Spunem corect rugăciunea “Tatăl Nostru”?

Suntem conştienţi cu adevărat de ceea ce înseamnă rugăciunea “Tatăl Nostru”?

„Tatăl Nostru” este una dintre cele mai profunde rugăciuni cuprinse în învăţămintele religioase, dar „tatăl nostru” este ceva învăţat pe de rost, mecanic, şi spus la fel de mecanic, fără a ne gândi la ce înseamnă. Şi mai mult, nu ar fi minunat dacă am sta şi ne-am gândi ce înseamnă fiecare cuvânt şi fiecare vers al acestei chemări divine?

Deşi Iisus Christos nu a spus niciodată că numai aşa trebuie să ne rugăm, sau că ar trebui să învăţăm această rugăciune pe de rost, ea a avut un impact atât de mare încât a fost adoptată de mai toţi creştinii, indiferent de cult, pentru a exprima legătura cu Dumnezeu. A spune „Tatăl Nostru” orbeşte este ca şi cum am avea un şirag de perle şi ne-am juca distraţi cu el, fără să îi dăm atenţie. Fiecare vers este o perlă, şi ar trebui spusă cu suflet, şi cercetată la fel de bine cum este admirată o nestemată, pentru a putea vedea, simţi şi valorifica pentru noi înşine lumina, iubirea şi mai ales, înţelepciunea întrupată în el.

• „Tatăl Nostru… care eşti în Ceruri.” este prima perlă a acestui şirag

Este cea mai des trecută cu vederea, şi multe greutăţi ale omenirii de azi îşi au cauza în uitarea unui fapt extrem de simplu: legătura cu Tatăl. Când copilul se îndepărtează de părinţi, el are impresia că este mai liber, că poate face ce vrea fără a fi pedepsit, dar încet-încet, lumea lui devine mohorâtă, tristă, deoarece este întrerupt de la fluxul de iubire al celui care i-a dat viaţă. Când omul se îndepărtează de Dumnezeu, se îndepărtează de Părintele Prim. Dacă doar ne-am aduce aminte că nu suntem numai oameni, ci şi Fii şi Fiicele lui Dumnezeu, lumea nu ar mai fi aşa cum o vedem astăzi… Iisus nu este singurul Fiu al lui Dumnezeu. În Biblie, primul care este numit Fiu al lui Dumnezeu este Adam, părintele mitic al omenirii, însă cea mai frumoasă relatare vine din Psalmul 81, versetul 6: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”, la care până şi Iisus face trimitere în predicile sale. Ar fi o greşeală să îl considerăm pe el Unicul Fiu şi să ne îndreptăm rugăciunile înspre el, când chiar el ne învaţă că cel căruia trebuie să ne rugăm este doar Tatăl. Rugăciunea nu spune “Tatăl lui Iisus, care eşti în ceruri”, spune „Tatăl Nostru”. Nu spune nici Stăpân, Ziditor, Făcător, Creator, Plămăditor, Arhitect sau orice alt titlu al dominaţiei ierarhice, spune Tată. Ce alt cuvânt ar putea să fie mai plin de iubire şi de recunoştinţă? Ce alt atribut divin sau nume sacru ar fi mai mult pe plac lui Dumnezeu, din gura şi din inima unui fiu de-al său sau unei fiice de-ale sale, decât cuvântul Tată? Spunând Tată, ne recunoaştem propria origine divină, ne dăm seama că în noi există acea scânteie divină sădită la creaţie, desprinsă din cel mai adânc loc al luminii cereşti: inima Tatălui.

Unde sunt Cerurile la care se referă rugăciunea “Tatăl Nostru?”

Cerurile la care se referă versul nu sunt nici înălţimile atmosferei, precum îşi imaginau primitivii, nici vreun loc precis din spaţiul cosmic, şi niciun loc foarte îndepărtat, la care nu putem ajunge. Cerurile sunt peste tot, iar lumea noastră fizică este doar un Cer alcătuit din mai multe lucruri. Dumnezeu se află în toate şi în tot, nu poate fi exclus din nimic, aşa că nu trebuie să căutăm prea departe pentru a-L găsi. Un loc bun este cerul nostru personal, paradisul aflat în mijlocul nostru, în inimă. Când începeţi acestă rugăciune, conştientizaţi-vă inima, ştiind că acela este cerul de care se vorbeşte. Cerurile sunt toate inimile oamenilor, pentru că nu într-unul sălăşluieşte Dumnezeu, ci în toate. Gândiţi-vă la inimă când spuneţi “Tatăl Nostru”, şi mai presus de toate simţiţi iubirea cuvântului Tată, vedeţi-vă drept copii ai celui mai mare şi mai înalt Părinte…

Asterion