De ce e bine să discutăm de problemele noastre

Problemele nu dispar dacă vorbim despre ele, însă uneori o simplă discuție poate ajuta la îndepărtarea stresului provocat de acestea. Împărtășirea greutăților funcționează ca un brainstorming, dezvăluind noi perspective de abordare a situației stresante.

Fiecare dintre noi a trăit cel puțin o experiență stresantă apărută la locul de muncă, în familie sau în alte contexte. Ne este teamă sau rușine să discutăm despre problemele noastre, dar nu putem să le purtăm pe umeri în tăcere. Până când?

Cu toţii avem nevoie de un prieten în preajmă căruia să îi povestim ce am păţit. Când povestim despre ceea ce ne macină, dăm glas problemei, ne îndreptăm atenţia către ea, căutăm păreri şi de cele mai multe ori găsim indicii la care nu am fost atenţi de la început.

Furia este un duşman care ne ascunde adevărul. După ce analizăm situaţia la rece, ne dăm seama că există abordări mai bune. Recunoaşterea şi discutarea necazurilor este de cele mai multe ori soluţia pentru înlăturarea stresului.

Arta discutării problemelor

Linia dintre rău şi bine e subţire ca o pânză de păianjen. La fel este şi cu deschiderea sufletului. Trebuie să analizăm gravitatea problemei şi nivelul de sensibilitate al persoanei afectate înainte de a purta un dialog.

Sunt situaţii în care discutarea problemelor poate înseamna deschiderea rănilor şi producerea traumelor. Această idee aparţine psihologului Walter Mischel şi este descrisă în The Guardian.

Tehnica pe care Walter o propune este  ca subiectul să descrie experienţa negativă, din rolul unei terţe persoane, neimplicate în problemă.

În asemenea cazuri  o simplă confesiune  în faţa unei persoane apropiate nu mai este de ajutor, întrucât conflictul se hrăneşte cu durerea şi ajunge să facă mai mult rău.

Se recomandă ajutor specializat, consultarea unui psihoterapeut, care să permită pacientului să fie conştient de problemă şi în acelaşi timp să păstreze distanţa faţă de ea.

Cum alegem suportul emoțional?

Să ne punem deoparte problemele şi să uităm de ele.Găsindu-ne alte preocupări nu funcționează.

Chiar şi în cele mai grave situaţii, se poartă conversaţii pe seama dificultăţilor, cu ajutor specializat, prin tehnici diferite.

În niciun caz nu  încuiem necazurile într-un sertar al minţii şi ne prefacem că nu există, pentru că ne vor afecta mai devreme sau mai târziu, fără să  ne dăm seama.

Cum alegem să ne spunem povestea, depinde de fiecare.

Alegerea confidentului are la bază de obicei încrederea. Vorbim cu cei care nu ne judecă.

Este adevărat că avem tendinţa să căutăm confirmări la prieteni. Este indicat să avem în faţă o persoană care doar ascultă, nu plânge cu noi, nu emite judecăţi asupra situaţiei.

Până la urmă tot în mâinile noastre stă puterea de a rezolva o problemă, însă suportul emoţional are un rol deosebit pentru că ne eliberează de stres, de presiune.

Există o limită de acces a durerii. În funcție de această limită priviți către probleme, discutați despre ele şi căutați ajutor pentru a le stăpâni.

 Alexandra Cojocaru