Ce înseamnă să fim generoşi cu adevărat?
Generozitatea este o atitudine a minţii în care cineva nu vrea să posede lucruri şi le distribuie altora, pentru că fiecare din noi avem întotdeauna mai mult decât ne trebuie.
Nu vom ştii niciodată ce înseamnă să fim generoşi dacă ţinem prea mult la lucrurile din jurul nostru!
Suntem mari colecţionari de ,,prostiuţe” şi lucruri inutile. Întotdeauna ne mai trebuie ,,ceva”, chiar dacă nu folosim acel lucru cu anii. Ideea nu este de a nu vedea valoarea posesiunilor, ci faptul că ar trebui să le putem dărui la fel de uşor. Problema adevărată este ataşamentul faţă de aceste posesiuni. Am văzut oameni care au murit sau au rămas cu boli grave de la pierderea de posesiuni. Dacă oricum nu luăm nimic cu noi, merită să paralizezi sau să mori pentru o casă, o maşină, un teren, o bijuterie? Spiritele marţiene sau cei cu ultimul sejur pe Marte au fascinaţie pentru posesiuni de orice fel. Lecţia lor este să înveţe să-şi depăşească acest ataşament. Sunt oameni care sunt conştienţi că nimic nu este al lor, dar şi oameni care strâng, omorându-se la propriu, fără să ia nimic cu ei! Sunt şi oameni bine îmbrăcaţi, bine mâncaţi, bine „avuţi”, care nici nu bănuiesc în ce disperare trăiesc cei nemâncaţi, neîmbrăcaţi şi „neavuţi”.
Cunosc oameni de mare valoare, care muncesc mult şi nu se ajung niciodată. Nu îşi permit nici cel mai mic lux. Şi cunosc oameni care muncesc puţin sau deloc, dar cărora astrele le-au hărăzit un trai bun, confortabil. Ei nu ştiu că aceasta este o mare lecţie pentru ei şi că trecerea acestui test îi înalţă sau îi coboară. Cei avuţi vin pe lume cu astrele de partea lor, nu pentru a se îmbuiba şi a deveni neoameni prin atitudinea lor arogantă de „îmbuibaţi planetari”. Li se oferă şansa să-şi plătească datorii vechi prin toţi acei oameni şi situaţii pe care le scoate Dumnezeu în calea lor. Fiindcă nu ştii niciodată când şi cu cine îţi încearcă Dumnezeu mila!
Cum putem practica adevărata generozitate?
În India şi Tibet, printr-o educaţie religioasă riguroasă, oamenii oferă tot ce au mai bun şi de valoare, ca să nu îşi creeze nici nu fel de ataşament. Generozitatea este practica de a dărui pentru a nu crea ataşamente periculoase. Toţi spunem cu convingere, copilul meu, soţul meu, casa mea, dar în realitatea lui Dumnezeu nimic nu este al tău! Totul îţi este împrumutat ţie pentru evoluţie şi desăvârşire spirituală. Cum să evoluăm de unii singuri fără ajutor? Cum să experimentăm bucuria, durerea, umilinţa, distrucţia, dacă nu cu ajutorul maeştrilor noştri de zi cu zi, părinţi, soţi, copii, prieteni, rude şi a omenirii în general? Dăruirea crează mulţumire sufletului şi este originea a tot ce este mai frumos în viaţă. Nu mai ştim ce este generozitatea şi iubirea, fiindcă ne-am modificat profund valorile. Acum domneşte legea sexualităţii lipsită de iubire şi transfigurare, pentru că ea nu cere dăruire personală. Poate fi şi un act mecanic, poate fi şi ca o afacere între doi străini. Doar iubirea uneşte două persoane care se cunosc intim, care nu sunt împreună pentru a se exploata, ci pentru a evolua una lângă cealaltă. Fără iubire şi dăruire, sexualitatea devine frivolă şi vulgară.
„Dorinţa de a avea, de a poseda, fără să fii pregătit să dai, nu este doar o mare slăbiciune pentru un lucru anume. Este o dorinţă mai generală de a-ţi ocupa timpul cu ceva, de a schimba mereu tot timpul ceva cu altceva. Este mai curând un obicei pe care cineva tinde să şi-l formeze printr-un proces nevrotic al gândirii”- ne spune Chogyam Trungpa în cartea sa ,,Meditaţie în acţiune”. Şi dincolo de toate este frica de-a nu rămâne fără o posesiune sau alta, uitând că dealtfel nimic nu este al tău.
În „Creanga de Aur” a lui Sadoveanu, se vorbeşte la modul profund de generozitatea izvorâtă din înţelepciune. Acea înţelepciune şi smerenie a sufletului, despre care vorbeşte şi Mircea Eliade în „Biblioteca Maharajahului”. Acel maharajah îşi slujea servitorii în cele mai călduroase momente ale zilei şi şi-a împărţit averea în mod egal cu toţi supuşii din ţinutul său. Viitorului prinţ, fiul cel mare a primit de la tatăl său numai biblioteca acestuia. Să credem că oamenii generoşi au trăit numai în vremurile de demult şi acum sunt pe cale de dispariţie? Eu zic să mai sperăm şi să mai credem încă în generozitatea umană!
Cecilia David
