Cum se fabrică o fantomă?

Fiecare ființă umană are abilitatea de a-și imagina orice dorește. Creierele noastre pot crea oameni, locuri și experiențe, fie reale, fie imaginare și putem realiza, cu mintea, călătorii fantastice unde nu vom ajunge poate niciodată cu adevărat. Copiii își creează prieteni imaginari cu care se joacă, dar am putea fi tentați să credem că lucrurile închipuite rămân în închipuire. Și totuși, din cele mai vechi timpuri, adepții religiilor orientale au susținut că există gânduri care se pot materializa și pot prinde chiar viață. Oamenii de știință din ziua azi chiar au reușit să demonstreze acest lucru, fabricând, efectiv, “fantome”.

 

Gândurile întrupate ne pot pedepsi?

 

Potrivit definiției date de erudiții budiști, tulpas sunt forme-gând create de anumiți inițiați, printr-un proces complex, însumând meditație, vizualizare și ritualuri specifice.

 

Ele apar ca o imagine mentală, pe care creatorul său o proiectează în lumea reală, hrănind-o din energia sa vitală până când devine o entitate de sine stătătoare. Se spune că procesul ar necesita câtva timp, dar în final tulpa poate fi văzută nu doar de cel ce o făurește, ci și de ceilalți oameni, ca orice lucru real. Mai mult decât atât, deși apar ca o extensie a persoanei care le “aduce la viață”, tulpas pot evolua distinct de voința acesteia și adesea pot deveni  creaturi malefice, pedepsindu-și chiar creatorul!

Credința în tulpas este adânc înrădăcinată în budismul tibetan.

Potrivit acestei religii, toate organismele posedă o energie vitală, mai puternică la unii oameni, mai slabă la alții. Inițiații tibetani spun că, printr-un antrenament spiritual intens, prin post, meditație și rugăciune, pământenii pot învăța să perceapă această energie și să o controleze. Eforturile colective ale unui grup de călugări produc mai multă energie decât cea degajată de o singură persoană. Credința în existența formelor-gând și în posibilitatea transpunerii lor în realitate există în multe culturi, mai ales în Asia Centrală și de Sud – în Bhutan, Nepal, China, India și Mongolia

 

O explicație pentru fenomenul poltergeist?

 

Profesorul Harry Price, de la Universitatea Oxford, a fost primul savant occidental care a abordat realitatea formelor-gând. El considera că “de îndată ce o idee s-a format în minte, ea nu se mai află sub controlul deplin al conștiinței care i-a dat viață”. O ipoteză extrem de incitantă, denumită a “cristalizării psihice”, a emis fizicianul Samuel Lentine, de la Rensselaer Polytechnical Institute. Orb din naștere, el declară că a ajuns prin meditație la concluzia că fenomenul poltergeist ar fi declanșat de  forme-gând temporare, ce produc energii turbionare în jurul lor. În opinia lui, organismul uman este de fapt compus din energie de diferite nivele și densități. Pornind de la ideea că subconștientul, sub impulsul stresului emoțional, poate împărți energia organismului în două entități ce funcționează complet separat, Lentine susține că o asemenea “formă-gând”, creată de subiect “asemenea unui chimist ce amestecă în laborator mai multe substanțe”, dar scăpată de sub controlul său, își poate dezvolta propria viață psihică, ajungând să populeze temporar lumea vie, cu propria sa personalitate și o inteligență limitată!

Este motivul, spune el, pentru care cele trei fenomene principale semnalate în cadrul ședințelor de spiritism – apariția de curenți reci, ciocănituri venite de nicăieri și stările de levitație se manifestă, mai mult sau mai puțin pregnant, și în cursul unei crize de poltergeist.

Deci, în mod logic, a presupus savantul citat, cele două situații trebuie să aibă o cauză comună, fiind declanșate de același tip de energie, rod al unei singure minți sau al mai multora (în cazul ședințelor de spiritism, în cadrul cărora participanții se concentrează, pentru a ajuta la materializare spiritului invocat).

Phillip, prima fantomă creată în laborator

Nu-i de mirare că, luând ca model ședințele de spiritism, s-a încercat și un dialog similar, prin folosirea ca “abecedar” a ciocăniturilor semnalate în pereți, răspunsurile pozitive fiind marcate de o ciocănitură, cele negative de două. Rezultatul a fost că, în dese rânduri, parapsihologii au obținut interesante convorbiri cu ceea ce ei credeau a fi o entitate inteligentă, frecvența dialogurilor atingând apogeul chiar atunci când fenomenele poltergeist erau la maximă intensitate!

“Hiba” acestui inedit mod de comunicare a fost rapid găsită de sceptici, care, observând că “entitățile” ofereau deseori date ce viza intimitatea investigatorilor, au presupus, firesc, că ciudățenia ar putea avea și o altă explicație, aceea că poltergeist-ul, departe de a fi o fantomă, acționa ca un fel de oglindă, reflectând propriile gânduri ale celor prezenți – la fel cum se întâmplă în cazul tulpas.

Argumentul suprem pe care aceștia îl aduceau în sprijinul ipotezei că însăși mintea umană poate produce o “entitate” practic inexistentă a fost crearea lui “Phillip”: în cadrul unui celebru experiment desfășurat la Toronto, în anul 1979, o echipă de oameni de știință și parapsihologi sub conducerea lui A.R.G. Owen a reușit, după inventarea unui personaj fictiv, numit Phillip, care ar fi trăit în Evul Mediu, fabricându-i-se o biografie romanțată, să intre în “dialog”, prin deja clasicele ciocănituri, cu “personajul”, deși acesta nu existase niciodată, dovedindu-se că răspunsurile sunt oferite de fapt de mințile participanților la experiment, prin psihotelekinezie.

Cercetătoarea Alice Bailey, în lucrarea ei “Tratat de magie albă”, scrie că “o formă-gând poate acționa ca o armă. Antipatia, gelozia, invidia, grijile sau temerile pot căpăta formă, provocând mari neplăceri, nouă sau celor din jurul nostru. Întreaga viață ne poate fi otrăvită de aceste stări negative, care au puterea de a se materializa și pe care le numim, în limbaj colocvial, “demonii noștri”, în vreme ce tibetanii le spun, în sanscrită, klesa, “otrăvuri”.

Tudor Gabriel