Trebuie să învăţăm să ascultăm, să medităm şi abia apoi să vorbim

Definiţia ascultării este simplă, la prima vedere ea însemnând acţiunea de a asculta sau de a fi în ascultare faţă de cineva sau ceva. Ascultarea este acea virtute divină care îl îndrumă pe om, canalizându-l pe calea cea adevărată a îndumnezeirii, a intrării în comuniune cu Dumnezeu.

Voi încerca să vă prezint ascultarea ca virtute divină, analizând-o deci, numai din punct de vedere spiritual, deoarece toate încep în realitate de aici.

Ascultarea se împarte în două categorii distincte:

• ascultarea în sens de comunicare: „stau şi ascult în tăcere”.
• ascultarea în sens de respectare a învăţăturilor pe care le primim şi punerea lor în practică

Între noi şi Dumnezeu Cel Adevărat există o mulţime de spirite care alcătuiesc Ierarhia Cerească.

Prin urmare, nu poate exista ascultare faţă de Dumnezeu fără a exista o manifestare clară a ei faţă de spiritele superioare care alcătuiesc această Ierarhie.

Sau, astfel spus, o existenţă nu-şi poate manifesta virtutea ascultării faţă de Dumnezeu dacă nu manifestă ascultare faţă de toate existenţele superioare ei din punct de vedere spiritual, existenţe cu care, într-o împrejurare sau alta, intră în contact.

Care este rolul ascultării în evoluţia spirituală?

În Ceruri, respective în dimensiunile superioare, ascultarea este firească şi ea se manifestă plenar, astfel că toate spiritele ascultă normal şi firesc de spiritele superioare lor din punct de vedere ierarhic. Aici lucrurile după cum vedeţi sunt cât se poate de clare. Cine dă dovadă de neascultare, îşi schimbă vibraţia, decade automat şi-şi pierde locul pe care l-a avut în Ierarhie. Un asemenea exemplu este cel al lui Lucifer, al cărui mit legat de căderea sa persistă şi azi.

De ce sunt atât de aspre în Ceruri regulile privind ascultarea?

Simplu. Pentru a ajunge la cunoaştere, pentru a putea evolua din punct de vedere spiritual, existenţele fără trup trebuie să asculte de superiorii lor, care de fapt nu fac altceva decât Voia Domnului Dumnezeu, trebuie să manifeste normal şi firesc virtuţile divine.

În Ceruri, aşa cum am mai spus, ascultarea se manifestă normal şi firesc. Din acest motiv viaţa în aceste Ceruri este sublimă, în deplină armonie, Iubirea lui Dumnezeu manifestându-se plenar pentru fiecare existenţă în parte. Adică toate existenţele Cerurilor menţionate beneficiază (evident, fiecare după gradul de elevare pe care îl au) plenar de efectele benefice ale Iubirii Divine. Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedeţi, dragii mei, cât de importantă este ascultarea în Cerurile Împărăţiei? Aţi înţeles şi de ce? Unii dintre voi au înţeles, alţii nu. Şi pe cei care au înţeles, dar mai ales pe cei care nu au înţeles, îi invit să mediteze la acest subiect…

Care este rolul ascultării în lumea materială?

Ei bine, aici lucrurile se complică şi apar din această cauză multe necazuri, multe urcuşuri şi multe coborâşuri. În momentul în care vine la întrupare, spiritul dă dovadă de ascultare 100% faţă de toate spiritele superioare lui prin care se manifestă  Creatorul – Dumnezeu şi îşi poate manifesta liber această virtute. După întrupare el rămâne cu aceeaşi ascultare deplină dar, din nefericire, în marea majoritate a cazurilor, el nu mai poate decide de unul singur în ceea ce priveşte acţiunile fiinţei în al cărui trup se află. Exceptând spiritele mineralului şi vegetalului, celelalte spirite întrupate în animale sau oameni, au probleme deosebite când vine vorba de manifestarea ascultării şi asta în primul rând datorită faptului că fiinţa respectivă se manifestă preponderent raţional, deci foloseşte în acţiunile ei cu predilecţie corpul mental.

Şi aici pe Pământ, în mod normal ar trebui ca ascultarea să se manifeste, din punct de vedere spiritual, tot de jos în sus, adică oamenii mai puţin evoluaţi din punct de vedere spiritual să asculte de cei aflaţi la un grad de evoluţie superior. Lucrurile nu se petrec însă aşa datorită câtorva carenţe pe care le întâlnim în general la toţi, bineînţeles cu manifestări la nivele diferite.

