efeminaţi au cercei, zorzoane şi sclipiciuri, nădragii lăsaţi pe şale ca să se vadă elasticul de la chiloţi, iar femeile au devenit (cu rare excepţii) un fel de semafoare sau paratrăsnete sclipicioase multicolore care îmbracă orice numai să fie în pas cu moda şi să atragă atenţia.

Dacă se poartă ochelarii mari „toată lumea”, indiferent de fizionomie, îşi pune ochelari mari de fiţe. Şi mai „interesant” îi poartă tot timpul şi când nu este soare şi nici zăpadă, ba chiar şi în încăpere! Pari mai şmecher şi mai important dacă ai ochelari la ochi…

Dacă porţi un lucru pentru că este comod şi util este de înţeles, dar dacă te chinui în nişte haine prea lungi, prea scurte, prea mari sau prea mici şi porţi nişte accesorii care te încurcă şi te fac ridicol, ce rost are acest lucru? Are că numai aşa poţi fi numit snob!

Spiritualii îşi încarcă camerele cu cristale, anse, pendul, cărţi de tarot, fără să cunoască (de cele mai multe ori) valoarea acestora, folosirea lor corectă şi mai ales semnificaţia lor. Dar ce contează toate acestea, sunt la modă în „lumea spirituală”, de ce să nu avem şi noi?

Am fost la o conferinţă pe o temă esoterică, la Bistriţa (un oraş mic, dar cu o viaţă culturală impresionantă), şi conferenţiarul a întrebat de ce avem nevoie cel mai mult în viaţa noastră. Toţi am răspuns „spiritual” (doar era o conferinţă spirituală): de iluminare, trezire, cunoştinţe ezoterice, pace şi linişte sufletească, etc… Atunci conferenţiarul a întrebat simplu: dar de aer şi de apă nu are nimeni nevoie? A fost ca un duş rece, ca o palmă peste ten, această întrebare vădit ironică! Şi atunci am realizat ce snobi eram toţi cei care am vorbit. Spre ce legături înalte cu cerul tindeam, uitând esenţialul. Toate acestea nu se pot realiza fără să respiri şi fără să bei apă! Sigur că e loc de învăţat berechet, dar între trăirile oamenilor simpli, dar curaţi (care iubesc şi respectă mediul în care trăiesc, şi animalele care-i hrănesc) şi noi aspiranţii caraghioşi la lucrurile înalte, care am uitat esenţa vieţii din snobism, sigur primii sunt de ales. Ei respectă viaţa şi se integrează simplu la necesităţile adaptării în viaţa de zi cu zi, pentru că acesta e timpul în care trăiesc şi asta e natura lor firească!

Şi cum vă spuneam snobii există de când lumea!

Cecilia David