Dacă avem suficient pentru a trăi fericiţi, de ce ne dorim mereu din ce în c...
O vorbă care mie unuia mi s-a părut absolut genială și din păcate, anonimă, mi-a înfrumusețat mai demult o seară destul de obositoare și cred că ar fi bine să v-o împărtășesc.
„Fericit se numește omul care se mulțumește cu ceva mai puțin decât are.”
Câtă simplitate și cât adevăr în cuvinte atât de modeste… Deseori cele mai profunde filosofii nu pot cuprinde fericirea, dar iată că cele mai simple cuvinte o pot defini câteodată.
Avem motive să fim nefericiţi, dar de ce uităm de ceea ce ne face fericiţi?
Vă îndemn să faceți un mic exercițiu, la fel de simplu în esența sa ca și cuvintele de mai sus, dar care dacă este făcut cu sinceritate și profunzime, vă poate schimba existența. Scrieți pe o foaie motivele pentru care nu sunteți fericit sau fericită. Știm bine că există lucruri pentru care merită să mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi, dar cam uităm de ele iar gândurile ne sunt ocupate mai degrabă de piedicile din calea fericirii. Apoi, scrieți în dreptul fiecărei cauze adevărata cauză. Pe de o parte, ar trebui să fiu fericit că am pantofi, alții nu au. Dar nu sunt noi. Sunt puțin tociți, nu mai sunt la modă, îi port prea des, sunt plictisitori, vreau alții. Pot scrie: nu sunt fericit pentru că nu am X perechi de pantofi. Cauza este nu nevoia de pantofi noi, ci dorința de a avea mai mulți. Am o casă, nu stau pe străzi, firește. Dar trebuie să schimb gresia și faianța, sunt vechi, nu-mi plac, vreau parchet, vreau încă o casă, alții de ce să aibă trei sau patru case și eu nu? Bine, nu trebuie să trăiesc în două, trăiesc într-una și pe cealaltă o închiriez. În felul acesta, nici nu mai trebuie să muncesc. Cauza nefericirii ar fi lipsa casei. Dar adevărata cauză ar fi dorința mea de a avea mai mult de o casă.
Tot ceea ce considerăm piedici în calea fericirii reprezintă lăcomia de a avea din ce în ce mai mult
Mai mult decât avem și mai mult decît ne trebuie. Sănătatea face excepție poate. Oare? Cei care s-au îmbolnăvit o vor înapoi, dar oare au apreciat sănătatea atunci când o aveau? Nu foarte mulți fac asta. Vrem un salariu mai bun, o casă mai bună, copii mai pe măsura așteptărilor, situație socială mai bună, influență mai mare, pantofi mai mulți, haine mai luxoase, bani mai mulți, călătorii și concedii în locuri și mai exotice decât anul trecut. Dar odată obținute, ne fac oare fericiți? O vacanță la mare sau la munte este foarte frumoasă, dar odată ajunși la Marea Neagră, tânjim să o vedem de la Varna sau Nisipurile de Aur. Odată aflați acolo, vom tânji să o vedem din Antalia. Odată ajunși în Antalia, Marea Neagră cu toată frumusețea ei va păli în comparație cu valurile clare din Croația. Și totuși, Croația nu este Hawaii, iar Hawaii nu sunt Caraibele.
La ce tânjesc oamenii bogați care trăiesc viaţa pe care noi o visăm?
Cred că după diversitate tânjesc, căci culmea, ei vin la noi la mare! Dacă ne mulțumim cu nimic sau dacă nu ne va păsa, vom fi întotdeauna fericiți să avem orice. Dacă ne mulțumim cu mult, nu vom găsi mulțumire în nimic, vrând tot mai mult, din clipă în clipă. Cheia este nu numai moderația, ci și modestia. A ne mulțumi cu mai puțin decît avarul, dar mai mult decât ce avem, poate duce deasemenea la neîmpliniri. Dar dacă avem deja atât de multe și ne-am mulțumi cu mai puțin, înseamnă deja că suntem în deplină abundență. Dacă miliardarii au mai mulți bani decât le trebuie, este valabil și la noi. Dacă avem mai mult decât un schimb de haine, suntem abundenți. Dacă avem mai multă mâncare încât să dăm și altuia sau să se strice pentru că nu am mâncat-o, avem preaplin, avem belșug.
Oamenii care nu vor atât de mult sunt văzuți fie ca nebuni, fie ca proști. Cum să nu vrei mai mulți bani, sau mai multe mașini? Sau mai mulți pantofi sau mai multe haine? Dar voi nu vreți 12 degete la o mână? Sau 30 de coaste? Sau chiar patru sprâncene? Cum? Am fi mutanți? Nu, pur și simplu am avea mai mult decât ne trebuie. Omul înțelept cam așa privește omul care vrea două paturi, deși nu poate dormi decât într-unul, ca un mutant care merită compasiune, înțelegere, milă. Oamenii care nu văd avuția sunt cei mai triști, deoarece căutând mereu ce are altul, nu văd ce au ei înșiși. Nici orbul nu este atât de orb, pe cât este omul care vrea mai mult decât îi trebuie.
Asterion
