Ronde.ro

Ce am conștientizat despre mine după de 30 de zile de meditație Areiki

Miercuri, 05.iul..2017 00:00 Meditatie, Spiritualitate Lasă un răspuns 1 vizualizari

Continui seria articolelor din culisele Nirvana Yoga și vreau să vorbim astăzi despre cum mă simt după 30 de zile de meditație Areiki.

I-am întrebat pe cei din jur, pe cei apropiați cu care mă văd cel mai des, aproape zilnic, dacă observă vreo schimbare la mine. Răspunsul a fost: nu.

  • “Nimic?” întreb eu.
  • “Nu” mi s-a răspuns. Nimic.

De curând am citit un citat despre meditație care spune: “Poate că pare că nu fac nimic și stau degeaba cu ochii închiși, dar la nivel molecular sunt incredibil de ocupat/ă”.

Adevărul este că la exterior, da,  nu se vede nimic, nici o schimbare, sunt același om, însă în interiorul meu s-au schimbat foarte multe lucruri și asta este ceea ce contează.

Meditația Areiki așa cum spuneam și într-un articol recent constă în concentrarea atenției asupra senzațiilor din palme, iar în aceea ce privește gândurile și agitația minții trebuie să le lăsăm să se desfășoare în voie. Gândurile vin și trec de la sine și nu trebuie să ne luptăm să nu mai avem gânduri sau să facem mintea să tacă. Tot ce trebuie să facem este să ne (re) aducem mereu atenția la palme.

Inițierea în această practică se face în două etape. Prima inițiere în care ți se explică în ce constă Areiki, cum lucrează și cum se practică. Urmează apoi 30 de zile consecutive de practică.

A doua inițiere cu simboluri în care întărești concentrarea minții asupra senzațiilor din palme.

După care…the sky is the limit. În funcție de cum te simți și de schimbările pe care această practică le aduci, alegi ce să faci mai departe.

Până acolo însă, haideți să vorbim despre:

Ce stări, trăiri, senzații poți experimenta în timpul practicii?

  • Gânduri excesive
  • Emoții puternice
  • Sentimente refulate (blocaje, obstacole energetice care se aflau în sinea ta și acum ies la suprafață)

În linii mari cam astea sunt primele informații pe care le aflăm despre ceea ce se întâmplă în timpul meditației Areiki.

Mai departe de atât…

Ce am experimentat eu și ce pot spune despre aceste 30 zile de zile este că:

  1. Am conștientizat faptul că am gânduri
  2. Am conștientizat sursa lor – din frici, blocaje, sisteme create pentru auto-apărare
  3. Am conștientizat cum gândurile pot crea stări
  4. Am conștientizat diferența dintre gânduri și stări cât și ceea ce le leagă
  5. Am conștientizat cum lucrează energia în corp
  6. Am conștientizat legătura dintre minte și corp
  7. Am conștientizat cum corpul simte/are senzații, reacționează și este conectat din punct de vedere energetic în orice moment, la orice ne înconjoară…

Cred că ultima de fapt a fost una dintre cele mai puternice conștientizări care au avut loc undeva în jurul cele de-a 14, 15 zi de practică.

 

Cum mă raportez acum la mine, la corpul și mintea mea:

  • Sunt atentă la gândurile pe care le am și la ce provoacă ele în organism
  • Sunt conștientă că unele crează stări pe care nu mi le doresc
  • Las lucrurile negative să treacă mult mai ușor
  • Conștientizez din ce în ce mai des momentul prezent în care mă aflu
  • Conștientizez din ce în ce mai des diferența dintre starea de gândire – acea în care ne lăsăm pradă unei stări de veghe și în care gândurile se plimbă efectiv prin mintea noastră 90% din timp, ca atunci când mergem pe stradă, când ne spălăm, când gătim, chiar și când facem o acțiune de tip uitat la un film, citit, vorbit cu cineva – și starea de a fi
  • Știu acum că momentul prezent nu este condiționat de viitor.

Adică pentru a mă simți bine și împăcată cu mine în prezent nu trebuie să-mi fac o mie de planuri și idei despre cum o să arate viitorul meu și despre cât de fericită o să fiu atunci când o să am x,y, z…

Pur și simplu am descoperit (și exersez în continuare) că e suficient să fii atent și conștient de momentul în care trăiești pentru a fi echilibrat. Atât.

Restul sunt povești ale minții: viitorul, sarcini, relații, bani, job, familie, dragoste, societate, carieră, dietă, prieteni, etc. Evident, există și ele însă dacă nu le raportăm la momentul prezent, ci doar avem așteptări și le impunem constant condiții, nu vom ajunge să trăim niciodată acea viață pe care ne-o dorim.

Ce pot să spun în încheiere este că dacă te hotărăști să începi această practică și:

  • Te simți stresat/ă și ai o mie de gânduri – nu-i nimic, continuă practica
  • Mintea îți spune că pierzi timpul în loc să te ocupi de altceva – nu-i nimic, continuă practica
  • Nu simți senzații în mâini – nu-i nimic continuă practica
  • Nu vezi nici un rezultat, nu te simți mai relaxat/ă după 3,4,5,8 zile – nu-i nimic, continuă practica!

Oferă-ți timp cu alte cuvinte și schimbările le vei vedea treptat. Personal, în 30 de zile simt că am evoluat cât în toți acești 25 (aproape 26) de ani de când sunt pe Pământ, și este doar începutul.

Toate conștientizările pe care le-am avut au răsunet în interiorul meu și se vor vedea în comportament în decurs de câteva, luni, ani.  Nu mi-am setat așadar nici un deadline pentru această practică, o fac zilnic, durează 1 oră și 21 și minute în medie și încerc să o integrez în rutina mea de zi cu zi.

În mod evident, fiecare procedează așa cum simte. Poți practica Areiki pentru 10,20, 30 de zile sau pentru 3 luni fix. Ulterior vezi care sunt rezultatele, însă dacă te hotărăști să începi această practică, tot ce pot să spun este: acordă-i o șansă.

Pe Veronica o găsiți la yogi@nirvanayoga.ro sau la 0733 756 897. De asemenea puteți consulta și celelalte practici pe site-ul celor de la Nirvana Yoga pentru a vedea care vi se potrivesc mai bine: https://www.nirvanayoga.ro/cursuriyoga-1/.

19679703_1136118829866234_1363493023_n

Namaste!

Nicoleta Diaconeasa


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!