Vom întâlni astfel oameni orgolioşi, intoleranţi, nerăbdători, suspicioşi, falşi intelectuali, atei, farisei de tot felul, chiar şi falşi spirituali etc. pentru care ascultarea nu constituie o virtute. Aceştia, deseori aflaţi sub influenţa strategilor întunecaţi, consideră de obicei ascultarea drept o înjosire, o încălcare a demnităţii lor, a libertăţii de exprimare, etc.

Nu acceptă sub nicio formă opiniile celor din jur dacă nu coincid cu opiniile lor, ei sunt întotdeauna cei care au dreptate, sunt cei mai frumoşi, cei mai inteligenţi, cei mai…, cei mai… sau mai grav, se comportă astfel încât toată lumea să ţină seama de ceea ce doresc ei.

Ascultarea împreună cu toate celelalte virtuţi cunoscute sau necunoscute ne arată calea spre Iubire

Iubirea este suma tuturor virtuţilor divine cunoscute şi necunoscute. Plecând de la această definiţie (una dintre multele ei definiţii) a Iubirii Divine, putem trage lesne concluzia că fără ascultare, Iubirea Divină nu poate fi cunoscută, deci pentru existenţele care nu-şi manifestă atitudinea de ascultare, Iubirea Divină nu există, sau mai bine zis ele încă nu conştientizează existenţa lui Dumnezeu şi pe cale de consecinţă nu conştientizează nici existenţa Iubirii Sale. Această virtute o putem dezvolta în noi şi apoi manifesta tot mai des, mai pregnant, pe măsură ce apropierea noastră de Iisus Christos şi valorile principiilor Sale, încep să ne călăuzească viaţa.

După ce învăţăm să manifestăm ascultarea, vom face asta nu numai faţă de Dumnezeu şi Ierarhiile Cereşti, vom începe să manifestăm această virtute şi în relaţiile pe care le avem cu diferiţi oameni în viaţa de zi cu zi.

Trebuie să fim foarte atenţi la vorbele pe care le rostim

Din punct de vedere al comunicării, trebuie să învăţăm să ascultăm, să avem răbdare ca cel din faţa noastră să spună ce are de spus şi abia apoi să-i răspundem. Dacă voi contraziceţi pe cineva, faceţi-o la modul politicos, blând, fără asprime, fără duritate. Şi atunci când o faceţi să nu o faceţi de dragul contradicţiei, să o faceţi constructiv, folosind argumente serioase în ceea ce afirmaţi. Dacă nu aveţi argumente, ascultaţi în linişte, meditaţi apoi la discuţia avută şi abia după aceea, dacă voi cumva aveţi altă părere, spuneţi-o celui în cauză dar, repet, argumentat. Deseori Dumnezeu ne vorbeşte prin oameni evoluaţi, deseori aceştia sunt numiţi Maeştri. Din acest motiv este bine să fim foarte atenţi la ce ne spun aceştia, să alegem sămânţa bună din vorbele lor, iar pe cealaltă auzită de la tot felul de oameni, neroditoare, să o dăm deoparte.

Deseori se întâmplă însă ca cei ce urmează pe Maeştri să se simtă puţin zgândăriţi în importanţa lor personală, şi să pretindă că ei ştiu cum se face cutare sau cutare lucru. Ceea ce duce automat la greşeli greu reparabile. Aud deja cum întrebaţi: dar cum vom deosebi sămânţa bună, roditoare de cea neroditoare? Simplu, învăţaţi să ascultaţi cu atenţie, nu numai cu urechile raţiunii voastre inferioare, ci şi cu urechile sufletului şi ale spiritului vostru. Învăţaţi apoi să meditaţi la cele auzite, timp în care treceţi totul prin filtrul raţiunii divine a sufletului şi spiritului vostru. Tot ceea ce aţi ascultat cu atenţie va fi astfel triat şi va rămâne numai sămânţa bună, adică numai cuvântul lui Dumnezeu.

Vedeţi, dragii mei, cum în toate cazurile ascultarea este, dacă vreţi, prima treaptă pe care trebuie să păşim în drumul nostru spre cunoaştere? Fără această treaptă, fără această ,,cărămidă” care compune soclul credinţei noastre, întregul edificiu, mai devreme sau mai târziu, se va prăbuşi.

Aceasta este virtutea ascultării, prima treaptă pe drumul lung şi aspru la capătul căruia vom cunoaşte în sfârşit Iubirea, vom cunoaşte în sfârşit Împărăţia lui Dumnezeu.

Mahatma