Cum a început ghicitul în cărți

Cartomanția sau divinația în cărți a apărut prima oară în 1360 la curtea Spaniei, deși atunci se folosea termenul de ”sortilege” , adică vrăjitorie în general, și divinație în mod special.

Nu există o dată exactă când acest obicei sau ritual a început, dar de câte ori a fost pomenit în diferite manuscrise, a fost catalogat ca fiind un ”păcat”.

Referințe despre ghicitul în cărți se fac în scrierile lui : Francesco Pico della Mirandola(filozof),Juan Perez de Montalvan (scriitor și dramaturg spaniol) și Azpilcueta(filozof,economist,profesor universitar), dar întotdeauna  ca un ritual vrăjitoresc.

Prima carte despre ghicitul în cărți apare în Mainz, în 1505, urmând o serie de cărți despre divinație, de la începutul secolului 15 și până la sfârșitul secolului 16, foarte populare în Europa. În aceeași perioadă, în Italia, apare și prima referire la ghicitul în Tarot, făcută de Teofilo Folengo ( poet italian, a pus bazele stilului macaronarilor- un amestec între latină și italiană).

Cea  mai  autentică  relatare este făcută de Sir John Melton, în 1620, în cartea sa”  Astrologaster”  , în care povestește  cum  lui Henry Cuffe, executat pentru trădare, i s-ar fi ghicit în cărți și prezis de către un vrăjitor, că o să moară, cu 20 de ani înainte ca acest lucru  să se întâmple.  Se spune că vrăjitorul i-ar fi spus lui Cuffe să aleagă 3 cărți din pachet și să le întoarcă cu fața în sus. John Melton relatează, că după ce ar fi tras 3 valeți, Cuffe s-ar fi uitat la cărți foarte atent și și-ar fi văzut locul unde a fost executat, judecătorul  și  pe el însuși.

Înregistrări ale Inchiziție Spaniole  furnizează descrieri complete ale diferitelor femei care foloseau acest ritual pentru a le ghici altora, sau pentru a-și vedea ele însele viitorul. Acest tip de citire a viitorului este menționată de Inchiziția Spaniolă până în secolul 19. Din păcate detaliile acestor ”citiri” în cărți nu sunt dezvăluite, dar înregistrările arată cum s-a continuat tradiția timp de 2 secole.

Apoi în 1730, prima citire cu cărți normale, apare într-un teatru englezesc, în piesa de teatru anonimă: ”Jack- Gigantul ucigaș”. Se menționează că ghicitul se face cu un pachet de 52 de cărți, dar că înainte de a începe, se alege  o carte reprezentativă, în jurul căreia se face  ”citirea”. Cărțile se așezau sub diferite forme geometrice și se citeau în funcție de apropierea  sau asocierea cu  alte cărți.

În 1760, Oliver Goldsmith scria în nuvela sa ” Vicarul din Wakefield”,  în ceea ce privește cititul în cărți, că ”acest lucru trebuie să se afle printre  realizările unei domnișoare de familie bună”.

În Franța, cartomanția apare în seolul 18, începând să semene  din ce în ce mai mult cu ceea ce numim azi Ghicit în cărți”. Astfel, apare ”Tatăl Cartomanției”- Jean Baptiste Alliette ( 1738-1791), care își spunea  ”Eteilla”. În anul morții sale, 1791, Alliette publică o carte în care povestește cum a apărut ”cartomanția” prima oară în Franța, dar și  auspiciile sub care erai în funcție de  tipul cărților:

• De inimă roșie- fericire
• De inimă neagră- bani
• De treflă – nefericire, durere
• De caro- despre casă.

 Însă cea mai faimoasă, ghicitoare în cărți, sau așa cum îi plăcea să își zică ”Profeta”, a fost Marie-Anne Adelaide Le Normand (1772- 1843), cunoscută și sub numele de Domnișoara Le Normand, deoarece nu s-a căsătorit niciodată. Istoria o ține minte ca prezicătoarea Josefinei și a lui Napoleon Bonaparte, chiar dacă ea și-a făcut promovare prin diferite  scrieri și prin crearea pachetelor de cărți denumite : Micul Le Normand și Marele  LeNormand.

De la aceste pachete de cărți s-au dezvoltat și alte tipuri de cărți, cu altă imagistică, cărți care se folosesc și în zilele noastre, în Franța, evident asociate cu numele Le Normand, dar care nu au nici o legătură.

Pe de altă parte, Tarotul s-a dezvoltat mai mult în secolul 19, și spre deosebire de ghicitul în cărți normale  avea o tentă  mai ocultă.

În 1930, firma Grimaud, sub conducerea lui  Paul Marteau a dat o nouă viață pachetului de Tarot: ”Tarot de  Marseille”, oferind și un ghid  de citire a pachetului de cărți în 1949.

Cartomanția în toate formele ei, este practicată și în zilele noastre, și continuă să evolueze. Nu este încă o știință probabil, așa cum au devenit astrologia și ”cititul în scris”, pentru că societatea  condamnă aceste practici ca fiind oculte, iar religia ne învață că dacă practicăm suntem păcătoși.

Bibliografie:

https://www.academia.edu/6477311/Brief_history_of_cartomancy

 Alexandra  Dănciulescu