Horoscop săptămânal Peşti 19-26 decembrie 2015

Socio-profesional
Nativii zodiei Peşti vor avea parte de nişte zile pline de evenimente în perioada următoare. Vor avea grijă să-şi organizeze cât mai bine treburile pentru a se asigura că vor avea nişte sărbători liniştite alături de cei dragi. Au avut foarte mult de muncă în ultima perioadă şi din acest motiv, nativii abia aşteaptă să prindă câteva zile bune de concediu pentru a-şi reîncărca bateriile. Nu au nevoie de prea multe lucruri, nici de agitaţie, nici de locuri exotice de vizitat iarna, ci doar de prezenţa celor dragi şi vor simţi imediat cum echilibrul se instalează în interiorul lor. Între 19 şi 21 vor munci mult ca să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile pe care le mai au de îndeplinit atât la slujbă cât şi în pregătirea gospodăriei pentru sărbătorile de iarnă. Vor merge la cumpărături, vor găti şi se vor simţi bine alături de cei dragi în săptămâna care urmează, cu o singură condiţie – să încerce să nu mai idealizeze foarte mult aceste sărbători şi să ia lucrurile aşa cum sunt. Este posibil ca o rudă apropiată sau chiar un prieten foarte bun să le arate că lucrurile nu sunt chiar aşa cum cred ei şi că oamenii ar trebui să dea dovadă de bunătate şi afecţiune pe întreg parcursul anului, nu numai de Crăciun. Aşa că dacă nu vor primi exact cadourile pe care şi le doresc ei, nu trebuie să se gândească decât la un singur lucru – mai sunt şi alte zile din an, la fel, sau chiar mai importante decât 25 decembrie pentru ei. În plan financiar, cel puţin, totul merge ca pe roate şi vor apuca să-şi îndeplinească acele mici plăceri pe care le aşteptau de mult.
Dragoste
În cuplu, zile bune pot fi între 19 şi 22 decembrie atunci când nativii zodiei Peşti dau dovadă de înţelegere şi afecţiune faţă de partenerii lor şi vor suprinşi să observe că aceştia îi vor răsplăti cu nişte gesturi de iubire la care nu se aşteptau. Între 24 şi 26 decembrie vor petrece momente frumoase alături de familie şi este posibil chiar să aibă parte de o surpriză foarte frumoasă din partea partenerului. O vor găsi sub brad sau în inima lui?
Sănătate
Nu au motive de îngrijorare în ceea ce priveşte acest sector al vieţii lor, însă trebuie să aibă grijă să nu se mai trateze după ureche, chiar dacă simptomele lor nu par a fi foarte grave. Vor avea o stare de spirit excelentă între 22 şi 25 decembrie şi orice mică afecţiune va păli în comparaţie cu trăirile pe care le vor experimenta în aceste zile.