6 practici spirituale care îți cresc șansele de succes
Întotdeauna mi-a plăcut să îmi fac singur programul, să lucrez cum consider eu de cuviință, dar în același timp să am un șef care să ia deciziile grele și care să îmi spună ce să fac când sunt prea copleșit de probleme.
De abia în ultimul an am realizat ce trebuie făcut în afaceri și cum să elimin frica din deciziile pe care trebuie să le iau.
Am descoperit câteva practici spirituale care mi-au permis să iau contact cu eu-l meu interior, și care mi-au adus ” înălțarea” în afaceri. Nu pot spune că sunt un maestru spiritual, de abia mi-am udat degetele, ca să zic așa. Ceea ce vă pot spune însă, este cum am aplicat eu aceste practici în afacerea mea, ce efecte uimitoare am avut și cum poți face și tu la fel.
Cele 6 practici spirituale care m-au ajutat
- Intuiția – inițial mi s-a părut ridicol să îmi ascult intuiția. Era mult mai logic să fac liste de pro și contra, să fac cercetare, să pun în balanță riscurile. Asta până când, evident, nu am mai avut răbdare și timp. Nu numai că mi-am ascultat intuiția, am învățat să am încredere în mine, trecut-prezent-viitor. Accesând toate aceste ale sinelui a devenit din ce în ce mai ușor, pe măsură ce practicam anumite ritualuri de meditație și deveneam mai serios în privința acestui lucru. Am început să iau decizii mai repede, procesul de gândire intuitiv a devenit mai rapid, crescând astfel productivitatea și produsul finit. Plus că, acum am mai mult timp să învăț și să îmi îndeplinesc obiectivele spirituale.
- Kundalini yoga – descoperirile mele au venit cumva pe neașteptate, prin Kundalini yoga. Dacă fac o căutare rapidă pe Google, o să vezi că popularitatea acestei practici se află printre cei mai bogați, de succes și faimoși oameni. Nu are nimic de-a face cu pusul unui picior după cap ( deși am auzit că și asta este o tehnică spirituală foarte puternică), ci mai degrabă cu conectarea cu o putere mai înaltă. Prin Kundalini mi-au trezit interesul meditația, numerologia, astrologia, puterile paranormale.
- Meditația – nu pot sta pe coate, dar pot sta cu capul pe pernă, ascultându-mi respirația. Cer semne în mod direct de la spiritul meu păzitor, și caut confort și inspirație în numerele duble și cai ( energia mea spirituală). Sincronicitatea a înlocuit coincidențele, gândirea pozitivă a înlocuit-o pe cea negativă, curiozitatea în locul frustrării, umorul în locul disperării, auto-reflecția în locul anxietății și dragostea în locul fricii. Credința mea în puterea Universului a fost supra încărctă de conexiunea cu Eu-l meu superior. Meditația zilnică s-a dovedit a avea o putere de transformare extraordinară pentru afacerea mea. Inițial mi s-a părut o pierdere de timp. Puterea adevărată a venit atunci când intram în meditație pentru a cere ajutorul. Acum, pentru orice problemă aș avea, mă duc și ”îmbrățișez perna”, și știu clar că voi primi o soluție .
- Conversația cu sinele – prin meditația am putut intra în conversație cu toate personalitățile mele alternative. Când am o problemă întreb direct ce anume ar face ele sau cum ar soluționa problema respectivă. Nu mai sunt atât de închis la minte cum credeam înainte. Fiecare dintre noi are toate răspunsurile necesare în interiorul său. Trebuie doar să ascultăm cu atenție. Nu e ca și cum primim intrucțiuni în cuvinte ci mai degrabă în sentimente, având un sentiment de siguranță.
- Cunoașterea, reacția și auto–controlul – de-a lungul timpului, am învățat să acționez cu dragoste, cu intenții pozitive, să fiu conștient de situațiile periculoase și să aleg să nu reacționez. Faptul că depășești obstacolele ce apar în calea ta, reprezintă o modalitate de a te conecta la o putere mai înaltă. Brusc devii maestrul yoghin al imperiului tău spiritual. Crescându-ți vibrația ai o altă modalitate de a impacta clienții, angajații, furnizorii și orice persoană cu care interacționezi. Este imposibil să nu iasă cum vrei tu! Nu există nimic negativ atunci când îți poți controla emoțiile.
- Încredere, dragoste și abandon – dacă am făcut tot posibilul să reduc negativitatea din jurul meu, atunci sunt recunoscător și mulțumit că am ceva să îmbunătățesc Faptul că mențin o energie pozitivă mă ajută să îi mențin pe cei din jurul meu la fel de pozitivi și îndatoritori.
Explorând această lume spirituală, am învățat că puterea, inspirația, vibrațiile pozitive, toate vin din interiorul meu. Ceea ce înseamnă că toți avem acces la ele.


