Ce spun legendele Nativilor Americani că se întâmplă cu sufletul tău când ...
Nu știu dacă te-ai întrebat vreodată cât de importante sunt visele, sau dacă te-a interesat vreodată acest lucru. Deși unii susțin faptul că visele sunt legate strict de psihologie, există oameni care sunt foarte conectați la lumea viselor, și anume: Nativii Americani. Visele reprezintă un factor foarte important în cultura lor.
Copiii Nativilor Americani sunt învățați de mici să își amintească visele cât pot de bine, pentru a-i ghida și pentru a le folosi ca pe o fereastră în propria minte. Nativii americani consideră visele semnificative, pentru că ei cred că atunci când visezi o parte din suflet părăsește corpul.
Conform credinței acestora, fiecare persoană de pe Pământ are 3 suflete, nu doar unul singur. Primul este Sufletul-Ego, care se manifestă prin respirație. Al doilea este Sufletul-Corp, adică ceea ce ”ne umple” corpul de viață și energie, atunci când suntem treji. În sfârșit, al treilea suflet este Sufletul-Liber, adică acela care părăsește corpul fizic pentru a călători în vis. Acest al treilea suflet este cel care călătorește în alte dimensiuni iar celelalte două rămân în planul fizic, legate de corp.
Lumea viselor
Nativii americani susțin că mintea noastră nu visează așa cum credem noi, și nici corpul. În schimb, Sufletul-Liber este acela care se deconectează, pentru a călători pe alte tărâmuri, unde ia contact cu alte suflete umane.
Lumea viselor există la fel cum există și lumea fizică . Putem învăța multe dacă suntem deschiși către experiențele din ambele planuri. Tema filozofică a Nativilor Americani presupune că toată viața noastră este, de fapt, un singur vis, mai mare. Pentru aceștia, lumea viselor este la fel de importantă ca lumea fizică, deoarece ambele ne reamintesc că nimic nu este pentru totdeauna.
Spiritele și sufletele care ne ghidează, comunică cu noi prin lumea viselor, prin diferite evenimente și interacțiuni simbolice. Doar când visăm suntem capabili să primim și să transmitem informații spirituale și para-psihice. Nativii americani cer sfatul Bătrânilor din trib pentru a afla semnificația unui vis, la fel cum noi cerem sfatul terapeuților sau specialiștilor medicali, pentru a ne ajuta să înțelegem problemele lumii fizice.
Altă semnificație a visului
Prin vise ne conectăm cu spiritul și găsim ajutor. Lumea viselor reprezintă un alt plan existențial către care sufletul tău călătorește, atunci când dormi. Informațiile primite astfel te ajută să evoluezi. Ghidul tău spiritual nu te poate influența direct în această evoluție, astfel că folosesc lumea viselor pentru a-ți comunica mesajul pe care vrea să ți-l trimită.
Dacă alegi să crezi ce spun Nativii Americani, atunci nu poți nega importanța viselor. Dar indiferent care este alegerea ta, ar trebui să faci tot posibilul să îți amintești visele, pentru că oricum, au un scop. Indiferent cum vrei să îi spui: Suflet-Liber, Ghid Spiritual sau pur și simplu, subconștientul tău, scopul viselor este să ne ghideze prin viață, adică prin greutățile lumii fizice. Ceea ce te învață, depinde numai de tine: dacă vrei sau nu să afli!



