arleto.ro

Cele 7 reguli Zen ale Maestrului Shaku care îți vor redefini viața

Joi, 22.Iun.2017 00:00 Meditatie, Spiritualitate Lasă un răspuns 1 vizualizari

Maestrul Zen Soyen Shaku a fost primul Maestru Buddhist care a predat în Statele Unite. Shaku, de origine Japoneză, a fost discipolul lui Imakita Kosen. Shaku a fost capelan în armata Japoneză, în timpul războiului Ruso- Japonez. La finele războiului Shaku a atribuit victoria Japoniei culturii sale de Samurai.

În 1904, scriitorul Lev Tolstoi, i-a scris Maestrului pentru a-l ruga să  se declare împotriva războiului. Însă, acesta a refuzat, concluzionând :  ”câteodată omorul și războiul devin necesare atunci când aperi valorile și armonia oricărui individ, rasă sau țară, atâta timp cât este vorba  de inocenți”.

Maestrul Shaku a adunat aceste reguli întraga sa viață, dar le-a și pus în practică până în momentul morții sale în 1919.

Cele 7 reguli ZEN

  1. Culcă-te la aceeași oră în fiecare zi – astfel creezi consistență și ordine în viața ta. Mintea și corpul nostru necesită odihnă, pentru a putea da randament în fiecare dimineață. Astfel, te poți trezi oricât de devreme fără a fi obosit, calitatea dimineții fiind un factor important în determinarea  calității  vieții.
  2. Mănâncă cu moderație – este foarte ușor să uităm de efectul pe care îl are mâncarea asupra vieții, mai ales în societatea modernă.  Atunci când abuzăm de mâncare, nu realizăm pe moment dar există consecințe fizice, mentale și implicit globale. În general, mâncăm pe repede înainte sau nu mâncăm deloc, iar atunci când ajungem înfometați acasă nu realizăm că mâncăm mult prea mult. senzația de sațietate intervine după 20 de minute, dar dacă stăm în fața calculatorului sau televizorului, simțim nevoia să ciugulim câte ceva. Așa ajungem să mâncăm în exces și să ne facem rău singuri.
  3. Când apare o oportunitate nu o lăsa să îți scape, dar gândește-te de 2 ori înainte să acționezi – ia în considerare dacă oportunitatea apărută este justă și morală, dar mai ales să fie corectă pentru tine.
  4. Aprinde tămâie și meditează – meditația zilnică, mai ales dimineața are efecte benefice asupra organismului. Tămâia are anumite proprietăți, tocmai de aceea se și folosește de atâtea secole.
  5. Nu regreta trecutul. Fii atent la prezent – pe acest lucru se bazează filozofia Buddhistă, pe faptul că trcutul nu este real, nu mai există. Doar prezentul este cel de care trebuie să ne bucurăm. Cel mai important lucru este cum acțiunile noastre prezente vor influența viețile noastre viitoare.
  6. Ai grijă la ceea ce vorbești și cum vorbești, și practică acest lucru – există o vorbă foarte înțeleaptă: ”limba este mai ascuțită decât sabia”. Cuvintele sunt cele mai puternice lucruri din lume. Cuvintele au distrus povești de dragoste, au creat povești de dragoste, au început războaie și au adus pace. Dar, cuvintele nu au decât puterea pe care le-o atribui și nu mai mult, de aceea este bine să avem grijă nu numai  ce cuvinte scoatem pe gură, dar și modul în care le zicem.
  7. Să ai atitudinea neînfricată  a unui erou și inima iubitoare a unui copil – indiferent că este sau nu vorba de confruntare, trebuie să privim orice situație cu inima iubitoare a unui copil, fără ranchiună, fără resentimente. Un copil, are compasiune, înțelegere, vede orice persoană ca pe un egal, indiferent de statutul său social. Un copil este întotdeauna dispus să facă bine indiferent de consecințe, de rasă sau cultură.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *