7 semne că cineva drag plecat dintre noi te contactează în vis
Te-ai trezit din somn, pentru că ai avut un vis atât de real încât nu îți vine să crezi! În vis se făcea că cineva drag ție, plecat dintre cei vii, ți se arăta, iar visul era cât se poate de real. Este posibil ca cineva decedat să încerce să te contacteze în vis?
Când dormi accesezi subconștientul și părțile inconștientului tău. Ai acces la alt nivel de memorie și emoții decât dacă ai fi treaz. Câteodată însă, un vis nu este decât atât un vis, o memorie pe care o ai despre cel plecat dintre cei vii.
Este posibil totuși, ca în vis să te fi vizitat un om drag ție. Mai mult de jumătate dintre americani cred în viața de după moarte, mulți însă cred că și cei decedați ne pot contacta. Când cineva drag moare, trecem printr-o perioadă de doliu, de jelire a acestuia. Această perioadă de doliu poate ține săptămâni, luni, sau chiar ani. De cele mai multe ori, pierderea aceasta nu se vindecă niciodată.
Visele în care visezi o persoană decedată, reprezintă o parte importantă a perioadei de doliu. Cel care visează își amintește de acea persoană dragă, și pentru o scurtă perioadă de timp, nu mai simte atâta durere pentru pierderea suferită. Este ca și cum prezența acestuia în vis ne ajută să simțim ca și cum nu ar fi plecat dintre noi.
Dacă ați experimentat vise cu persoane decedate, vă prezint 7 semne prin care îți vei da seama dacă încearcă să te contacteze.
7 semne că o persoană dragă, decedată, încearcă să te contacteze
- Te trezești cu sentimentul că cineva te privea în somn – mulți dintre noi au impresia că cei plecați dintre noi, ne veghează încă. Atunci când te trezești din somn cu sentimentul că a fost cineva cu tine în cameră, poate chiar asta înseamnă că acea persoană are grijă de tine și te veghează. Deși sentimentul că ești supravegheat te poate deranja, în acest caz ar trebui să te simți în siguranță.
- Amintiri reale cu oameni dragi – când ești treaz îți aduci aminte de cel plecat dintre noi, dar amintirile din vis pot înseamnă că persoana respectivă încearcă să te contacteze. Acest lucru se întâmplă de obicei, când visezi ceva ce ai uitat despre persoana respectivă. Există posibilitatea, ca în acea amintire să fie un mesaj pe care încearcă să ți-l transmită.
- Persoana dragă apare altfel decât ți–o amintești – dacă o persoană dragă, plecată dintre cei vii, îți apare în vis dar în alt fel decât îl știai, înseamnă că vrea să te avertizeze. Fii atent la ceea ce încearcă să îți transmită, observă semnele! Este posibil să vrea să te atenționeze în privința unei situații periculoase sau a unei schimbări.
- Te trezești cu un sentiment de pace – dacă te trezești odihnit și liniștit, s-ar putea ca cel decedat să fi vrut să te ajute, trimițându-ți un somn liniștit. În cazurile de comunicare în vis cu cei decedați, s-a observat că oamenii au trecut mai ușor peste pierderile suferite. Această pace spirituală ne ajută să funcționăm în viața de zi cu zi.Știind că există viață după moarte și că persoana iubită te așteaptă, durerea pierderii este mai mică.
- Visele se simt reale – după aceste vise te simți ca și cum acel om chiar a fost lângă tine. Aceste vise sunt atât de reale, încât poți simți, mirosi și auzi persoana dragă. Ele sunt cât se poate de intense emoțional tocmai pentru că simți prezența atât de puternică. Persoana iubită nu a vrut să îți cauzeze suferință, dar a vrut să fie din nou lângă tine.
- Persoana iubită era mai tânără și mai sănătoasă decât atunci când a decedat – apare în acest mod tocmai pentru că așa vrei să ți-o amintești. Vor să știi că nu au suferit și că acum pot apărea întregi și fericiți.
- Cel decedat îți spune că îi este bine și că este încă cu tine – câteodată, în vis, cel decedat vorbește cu tine. De cele mai multe ori vor să știi că totul este bine acolo unde se află ei.


