Cum ne ajută tehnicile și afirmațiile pozitive în procesul de auto-vindecare

Marți, 06.Dec.2016 16:05 Auto-sugestie, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Sunt sigură că putem numi cu ușurință un aspect al vieții noastre pe care dorim să îl vindecăm, fie că este de natură fizică sau emoțională. Echilibrul a fost destabilizat, iar acum căutăm o cale de a-l redefini.

Cui îi atribuim responsabilitatea pentru propria vindecare?

Apelăm la terapii tradiționale sau alternative, lifecoaching, psiholog/psihoterapeut, medici, nutriționiști ș.a.m.d. pentru a primi un răspuns. Prin astfel de metode obținem informații referitoare la ceea ce ne preocupă, primim sau creăm soluții. Să spunem că mergem la medic și ne prescrie un tratament pe care îl urmăm. Cine este responsabil pentru vindecare? Medicul care prescrie sau pacientul care alege să urmeze tratamentul? Vindecarea are loc dacă organismul răspunde la tratament. Observăm că vindecarea presupune o coerență între ceea ce intenționăm, ceea ce credem și ceea ce facem. Da, este important să și credem cu adevărat în ceea ce facem pentru că, altfel, găzduim un conflict interior care ne va confirma ulterior necredința. Totuși, tendința unei persoane care apelează la un sprijin extern pentru a rezolva o problemă este de a-și asuma reușita, dar nu și eșecul, care este trimis în grădina celui care a realizat recomandarea.

În mod paradoxal, eșecul vindecării poate să întrețină un context de viață pe care, la nivel subconștient, ne este teamă să îl pierdem.

Afirmațiile: mit sau realitate?

În privința autovindecării este necesară, pe alocuri, o demitizare, întrucât observăm în jurul nostru diverse „tehnici” de vindecare prin repetarea unor afirmații sau privitul efectiv în oglindă și emiterea unor gânduri despre sine care în fond, nu sunt crezute de cel care le spune. Cuvintele sunt puternice, dar atunci când le rostim fără să credem în ele nu sunt decât… o minciună. Mai devreme sau mai târziu, castelul nostru de nisip se va dărâma, lăsându-ne dezamagiți. Așa cum spune Pema Chodron, nimic nu pleacă din viața noastră până nu ne învață ceea ce trebuie să știm. Dacă nu înțelegem lecția și nu facem decât să tocim cuvinte și să ni le repetăm, rămânem în aceeași buclă de experiențe. S-ar putea să ne ajute mai mult să reflectăm cu inima deschisă la provocarea noastră, căutând să înțelegem ce anume din comportamentul nostru a creat contextul problematic și ce anume ține de noi să facem mai departe. În tot acest proces, răbdarea și compasiunea față de sine sunt esențiale.

Atitudinea potrivită sporește vindecarea, alături de ceea alegem să facem, fie că decidem să căutăm soluții pe cont propriu sau apelând la o persoană aproapiată sau la un specialist.

cum-ne-ajuta-tehnicile-si-afirmatiile-pozitive-in-procesul-de-auto-vindecare-2

 

Afirmațiile pot avea rolul de a ne întări încrederea, dar atenție – pentru a întări ceva este necesar ca acel lucru să fie deja acolo, ca parte a experienței! Când afirmăm cuvinte pe care nu le simțim aici și acum, ne aflăm în conflict cu sine pentru că nu acceptăm starea de fapt și încercăm să acoperim emoția, speriați fiind că ne-ar putea destabiliza.

Amy Morin, psiholog și psihoterapeut, a realizat o listă de obiceiuri ale persoanelor puternice din punct de vedere mental. Acestea, alături de corența dintre fapte și intenții, pot restabili echilibrul mult dorit. Redau îndemnurile ei și vă invit să vizionați și prelegerea TED pe care a susținut-o.

  1. Influențează pozitiv eficiența tratamentelor tale așteptându-te ca ele să funcționeze!
  2. Îmbunătățește-ți somnul scriind seara, înainte de culcare, într-un jurnal al recunoștinței!
  3. Trăiește mai mult concentrându-te asupra sensului vieții talei!
  4. Fii optimist și îmbunătățește-ți astfel imunitatea!
  5. Încetinește-ți îmbătrânirea prin meditație!
  6. Construiește-ți mușchii vizualizând că te antrenezi!
  7. Râzi! Astfel, scade riscul bolilor cardiovasculare.

Ioana Olărașu


2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *