De ce există egoismul într-o relație?

Din articolele anterioare am văzut că la baza oricărei relații reușite stă comunicarea. Din acest considerent o relație de cuplu începe și se termină cu nevoile propriei persoane. Egoismul în relațiile de cuplu există fără doar și poate. De ce? Pentru că, în momentul când decidem să nu trăim singuri începem să căutăm o persoană de la care ne luăm energia exterioară motivaţională de care avem nevoie şi prin asta ne raportăm întotdeauna ceva mai presus de nevoile acesteia din urmă.
Dificultatea intervine atunci când egoismul într-o relație de multe ori este înțeles greșit și poate fi confundat cu alte stări și atitudini.
Ce este egoismul?
Egoismul este o stare interioară pe care o putem controla în funcție de nevoile personale. Ceea ce ne interesează este să aflăm în ce împrejurări putem defini fiecare dintre noi egoismul în relația pe care o avem. O definești ca pe o trăsătură de caracter dominantă sau doar o atitudine pe care o iei doar în anumite momente ale relației.
Ce provoacă egoismul într-o relație?
Egoismul este provocat de multe ori de lipsa de comunicare şi mai ales de sinceritate. Nevoile unuia dintre parteneri nu corespund mereu cu ale celuilalt.
Stimulii interiori pot provoca în cea mai mare parte existența egoismului, cei exteriori îl pot menține sau umbri. Egoismul apare şi din cauza frustrărilor avute. Din neîmpliniri avute în relaţiile vechi. Din teama de a nu fi iar dezamăgit. Din teama de a nu investi sentimente profunde şi a te simţi ,,singur,, în relaţie. Din teama de a nu aştepta în zadar satisfacerea totală a nevoilor. Din teamă şi din lipsa de încredere chiar în propria persoană.
Cine este primul? Eu, el sau noi?
Era o vreme când exista doar ,,noi,,. Nu aveai voie să primeze nevoile tale în relaţie şi să te pui tu pe planul întâi ca persoană. Trebuia să taci. Să asculți și să urmezi drumul relației după sistemul de valori impus de așa zisa ,,societate,,. Pentru a-ţi fie bine și ție, trebuie mai intâi să-mi fie mie bine. Dacă eu m-am simțit bine cu tine, atunci sper că și tu te-ai simțit bine cu mine. Această situaţie implica mai mult condiționare și nu sacrificiu, mai ales ţinând cont că egoismul este și o formă de automanipulare emoțională iar consecințele acestei forme pot fi imprevizibile.
Nu mai există noi ci eu. Dacă eu am găsit ce am nevoie de la tine, atunci mi-e bine. Dacă nu mai găsesc la tine ce aveam nevoie, nu mi-e bine. Acum noi s-a transformat în eu și tu. Ce vreau eu şi ce vrei tu.
Există soluţii pentru dominarea egoismului într-o relaţie?
Pentru început trebuie să te analizezi pe tine ca persoană în raport cu relaţia:
- Să-ţi analizezi atitudinea faţă de partener.
- Care nevoie primează în relaţie: a ta?
- Ce contează într-o relaţie pentru tine: să mă simt bine şi să-mi găsesc sursa de energie exterioară în această relaţie de cuplu.
- Să fiu doar eu nucleul relaţiei şi partenerul doar membrana exterioară a relaţiei.
- Ca să primesc mereu ceva din exterior trebuie şi eu să ofer, dar ce ofer partenerului seamănă mai mult a: indiferenţă, interes, sau mărunţişuri după chef. Meditează la aceste aspecte.
Echilibru dintre eu şi tu fără a exista pionii negativi control şi compromis, îl putem găsi prin comunicare şi mai ales sinceritate. Prin respect şi acceptare. Prin eliminarea indiferenţei şi prin a oferi atenţie partenerului nu doar când ai tu chef sau ai o nevoie acută de o îmbrăţişare sau un răsfăţ.
Temă de gîndire: În ce măsură domină sau nu egoismul în relația ta de cuplu?
Carmen Lupita